„O nălucă bîntuie prin Europa, năluca imperialismului rus”, astfel îşi începe articolul pentru Foreign Policy experţii Marc Galeotti şi Andrew S. Brown.

Potrivit autorilor, în anul 1999 Putin „se exprima ideologic, dar proceda raţional”, considera destrămarea URSS drept o catastrofă, dar ştia că să renască Uniunea sovietică nu este în stare, a întors imnul sovietic, dar cu alt text. „El era patriot rus, dar colabora cu Occidentul, cînd acest lucru coincidea cu interesele lui”, continuă autorii. Fără îndoială, el apăra interesele Rusiei de Occident, dar îşi calcula minuţios paşii, pentru ca şi cîştigul să fie maximal, dar şi pierderile minime.

„Dar acesta era Putin de atunci. Astăzi în faţa Occidentului stă liderul rus care s-a schimbat mult”, scriu Galeotti şi Brown.

Dacă e să privim lucrurile raţional, anexarea Crimeei a fost lipsită de sens, consideră ei. În opinia lor, Rusia oricum avea o influenţă colosală în Crimeea, fără necesitatea de a o subvenţiona, arenda bazei militare din Sevastopol era garantată pînă în anul 2042. O incursiune militară ar fi revoltat Occidentul, care ar fi susţinut orice guvern ucrainean.

Şi în politica internă Putin a lăsat pragmatismul, consideră autorii. În loc să caute consens între clanuri şi interese, el fortifică autocraţia. Cercul lui de aliaţi şi consilieri s-a micşorat pînă la un grup, care îi împărtăşeşte ideile, se afirmă în articol.

„Una din temele noi a vieţii politice din Rusia: concreşterea fidelităţii faţă de Kremlin cu patriotismul”, scriu autorii. Cei care gîndesc altfel sînt numiţi „agenţi străini”, sau victime şi purtători de infecţii occidentale, cosmopolitismul şi amoralitatea căruia Putin le consideră drept pericol crescînd pentru identitatea rusă. Ca rezultat Putin a încetat să aibă încredere în elita rusească, o consideră nepatriotică, a început „de-off-shor-izarea”, iar şeful SK Bastrîkin a promis să lichideze schemele prin care banii părăsesc Rusia.

„Aceste eforturi constituie un element tipic al reconsolidării largi, în care de la occident se cere să nu se bage în viţa politică a Rusiei, totodată nu se admite ca valorile şi ideile occidentale să corupă ţara lui Putin”, se afirmă în articol. În acest context, demiterea lui Ianukovici a fost un catalizator, pentru că, în opinia Kremlinului, opoziţia din Kiev cu sprijinul occidentului l-a răsturnat pe liderul legitim şi, totodată, a creat un risc pentru libertăţile şi perspectivele ruşilor etnici din Ucraina.

„Probabil că lumea ar fi trebuit să atragă mai multă atenţie la faptul că Putin a anunţat anul 2014 drept „Anul culturii în Rusia”, menţionează autorii. Aceasta este reţeta exclusivităţii noii doctrine ruse, pe care însuşi Putin o elaborează şi aplică”.

Imperialismul lui Putin nu este chiar acelaşi ca imperialismul ţarist sau din URSS, consideră autorii. În timpul ţarismului, poporul imperial era cel rus, dar nu cetăţenii ruşi. Imperialismul sovietic dimpotrivă, întruchipa ideologia care era mai presus de popoare sau culturi concrete, de asemenea „ritorica internaţionalismului şi propagarea viziunilor sovietice”.

În „naţionalismul statal rus” al lui Putin lipseşte antisemitismul, iar rasismul şi învrăjbirea, prezente în societatea rusă, nu se reflectă în politica de stat. „S-ar părea că preşedintele nu insistă asupra extinderii guvernării directe a ruşilor (contrar cu guvernarea politică) sau să exporte o anumită filozofie politică pentru a o răspîndi între alte popoare”, se spune în material. Şi totuşi Putin îi consideră pe etnicii ruşi drept bază a poporului rus.

Putin numeşte Rusia „civilizaţie”. Asta înseamnă revenirea la convingerea de altă dată, că Ruisa e un stat unic, care a apărut după căderea Bizanţului, explică autorii.

Ce înseamnă a fi rus, în opinia lui Putin? Potrivit autorilor, asta înseamnă o selectare minuţioasă a elementelor istorice şi filosofia Rusiei, care întăresc ideea lui Putin despre exclusivitatea ţării. El le-a recomandat guvernatorilor să-i citească pe Nikolai Berdeaev, Vladimir Soloviov şi Ivan Ilin – gînditori care, în opinia autorilor, „dau o aură romantică necesităţii de a te supune unui guvern puternic” şi rolului bisericii ortodoxe ruse în apărarea sufletului şi idealurilor ruse.

Putin porneşte de la experienţa anilor 90 şi de la o contradicţie clasică rusă: ori autocraţie, ori anarhie. În mesajul său către Adunarea federală din 2013 el a făcut legătura între autoritarism şi ordinea publică, amintind cuvintele lui Berdeaev: „Conservatismul nu e ceea ce împiedică mişcarea înainte şi în sus, dar ceea ce împiedică mişcarea înapoi şi în jos”.

„Un intermediar politic pragmatic al anilor 2000 acuma sincer consideră că cultura rusă e unică şi că se află în pericol, iar el însuşi e salvatorul ei”, spun autorii. În opinia lui Putin, el nu lărgeşte imperiul, dar apără civilizaţia, se străduieşte să nu admită ca Rusia să nimerească sub asediu politic, iar cultura ei să fie colonizată de valorile occidentale.

Această idee a imperiului, construit pe baza civilizaţiei – este cheia înţelegerii gîndirii lui Putin, scriu experţii. De ce el nu tinde să subordoneze statele dincolo de Caucaz? Pentru că acolo nu sînt etnici ruşi, se spune în articol.

Ce-i drept, Putin insistă asupra faptului că Moscova este protectoarea ruşilor din toată lumea. În opinia autorilor, această abordarea nu înseamnă neapărat ocuparea Crimeei, Doneţkului, regiunilor de nord ale Kazahstanului, ci indică asupra a ceea ce Putin consideră „drept înnăscut al Rusiei”.

„Putin depune eforturi egale pentru a-şi argumenta viziunea „civilizaţiei ruse” în interiorul Rusiei şi peste hotarele ei”, continuă autorii. În trecut el era un patriot, ortodox şi conservator, dar vedea diferenţa dintre viziunile sale şi politica statului şi nu tindea să impună un oarecare program public.

Acum însă Putin vrea să interzică ceea, ce cîndva pur şi simplu nu încuviinţa. Interzicerea propagandei homosexuale, persecutarea membrelor Pussy Riot şi restabilirea controlului statului asupra presei - sînt simptomele unui program nou: naţionalist şi de izolare culturală. Putin doreşte o „de-off-shor-izare a moralei”, consideră autorii. Ultimele lui declaraţii sînt pline de atenţionări asupra distrugerii valorilor tradiţionale. Biserica Pravoslavnică Rusă – este unul dintre cei mai consecvenţi părtaşi ai proiectului putinist privind edificarea statului.

În opinia autorilor , în anul 1999, cu puţin timp înainte de a ocupa funcţia de preşedinte interimar al Federaţiei Ruse, Putin a recunoscut că ideologia comunistă sovietică este o linie moartă, care îndepărtează de albia civilizaţiei. Iar acum Putin caută să părăsească această albie, afirmă autorii.

Toate acestea explică, de ce occidentului îi vine greu să-l înţeleagă pe Putin. „Putin nu este un dement, şi nici un fanatic. Pur şi simplu, unii idealişti, venind la putere, devin pragmatici, iar cu el s-a întîmplat metamorfoza inversă. Putin a ajuns la convingerea că rolul său şi soarta Rusiei sînt unice, prin legătură nezdruncinată”, conchid autorii. Chiar dacă acest imperiu există doar în conştiinţa lui, lumea va trebui să ţină cont de el, atît timp cît Putin rămîne în Kremlin.