Despre ce nu înţeleg cei de la Mişcarea unionistă „Acţiunea 2012”

Mihai CONŢIU

În loc de moto: „În prezent, Basarabia care nu mai există, Republica Moldova nu e exact Basarabia, îi lipseşte şi Sudul, şi Nordul, în schimb a primit acest cadou otrăvit dincolo de Nistru, e altă ţară ca frontiere, e altă ţară prin comparaţie cu România şi prin compoziţia ei etnică şi prin orientările ei culturale, prin mentalităţi, ideologii. Sigur că e o ţară românească prin prisma limbii vorbite de majoritatea populaţiei, sigur că a fost ruptă din Basarabia, numai că istoria ultimelor două secole şi-a pus amprenta. Fapt este că Republica Moldova de astăzi nu este acelaşi lucru cu România de astăzi. Fapt este că majoritatea celor din Republica Moldova nu doresc să se unească cu România, asta e realitatea care trebuie constatată.” (Lucian Boia, istoric român)

La Chişinău şi la Bucureşti s-a făcut un oarece caz pe marginea declarării drept persoană indezirabilă, pe teritoriul Republicii Moldova, a cetăţeanului român George Simion, preşedintele Mişcării unioniste „Acţiunea 2012”, în ziua de 13 Mai. Sigur că chestiunea în sine este destul de delicată, lăsînd drum liber unor multitudini de interpretări pătimaşe, voluntariste, fie în tabăra pro-românească, fie în cea a adversarilor românismului din Moldova.

Dincolo de toate acestea, însă, chestiunea în sine trebuie privită cu maturitate, cu luciditate. Aici trebuie să ţinem seamă, în primul rînd, de perspectivele interesului naţional al Republicii Moldova, ale situaţiei reale şi delicate în care se află acum ţara în pendulările ei stîngace şi periculoase între Vest şi Est, cele privitoare la baricadele politice interne care s-au tot consolidat în ultimii ani şi alte cîteva ce derivă din acestea.

Cineva, motivat, în felul său, scria, relativ revoltat, că cei care ar fi trebuit expulzaţi din Moldova sunt liderul de la Tiraspol, Igor Dodon sau Renato Usatîi, iar asta pentru că ar dori unirea Moldovei cu Rusia, nicidecum George Simion. Logic vorbind, paralela în sine este forţată şi absolut neadecvată. Liderul de la Tiraspol are statutul pe care îl are, cei doi politicieni, totuşi, sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, iar opţiunile lor politice îi privesc pe ei şi autorităţile statului, în contextul legalităţii acţiunilor la care recurg. În acest context, indezirabilul George Simion este cetăţean român.

Să reţinem că expulzarea lui George Simion se înscrie într-un areal mai extins, în care mai mulţi aşa-zişi jurnalişti ruşi, „analişti”, activişti, mercenari camuflaţi şi chiar doi militari din Rusia au fost expulzaţi de către autorităţile moldoveneşti, fiind declaraţi indezirabili. Mulţi se vor grăbi să argumenteze că nu poate fi comparabilă situaţia lui George Simion cu cea a ruşilor amintiţi. Oarecum au dreptate, dar nu în totalitate. Spun asta deoarece ruşii şi moldovenii majoritar orientaţi spre Rusia mai mult decît spre UE văd în acţiunile Mişcării unioniste „Acţiunea 2012” exact ceea ce văd şi pro-românii în acţiunile pro-ruseşti de aici.

Am argumentat de numeroase ori că activităţilor pro-româneşti de aici le-au lipsit permanent diplomaţia, vizionarismul, analiza lucidă a realităţilor, eficacitatea, proasta gestionare a relaţiilor cu autorităţile moldoveneşti, indiferent de culoarea lor politică, şi multe altele.

În actuala situaţie de criză politică reală din Moldova (fără a mai vorbi de cea economică) şi, mai ales, de criză identitară, plasîndu-le şi în contextul electoral, activiştii Mişcării unioniste „Acţiunea 2012”, cei din România, ar fi trebuit să fie mai prudenţi şi să  nu se afişeze la marşuri sau adunări pe teritoriul Moldove. Nu de puţine ori ne dau certitudinea că aceşti activişti acţionează exclusiv în interesul pro-rusismului din această ţară.

În fond, dar mai ales acum, activiştii români ai Mişcării unioniste „Acţiunea 2012” n-au decît să marcheze ziua de 16 Mai în toate oraşele din România. Ei nu trebuie să-şi imagineze că au neapărat obligaţia ca să vină la Chişinău ca să-i înveţe pe moldoveni cum să manifesteze, ce fel de lozinci să scandeze şi aşa mai departe. Nimeni nu neagă dreptul existenţei unei filiale a Mişcării unioniste „Acţiunea 2012” în Republica Moldova, iar acţiunile acesteia ar trebui să aparţină exclusiv moldovenilor, membrilor ei din acest teritoriu.

În contextul orientărilor unioniste pro-româneşti, credem că moldovenii trebuie lăsaţi singuri să se organizeze, să se mobilizeze şi să acţioneze în consecinţă. Numai astfel românii le pot observa forţa şi reprezentativitatea, altminteri nu vom şti niciodată cîţi sunt şi ce pot face. Nu exclud că este posibil ca organizatorii români chiar asta doresc – să planeze ambiguitatea asupra puterii şi reprezentativităţii moldovenilor simpatizanţi ai Mişcării unioniste „Acţiunea 2012”!

După aproape un sfert de secol de „voluntariat” pro-românesc destul de costisitor şi ineficient venit din partea „organizatorilor” din România, am certitudinea că este totuşi timpul ca moldovenii să fie lăsaţi să decidă singuri ce vor, să ne arate ce pot, cîţi sunt şi cît de dedicaţi pot fi ideii de unire cu România.

Sunt convins că activiştii români ai Mişcării unioniste „Acţiunea 2012” au vrut organizarea unor manifestaţii pe 16 Mai în concurenţă cu uriaşele valuri de manifestanţi pro-ruşi din ziua de 9 Mai, ceea ce consider că este o greşeală şi o fugă de realităţi. Pe 9 Mai, Rusia nu a avut nevoie să-şi trimită activişti în Moldova ca să susţină manifestaţiile, iar asta pentru că cetăţenii moldoveni care au mărşălui spre Memorialul Eternitatea cu panglicile şi steagurile Sfîntului Gheorghe şi ale Rusiei au făcut-o din convingere.

Pentru că mai sus aminteam şi de criza identitară, se cuvine să facem şi alte cîteva precizări. Această criză, în tot ansamblul ei, este întreţinută chiar de cetăţenii acestui stat, iar „intervenţiile salvatoare” din afară, din România sau Rusia, nu fac decît să o agraveze. Acesta este şi motivul existenţei a două baricade ireconciliabile. Unii moldoveni, mai puţini, îşi revendică identitatea românească în termeni la fel de radicali cum o fac alţi moldoveni, mai mulţi, care declară că sunt ruşi. Gravitatea constă în aceea că ambele grupări refuză să dea prioritate absolută calităţii de cetăţean al statului Republica Moldova.

În mijlocul sau mai curînd la periferia acestor două tabere se găsesc moldovenii cei mulţi şi neştiuţi, cei care-şi văd de treburile lor, în satele şi oraşele lor, care ştiu că sunt moldoveni, cetăţeni ai Republicii Moldova şi care… „vorbesc moldoveneşte”. Aceasta este realitate!!! Din nefericire, tocmai aceşti mulţi şi neştiuţi moldoveni majoritari nu au putere şi nu au reprezentativitate în structurile de decizie ale statului.

Cu riscul de a mă repeta, le recomand activiştilor români ai Mişcării unioniste „Acţiunea 2012” să renunţe la demagogia şi acţiunile stradale în Moldova şi, în schimb, pentru această Vară şi Toamna care va veni, să se mobilizeze şi să vină în grupuri spre a-i ajuta, voluntar, pe ţăranii din Găgăuzia şi din restul ţării la treburile cîmpului şi culesul roadelor. Sunt sigur că nu va fi expulzat absolut nici unul! Sunt sigur că numai astfel îşi vor putea argumenta unionismul! Absolut tot ceea ce se situează dincolo de acest acţiuni propuse nu sunt nimic altceva decît vorbe goale, populism ieftin, provocări şi motive de scindare socială, putîndu-i uşor asimila astfel politicienilor demagogi, hoţi şi mincinoşi!