În spatele rezoluțiilor de Anul Nou există o istorie de mii de ani.

Pentru prima dată, în urmă cu 4000 de ani, babilonienii au fost cei care au sărbătorit Anul Nou și au inventat tradiția rezoluțiilor.

Anul Nou nu începea la 1 Ianuarie, ci la mijlocul lunii Martie. În cadrul festivităților, babilonienii se angajau să își achite datoriile și să înapoieze toate lucrurile împrumutate. Promisiunile babilonienilor sunt predecesoarele rezoluțiilor noastre de Anul Nou. Dacă nu-și țineau promisiunile, babilonienii cădeau în dizgrația zeilor. Dacă reușeau, zeii îi recompensau în anul următor.

În Roma Antică, romanii își îndreptau promisiunile către zeul Ianus, o entitate cu două fețe. El era zeul care avea capacitatea să privească atît în trecut, cît și în viitor.

Prima zi a Anului Nou pentru primii creștini era o ocazie ca aceștia să reflecte la greșelile trecutului și să încerce să le îndrepte.

În 1740, pastorul anglican John Wesley a conceput serviciul de reînnoire a legămîntului. Datorită acestui nou concept, enoriașii își pregăteau mintea și sufletul prin rezoluții pentru noul an.

În prezent, majoritatea rezoluțiilor pentru Anul Nou se concentrează pe evoluție și pe dezvoltare personală. În trecut, rezoluțiile erau împlinite atît cu ajutorul propriei voințe, cît și din teama de a nu dezamăgi zeii.

Conform cercetătoarei Sarah Pruit, “în timp ce 45% din americani spun că-și fac rezoluții de Anul Nou, doar 8% au succes în atingerea obiectivelor”.

Sursă: Pexels. “Scurtă istorie a rezoluțiilor de Anul Nou”, articol publicat în @dilemaveche.