Luni, demarează Convenţia republicană la care Donald Trump va fi nominalizat oficial drept candidat la alegerile prezidenţiale

Zeci de mii de susţinători ai lui Donald Trump se reunesc, Luni, la Milwaukee, pentru convenţia Partidului Republican, un eveniment istoric de înaltă tensiune care este zguduit de tentativa de asasinare ce l-a vizat în weekend pe fostul preşedinte, dar care i-a adus o aură de erou, relatează AFP.
Fostul om de afaceri, în vîrstă de 78 de ani, a sosit deja în vechiul oraş industrial cu vedere la lacul Michigan şi probabil va fi întîmpinat cu o fervoare reînnoită de către susţinătorii săi, care au fost aproape de a-şi pierde idolul Sîmbătă.
Locul ales pentru convenţie este un complex sportiv imens, foarte modern, pe pereţii căruia sunt aşezate fotografii de mari dimensiuni ce îl celebrează pe cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, care vrea să fie şi cel de-al 47-lea. Dar imaginea pe care toată lumea o are în minte, şi care a făcut înconjurul lumii, este cea a lui Donald Trump cu o ureche însîngerată şi cu pumnul ridicat, evacuat în grabă Sîmbătă de gărzile sale de corp de la o reuniune de campanie din Pennsylvania.
Atacul a şocat o societate americană din ce în ce mai polarizată şi i-a înfuriat chiar şi pe cei mai radicali activişti trumpişti, care i-au acuzat deschis pe democraţi că sunt responsabili.
Primul moment important al convenţiei republicane de la Milwaukee va fi, cu siguranţă, Luni, odată cu anunţarea persoanei alese de Donald Trump pentru a fi viitorul său vicepreşedinte, în cazul în care va cîştiga alegerile din 5 Noiembrie.
Trei nume continuă să fie vehiculate: autorul unui bestseller, devenit congresman, J.D. Vance, apoi guvernatorul din Dakota de Nord, Doug Burgum, şi influentul senator cu origini Sud-americane din Florida Marco Rubio. Asta, cu excepţia cazului în care Donald Trump, căruia îi plac loviturile de teatru în politică, nu va anunţa cumva un coechipier complet neaşteptat.
Cel care va fi ales să candideze pentru vicepreşedinţie va ţine un discurs Miercuri seara în sala principală a convenţiei, care este acoperită cu această ocazie cu covoare roşii şi motive cu elefant, simbolul partidului.
Temele majore ale acestui eveniment de neratat vor fi puterea de cumpărare, imigraţia, criminalitatea şi securitatea garantată de o Americă puternică.
Dar punctul culminant al acestui mare eveniment instituţional şi festiv va avea loc Joi, cînd Donald Trump va fi desemnat oficial candidatul republican la Preşedinţie. Încoronarea sa nu mai suscită nici cea mai mică îndoială şi va fi oficializată în cursul unei seri spectaculoase, punctată de lansarea a 100.000 de baloane roşii, albe şi albastre, deja pregătite.
Sloganul convenţiei este "Make America Great Again" - sloganul lui Donald Trump din 2016.
Republicanul septuagenar a sosit Duminică în acest oraş din regiunea Marilor Lacuri, dar îşi păstrează programul extrem de discret din cauza constrîngerilor de securitate.
Cu peste 50.000 de participanţi, evenimentul major al Partidului Republican promite deja să fie o afacere ultra-securizată.
Zone întregi din centrul oraşului sunt împrejmuite de porţi metalice de mari dimensiuni şi patrulate de agenţi Secret Service. Această forţă de Poliţie de elită, responsabilă de protecţia VIP-urilor, a dat asigurări că este "pe deplin pregătită" să garanteze securitatea convenţiei republicane. Dar ea a fost aspru criticată, acuzată că nu l-a protejat corespunzător pe Donald Trump la mitingul său în aer liber de Sîmbătă.
Dîndu-şi programul peste cap, preşedintele Joe Biden s-a gîndit să reducă tensiunea prin mai multe discursuri solemne rostite pe parcursul weekendului, un weekend cu evenimente ce îşi vor lăsa amprenta asupra ţării.
"Nu există loc pentru acest tip de violenţă în America", a declarat democratul în vîrstă de 81 de ani, înainte de a face apel la naţiune să se "unească". Ocupantul Casei Albe i-a telefonat, de asemenea, rivalului său, care a fost rănit uşor, declarîndu-se "uşurat" că este teafăr şi nevătămat, şi a condamnat împuşcăturile, la fel ca mulţi lideri mondiali.
Atacul asupra lui Donald Trump i-ar putea fi benefic din punct de vedere electoral, afirmă experţii în ştiinţe politice, citînd precedentul lui Ronald Reagan, care a fost grav rănit de focuri de armă în 1981. În schimb, ei remarcă măsura în care Joe Biden este în prezent slăbit de întrebări persistente cu privire la vîrsta sa înaintată şi la acuitatea sa mintală, congresmeni ai propriului său Partid Democrat cerîndu-i să se retragă din cursa pentru Casa Albă.












