Asasinul moral al lui Matcovschi

 Autor: Mihai CONŢIU

De ce nici unul dintre scriitori nu vorbeşte despre MARELE SINGURATIC Dumitru Matcovschi din ultimul deceniu, cel puţin?

De ce nici unul dintre scriitori nu vorbeşte despre cum Dumitru Matcovschi a fost ucis civil de către Nicolae Dabija încă din Noiembrie 2008?

De ce nici unul dintre scriitori nu vorbeşte despre interdicţia pe care i-a pus-o Nicolae Dabija lui Dumitru Matcovschi de a mai scrie pentru „Literatura şi Arta”, revistă a scriitorilor ajunsă proprietatea particulară a lui Nicolae Dabija?

Dumitru Matcovschi a fost interzis de Dabija în „Literatura şi Arta” pentru că, în Noiembrie 2008, nu l-a sprijinit propagandistic, electoral ca să intre în Camera Deputaţilor din România, Matcovschi preferînd să-şi dea votul pentru un tînăr, „care avea vîrsta lui Iisus”, după cum îmi mărturisea Marele Dispărut.

Dabija nu l-a iertat pe Matcovschi pînă la moarte, aşa cum nu l-a iertat şi l-a prigonit pînă în ultimele zile de viaţă şi pe Seniorul Aureliu Busuioc, iar asta pentru că autenticul prozator Aureliu Busuioc i-a demonstrat critic lui Dabijoglo  că romanul lui, „Temă pentru acasă” este o lucrare mediocră, falsă şi neruşinată..

De ce nu-şi cer iertare postumă de la Matcovschi academicienii care l-au sfidat, l-au ignorat şi au refuzat să-i asculte înţelepciunea şi curajul glasului atunci cînd a semnalat abuzul prin care Gheorghe Duca, preşedintele Academiei, l-a admis fraudulos în Academie pe Dabija?

Culmea profanării post-mortem a memoriei marelui Matcovschi ar fi ca locul de membru titular al Academiei, rămas vacant după decesul său, să-i fie dat prigonitorului său, Dabija, de către „patronul academic” Duca!

De ce nimeni nu are curajul să spună că gruparea Dabija-Cimpoi şi restul trepăduşilor, din voinţa lui Dabija, l-au înmormîntat civil pe Matcovschi din Noiembrie 2008 de aceea şi n-au participat la funeraliile Marelui Dispărut de la Vadul-Raşcov ?

De ce toţi acuză DOAR autorităţile politice şi administrative ale statului, dar nu-i acuză pe scriitorii care-l ucideau cîte puţin în fiecare zi? Acest lucru îl durea cel mai mult pe Matcovschi!

Despre aceste lucruri dureroase şi multe altele trebuie să scriu pentru că aşa ar fi vrut Matcovschi. Jur că aşa este!

În viaţă fiind, i se subtiliza şi opera

Despre toate aceste tristeţi ale lui, în ultimii circa 7 ani, vorbeam aproape zilnic. Uneori, mă suna şi de 2-3 ori pe zi spre a-şi împărtăşi amarul. Ştiu că nu eram singurul pe care-l suna să ne consulte, să ne citească o ultimă poezie scrisă, dar fiecare este stăpînul propriilor mărturisiri.

În viaţă fiind, i se subtiliza şi i se redistribuia, sub altă semnătură, şi opera. Nu de puţine ori, mă suna să-mi spună cum binecunoscutele şlagăre muzicale, interpretate pe versurile lui, erau prezentate la unele posturi de televiziune şi radio ca fiind creaţia lui Grigore Vieru. Deşi în unele cazuri a intervenit la conducătorii mediatici ai acestora, nimeni nu s-a sinchisit să-şi ceară scuze şi să dea publicităţii rectificările de rigoare.

Mai mult decît atît, în urmă cu mai mulţi ani, Matcovschi m-a sunat să-mi spună o întîmplare similară ce avusese loc la Palatul Naţional, cu prilejul nu mai ştiu cărei manifestări. Poate că doar soţia sa îşi mai aminteşte cu exactitate! Era pe vremea cînd trăia şi regretatul Grigore Vieru. Ambii, Matcovschi şi Vieru, erau prezenţi la acel concert. La un moment dat, prezentatorul anunţă interpretarea piesei „Bucuraţi-vă. Prieteni”, pe versurile lui Grigore Vieru.

Mîhnit, Matcovschi mi-a spus că marele dispărut, Vieru, nu a schiţat nici cea mai mică intenţie de a corecta această greşeală frauduloasă şi stînjenitoare.

Unde-i compasiunea care trebuia să-l însoţească şi pe patul de spital?

Dumitru Matcovschi, în sensul pozitiv al mesajului, a fost un „călău” al minciunii, nedreptăţii şi al faimei deşarte. Pe parcursul nenumăratelor discuţii pe care le-am avut, Matcovschi îmi spunea, cu tristeţe, că mulţi scriitori îl ocoleau sau se simţeau stînjeniţi cînd se întîlneau întîmplător  de teamă să nu-l supere pe Dabija, ca nu cumva acesta să-i bănuiască de „complicitate” cu Matcovschi, motiv suficient spre a nu-i mai publica în „Literatura şi Arta”.

Trebuie să se reţină că Matcovschi era un om absolut liber şi n-ar fi conceput nici măcar gîndul că ar putea face parte dintr-o grupare sau alta, dintr-o gaşcă literară sau alta. Era ca şi Seniorul Aureliu Busuioc în acest sens.

Unde-i compasiunea care trebuia să-l însoţească pe patul de spital şi din paginile săptămînalului „Literatura şi Arta”? Chiar sunt curios să văd, Joi, 4 Iulie, ce fel de compasiuni post-mortem formale, de nevoie se vor publica în această publicaţie a lui Dabija, nu a tuturor scriitorilor!

Oare nu dă de gîndit absenţa din spaţiul public a unora ca Dabija, Mihai Cimpoi sau Valeriu Matei în perioada cuprinsă între clipa morţii şi cea a înhumării? Auzindu-l pe Gheorghe Duca, preşedintele AŞM, vorbind despre valoarea lui Matcovschi şi pierderea suferită, îmi aminteam ce-mi povestea Matcovschi despre el – cum Duca nu-i răspundea la telefon, cum îl ocolea, cum l-a ignorat total în cazul scandalului primirii suspecte a lui Dabija în Academie şi multe altele. Lacrimi de crocodil, nimic altceva! Acum grija lor este alta – locul rămas vacant în Academie după dispariţia lui Matcovschi! Asta-i marea şi reala lor grijă, nu tragedia decesului prematur al lui Matcovschi! Veţi vedea!

De dincolo de moarte, Matcovschi îi dispreţuieşte

Matcovschi avea o candoare, o naivitate şi o replică spontană în faţa minciunii şi ticăloşiei la fel ca un copil. Se mira mereu de faptul că a trăit o viaţă întreagă alături de oameni ca Dabija şi a trebuit să vină schimbările democratice spre a le  vedea adevărata lor hidoşenie umană.

A fost primul care mi-a mărturisit că Dabija i-a folosit numele ca să mă atace. Era pe vremea cînd Dabija, în fiecare număr al ziarului său personal, mobiliza zeci de semnături împotriva mea doar pentru că i-am răspuns extrem de politicos la primul lui atac împotriva mea. Scriitori cunoscuţi sau anonimi, generali, medici, învăţători, studenţi, politruci, pensionari KGB, turnători la SIS, actoraşi, popi etc. – de mulţi dintre ei nu auzisem în viaţa mea sau nu-i cunoscusem vreodată. Un general, pe nume Costaş, ajunsese cu delirul pînă acolo încît scria, dacă chiar el scria, că sunt un KGB-ist născut prin Novosibirsk, parcă!

Fiind pus în faţa unui atac atît de numeros şi unic în analele genului, le-am răspuns tuturor cu răbdare şi pe măsura nuanţelor abordate de fiecare în parte. La fel s-a întîmplat şi cu Matcovschi. Acesta nu s-a supărat, considerînd că m-am comportat normal şi bărbăteşte, acesta fiind şi motivul pentru care m-a căutat şi, aşa cum spuneam, mi-a mărturisit că el n-a scris absolut nici un rînd împotriva mea, ci Dabija i-a folosit numele. Spun toate aceste lucruri deoarece ştiu cît de mare mincinos şi manipulator este Dabija; ar fi în stare să se slujească doar de asta şi să spună că „l-am atacat” pe Matcovschi, că nici măcar nu l-am cunoscut şi tot felul de alte diversiuni specifice lui.

În urmă cu mai mulţi ani, 8 sau 10, aflîndu-mă la o masă de la terasa Uniunii Scriitorilor împreună cu Matcovschi şi Nicolae Esinencu, venind vorba de toţi parveniţii ajunşi pe valul schimbărilor democratice, Matcovschi i-a spus lui Esinencu:

-         Nicolae, haide, măi, să mai facem, noi doi, încă o revoluţie, căci doar noi am fost primii şi la cea din 1989, dar uite ce lichele au ajuns în faţă! Hai să mai facem o revoluţie, că poate ajung în faţă şi oameni cinstiţi şi drepţi! Să-i dăm jos pe profitorii ăştia!

Aşa era Matcovschi – un veşnic neîmpăcat cu nedreptatea şi lichelismul, un naiv cum numai oamenii curaţi la suflet şi cinstiţi pot fi! Acesta este motivul real pentru care era ocolit de mulţi scriitori! Prea mult spunea lucrurilor pe lume! Îi incomoda prea mult prin aceea că nu ştia să se alăture unor găşti de profitori şi mincinoşi şi spunea exact ce gîndea ca un justiţiar! Pentru asta nu l-a iertat nici Mihai Cimpoi, căci Matcovschi a avut curajul să-i spună în faţă că era timpul să plece din fruntea Uniunii Scriitorilor, să nu-l concureze în longevitate pe Bodiu! Pentru toate acestea şi altele nu l-a iertat nici Dabija! De dincolo de moarte, Matcovschi îi dispreţuieşte şi se revoltă împotriva celor care-l pomenesc cu făţărnicie! Matcovschi, în primul rînd, a murit de tristeţe. Îl dureau efectiv gîndurile! Se simţea neputincios în faţa ticăloşiei colegilor lui de breaslă!

Măcar acolo, în Rai, nu se va mai împiedica de aceşti „mititei”, cum le spunea el, căci locul lor nu este acolo!

Nicolae Dabija este asasinul moral al lui Aureliu Busuioc!

Nicolae Dabija este asasinul moral al lui Dumitru Matcovschi!

Aşadar, de unde vine moartea poeţilor în Moldova?