Adevărata miză a „bătăliei pentru Moldova”

În politica moldovenească e linişte, însă toţi ştiu că aparenţele sînt înşelătoare şi că aceasta nu e un semn de revenire la stabilitate, ci, mai degrabă, e liniştea dinaintea furtunii. Mai corect ar fi să spunem că partidele şi-au luat o mică pauză pentru a-şi regrupa forţele înainte de ceea ce ele singure numesc (neoficial) „bătălia decisivă pentru Moldova”. Iar această bătălie e strict legată de alegerea şefului statului, care, pentru putere, reprezintă ultimul hop în calea spre o guvernare stabilă de minimum aproape trei ani, iar pentru opoziţie – unica posibilitate reală de a provoca anticipate şi de a veni la putere.

Şi guvernarea, şi opoziţia preferă să vorbească despre miza acestei „bătălii decisive” prin prisma intereselor ţării, camuflînd astfel interesele mai înguste pe care le au. Astfel, dacă guvernarea spune că, numai pe calea alegerii Preşedintelui, Moldova poate continua dezvoltarea democratică şi integrarea europeană, opoziţia afirmă că nealegerea Preşedintelui este calea legală de a declanşa anticipatele şi de a pune capăt unei guvernări, care a sărăcit pînă acum poporul şi continuă să fure în continuare. În realitate, însă puterea înţelege că, dacă pierde acum lupta cu opoziţia şi se declanşează alegerile parlamentare anticipate, şansele sale de a reveni din nou la guvernare sînt minime. În cazul PL, aceste şanse sînt aproape egale cu zero, iar în cazul PD – puţin mai mari şi reale doar în situaţia în care partidele de stînga nu vor avea suficiente mandate pentru a crea singure coaliţia de guvernare. Însă, chiar şi dacă va ajunge din nou la guvernare cu partidele de stînga, influenţa PD va fi cu mult mai mică decît în prezent. De aceea, putem spune că pentru PD şi pentru PL alegerea Preşedintelui Republicii Moldova este egală cu păstrarea actualelor sfere de influenţă pentru încă minimum trei ani, ceea ce ar trebui să fie un stimulent puternic pentru ambele formaţiuni, dar şi pentru partenerii lor de coaliţie (ex-comuniştii şi ex-liberal-democraţii), care în genere nu au nici o şansă de a face parte din următorul Parlament.

Nici în cazul opoziţiei situaţia nu este mai bună. Spre exemplu, pentru PN şi pentru PDA alegerile parlamentare anticipate sînt echivalentul supravieţuirii politice. Ambele formaţiuni sînt acum pe val, ocupă un loc important în preferinţele alegătorilor, iar circa trei ani de aflare în opoziţie le-ar putea fi fatali, deoarece între timp va apărea şi o anumită dezamăgire a alegătorilor în raport cu ele, la fel cum ar putea apărea noi partide pe segmentele de electorat pe care le ocupă, care se vor dovedi mai atractive pentru alegători. Problema este în special acută în cazul PN, care are „în spate” povara a 12 mari oraşe (o treime din marile oraşe ale ţării), conduse de reprezentanţii săi. Izolaţi de resursele administrative centrale, aceste oraşe nu vor avea cum să se dezvolte, nu vor înregistra careva rezultate importante, iar aceasta va afecta rating-ul PN. Cu alte cuvinte, dacă se alege Preşedintele ţării şi sînt evitate alegerile anticipate, PN se va scufunda în rutina administrativă din teritorii, iar PDA va continua lupta politică deja la nivel de „partizani”, părăsind baricadele.

Situaţia este puţin mai simplă în cazul PSRM. Acest partid ar avea de cîştigat atît în cazul în care se reuşeşte alegerea Preşedintelui, cît şi în cazul în care aceasta nu va reuşi şi se vor organiza alegeri anticipate. Dacă alegerile nu vor avea loc, PSRM va profita din plin de situaţia grea în care se vor pomeni alte partide de stînga (PCRM şi PN) şi va putea să-şi sporească bazinul electoral, iar dacă se vor organiza alegeri anticipate – va avea şanse reale de a accede la guvernare.

Şi în cazul PLDM situaţia e destul de interesantă. Pe de o parte, acest partid ar trebui să fie interesat de anticipate, pentru că doar aşa liderul său, Vlad Filat va avea o minimă garanţie că (în cazul schimbării puterii) va avea parte de un proces echitabil, neinfluenţat politic. Pe de altă parte, dacă se organizează anticipate, PLDM riscă să piardă nu doar postura de partid parlamentar, ci şi importante mijloace financiare, ce urmează să-i vină din bugetul de stat în baza precedentului scrutin parlamentar.

Despre alte două partide importante (PPEM şi PAS) e greu de spus ce le-ar conveni mai mult. Pe de o parte, e logic să presupunem că, dacă ar avea loc alegeri anticipate, şi-ar spori prezenţa parlamentară. Dar, pe de altă parte, nu se ştie pe cît de pregătite sînt ele de acest scrutin, mai ales PAS, care nici nu e constituit oficial măcar.

Cam aceasta e situaţia reală înainte de „bătălia decisivă pentru Moldova”. Dar, oricare ar fi rezultatul acestei bătălii, deja de pe acum se poate de presupus că e prea puţin probabil ca el să fie în interesul cetăţenilor Republicii Moldova, lucru de care încearcă să ne convingă toţi acei care se pregătesc de „marea bătălie”.

Igor VOLNIŢCHI

Portalul TRIBUNA.MD