Interesul moldovenilor şi interesul europenilor

Autor: Mihai CONŢIU

Curînd se vor împlini 4 ani de cînd R. Moldova „se ajustează democratic” sub bagheta Uniunii Europene (UE). Aceiaşi oficiali europeni care spuneau că RM este „o istorie de succes”, deşi ştiau prea bine că nu este real, acum devin îngrijoraţi de ceea ce s-a întîmplat în Parlament, Vineri, 3 Mai. Dacă varianta cu „o istorie de succes” ar fi avut un fundament real, atunci ea nu s-ar fi transformat într-o „Fata Morgana” peste noapte. Aceasta înseamnă că aşa a fost dintotdeauna!

Dacă ne raportăm la voinţa populară majoritară din RM, la normele, principiile şi valorile europene profunde, autentice, atunci oficialii UE ar trebui să constate că Vineri, 3 Mai, am avut de-a face cu un act de dreptate, care, fireşte, implică şi cîteva jonglerii constituţionale justificabile. Să nu uităm la cîte astfel de „viraje constituţionale” oficialii europeni au închis ochii în aceşti ultimi aproape 4 ani!

Problema sau dilema care se impune dă prilej de suspiciuni, de interpretări. Oare aroganţa birocratică a UE se teme să-şi recunoască eşecul în investiţia politico-strategică din RM? Este posibil să fie şi aşa, dar asta înseamnă şi o sfidare sau o ignorare primejdioasă a realităţilor concrete de aici.

O „guvernare tricoloră” ireconciliabilă

UE a avut prilejul să constate în toţi aceşti ani că a investit într-o „guvernare tricoloră” ireconciliabilă. Dintre multiplele condiţii impuse de UE statelor aspirante la integrare, reforma justiţiei şi lupta cu corupţia sunt capitole prioritare.

Oare, în tot acest timp, oficialii europeni n-au constatat, fără nici o urmă de îndoială, că cele mai importante instituţii ale statului, acelea care sunt abilitate să combată flagelul corupţiei, iar aici este vorba despre Procuratură, CNA şi instanţele de judecată, sunt controlate de un singur om, de Vladimir Plahoitniuc?

Cum pot puritanii de la Bruxelles să închidă ochii asupra acestei grozăvii? Cum pot să admită ca aceste instituţii să fie la cheremul unui oligarh monitorizat şi de Interpol, care este bănuit că stă în spatele tuturor atacurilor de tip „rider” asupra sistemului bancar naţional şi cel de asigurare?

Oare nu înseamnă nimic pentru UE ceea ce putem numi „securitatea democraţiei” dintr-o ţară aspirantă la integrare? Păi, în opinia noastră, primul semnal de alarmă grav ar fi trebuit să fie consemnat pe agenda monitorizatorilor europeni încă de la început, de atunci cînd au apărut primele informaţii că fostului procuror general Valeriu Zubco i-ar fi fost cumpărat postul de către Plahoitniuc cu suma de trei milioane de euro.

În plus, europenii ar fi fost dispuşi chiar să şi admită acele concesii legislative, votate anterior tot cu viteza luminii, în favoarea lui Plahoitniuc doar pentru reînscăunarea unui Guvern la fel de incoerent? Oare votul din ziua de Vineri, 3 Mai, nu a avut menirea de a repara un derapaj anticonstituţional şi antidemocratic, admis tacit chiar de UE?

Mai mult decît atît, dacă structurile europene de securitate ar cerceta cu atenţie biografiile şi activităţile celor mai importante persoane din conducerea Justiţiei naţionale a RM, ar ajunge să ancheteze penal şi CEDO! Probe există din abundenţă! Se ştie că Alexandru Tănase, Vitalie Nagacevschi şi Tudor Panţîru au lăsat nari necurăţenii pe acolo.

Decizia anticonstituţională a Curţii Constituţionale (CC), cea cu privire la declararea neconstituţionalităţii candidaturii lui Vlad Filat la funcţia de premier, a demonstrat că Plahoitniuc (inclusiv factorii româneşti de presiune) sfidează cum vrea el chiar şi UE, ştiindu-se că, după cum se afirmă în mass-media, controlează şi CC. 

UE ar fi trebuit să fie acuzatorul numărul unu al vulnerabilităţii unui Guvern în care miniştri, mai întîi, răspund comandamentelor oligarhului, iar mai apoi, formal, se subordonează premierului.

În fond, pe 3 Mai, nu s-a atentat la Constituţie cît i-a fost tăiat oligarhului controlul asupra unor instituţii fundamentale ale statului, aşa cum este Procuratura, CNA, şi CC. Nu asta ar fi trebuit să-şi dorească şi UE? La fel şi vicleşugul cu votul uninominal. În acest caz, oligarhul ar fi cheltuit mai puţin pentru obţinerea controlului asupra unor deputaţi aleşi astfel, iar aici este vorba despre un calcul matematic extrem de simplu. Este binecunoscută metoda lui Plahoitniuc prin care finanţează campaniile electorale la mai multe partide politice, care-s mult mai costisitoare decît în exerciţiul electoral uninominal.

În ceea ce priveşte ridicarea pragului electoral, această lege este mai mult decît binevenită. În acest fel, se elimină riscul ca în Parlamentul RM să acceadă orice aventurier sau golan politic, care, ulterior, să ajungă actor politic negociator la limita încropirii unei alianţe post electorale la fel de discutabile ca şi AIE 1 şi AIE 2. Actualul prag electoral vine să dea coerenţă reprezentării politice relevante în Parlament.

Război nedeclarat împotriva populaţiei civile a RM

În fond, Vineri, 3 Mai, în Parlament, am asistat la votarea unor legi menite să scoată statul de sub controlul exclusiv al unui clan oligarhic. Europenii nu vor să înţeleagă faptul că întronarea legii în această ţară nu se poate face decît prin acţiuni radicale. La urma urmei, legile şi Constituţia trebuie să fie expresia dorinţei majorităţii populaţiei – un adevăr ocolit unanim cu diplomaţie de către aproape toţi oficialii europeni.

Orice majoritate parlamentară este expresia unui vot popular. CC a RM, din păcate, ca structură, a fost constituită nominal prin influenţa nefastă a lui Plahoitniuc şi cu o anumită „coordonare românească” destul de obscură. Şi Vlad Filat a gafat masiv aici!

S-a dorit înlăturarea comuniştilor de la guvernare. S-a reuşit acest lucru, deşi modalităţile la care s-a recurs au fost discutabile. Mai apoi, au fost constituite artificial AIE1 şi AIE2. Paradoxul alcătuirii acestor două alianţe de guvernare s-a întors ca un bumerang împotriva creatorilor lor. Lucrurile s-au agravat şi mai mult deoarece „lupta anti-comunistă paneuropeană” din ultimele luni s-a transformat într-un război nedeclarat împotriva populaţiei civile a RM.

La ora actuală, avem de-a face cu trei curente politice „de presiune”: 1) PLDM şi Vlad Filat, recunoscuţi ca fiind opţiunea europeană indiscutabilă a RM. 2) PD şi PL, două partide antieuropene în practică, controlate exclusiv de către Vlad Plahoitniuc. 3) PCRM, singurul partid care, din 1998, domină majoritar Parlamentul RM.

Ţinînd seamă de evoluţia politică din ultimele luni, de actuala conjunctură, ce este de făcut?

UE nu poate ignora la nesfîrşit ipocrizia proeuropeană suspectă, cu conotaţii penale pe interior, a „muribundului politic” Ghimpu şi a lui Marian Lupu, marioneta lui Plahoitniuc. Dincolo de suspiciunile bine argumentate care planează asupra PD şi PL, să nu uităm că aceste două partide reprezintă o minoritate parlamentară neînsemnată, de-a dreptul penibilă în raport cu declaraţiile lor incendiare – 20 de deputaţi!

Ce ne facem, însă, cu numărul imens de adepţi ai PCRM şi PLDM, inclusiv ai celor 7 deputaţi liberali reformişti – le ignorăm voinţa?

„Greşelile europene” care-i aduc pe comunişti la guvernare

Prima mare greşeală a fost înfăptuită din clipa în care, în 2009, AIE a preluat guvernarea, o eroare rapace, i-aş spune, care dacă era evitată nu mai eram în situaţia actuală. Este vorba despre faptul că, impulsionaţi tacit de către Occident, noii guvernanţi au ignorat autodistructiv rolul pe care trebuia să-l încredinţeze puternicei opoziţii a PCRM.

Elementar, în contextul în care nu ar fi existat pericolul ca PCRM să submineze într-un fel sau altul programul de guvernare, AIE trebuia să le ofere comuniştilor „monitorul de control, de arbitraj” măcar asupra Curţii de Conturi şi Comisiei Electorale Centrale.

La fel, UE nu a reacţionat cu aceeaşi „îngrijorare” ca şi astăzi faţă de: sfidarea UE, CE şi Comisiei de la Veneţia de către Ghimpu cînd era preşedinte interimar; faptul că un demnitar, Vladimir Plahoitniuc, în calitate de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, era monitorizat de Interpol, era şi este acuzat de atacurile de tip „rider”, dar circula nestingherit prin UE în calitate oficială; subordonarea, prin distribuire algoritmică, a Procuraturii, instanţelor de judecată, CCCEC de atunci, actualmente CNA, dar şi CNI, SIS etc.

Fie şi dacă reţinem doar aceste greşeli, abuzuri, constatăm că încă de atunci, premeditat, RM nu doar că nu se înscria în normele, principiile şi valorilor europene obligatorii pentru orice ţară aspirantă la integrare, ci se îndepărta cu brutalitate sfidătoare de acestea.

Zilele acestea, este posibil să asistăm la ultima greşeală decisivă pentru soarta RM, iar asta sub asistenţa UE!

Pentru ce vine Stefan Fule la Chişinău?

Este ştiut că, în zilele de 18 şi 19 Mai, la Chişinău va sosi, într-o vizită privată, Stefan Fule, comisarul european pentru Extindere. Nedorind să facem alte speculaţii diplomatice pe marginea acestei „vizite private”, vă oferim opiniile unor comentatori ai fenomenului politic.

În cadrul emisiunii „Fabrika” de la „Publika Tv”, referindu-se la vizita lui Fule, comentatorul politic Viorel Ciubotaru a spus: "Este un act de presiune pentru ca să-i determine şi pe Filat şi pe Voronin ca să renunţe la ceea ce fac sau cel puţin să-şi reconfirme obedienţa faţă de structurile euro-americane. Dacă nu se va confirma această obedienţă (supuşenia; nota red.), atunci, fireşte, se vor porni presiuni mai mari, un război informaţional, politic, diplomatic împotriva acestor politicieni", crede Ciubotaru.

Tot în acest context, Nicolae Eşanu, fost vice-ministru al Justiţiei, a punctat: "Eu sunt curios ce indicaţii venite de la Washington sau Bruxelles au fost respectate aici în R. Moldova? Dacă în R. Moldova s-ar fi implementat măcar a zecea parte din recomandările care au fost făcute, cred că noi am fi trăit într-o ţară total diferită."

„Războiul informaţional, politic, diplomatic împotriva acestor politicieni" invocat de către Ciubotaru a fost declanşat cu o rapiditate uimitoare, iar asta în corelaţie cu situaţii similare invocate în acest articol mai devreme.

Va înţelege sau nu UE că lucrurile stau altfel?

Greu de crezut! Pentru a înţelege că situaţia „din teren” este alta decît cea receptată la Bruxelles, oficialii europeni ar trebui să constate că „povestea de succes cu RM” solicită alţi actori politici, cei desemnaţi de voinţa populară majoritară. Altminteri vom asista la cea mai paradoxală situaţie – UE, care a sprijinit într-un fel sau altul înlăturarea comuniştilor de la guvernare, va fi cea care o să aibă rolul decisiv în readucerea la Putere a PCRM.

Sociologul şi politologul român Dan Dungaciu, printre altele, într-un interviu, face următoarea constatare: „R. Moldova a căzut de pe hartă, adică de pe harta interesului imediat al UE, dar a intrat pe harta preocupărilor şi îngrijorărilor Bruxelles-ului. În acest moment, Chişinăul nu mai îndeplineşte nici măcar criteriile politice de asociere cu UE, iar Vilnius nici măcar nu se mai întrezăreşte la orizont. Reacţiile recente ale instituţiilor europene – Comisie, Consiliul Europei, Comisia de la Veneţia etc. – arată asta mai limpede decît oricînd.”

De ce R. Moldova a căzut de pe harta interesului imediat al UE? Oare nu şi din pricină că s-a pripit să arbitreze o luptă anticomunistă aici în lipsa unei strategii eficiente, care să fi ţinut seama de realităţile existente, dar şi prin creditarea unei alianţe de guvernare incompatibilă?

De acord, s-a încercat, dar oare nu trebuie să aşternem lucrurile în albia lor firească, iar asta în concordanţă cu opţiunile majoritare ale moldovenilor şi interesul naţional?

Dacă R. Moldova a căzut de pe harta interesului imediat al UE, atunci la ce mai speră dl Fule? Ar fi mai mult decît aberant şi contraproductiv, ca să nu spunem dezonorant, dacă ar mai exista un gînd cît de mic de refacere a fostei şi imposibilei alianţe de guvernare. Această tentativă, dacă ar fi şi izbutită, ar fi garanţia cîştigării de către PCRM a Puterii absolute la viitoarele alegeri, anticipate sau ordinare, la fel ca în 2001, poate cu un scor şi mai mare! Asta vrea UE?

Pe de altă parte, ar fi de-a dreptul flagrant ca justiţiabila UE să dorească refacere a unei alianţe între Filat şi in-justiţiabilii Plahoitniuc şi Ghimpu. Ar fi ca şi cum am legaliza Mafia pe teritoriul RM!

Dacă se doreşte pace în RM,

atunci UE ar trebui să-şi ajusteze logistica. Spre binele acestei ţări, oficialii europeni ar trebui să se conformeze realităţilor existente. Astfel, varianta unui Guvern minoritar al PLDM ar fi soluţia optimă. De cealaltă parte, PCRM ar putea juca rolul de arbitru parlamentar al guvernării, fără să facă vreo coaliţie de tip tradiţional, ci, punctual, să contribuie la votarea acelor legi menite să scoată ţara din criza politică şi economică, să combată flagelul corupţiei pînă la cel mai înalt nivel, să depolitizeze toate instituţiile de drept etc.

Numai prin adoptarea unor decizii radicale RM îşi mai poate recăpăta o stabilitate internă, venind astfel şi în întîmpinarea dorinţelor UE.

PLDM declară că ar dori să evite alegerile anticipate, deşi se pare că aceasta este singura soluţie de limpezire a situaţiei politice, variantă pe care Filat nici n-o exclude. PCRM cere cu insistenţă declanşarea acestor alegeri. Totuşi există voci care spun că nici comunişti nu ar fi încîntaţi, în realitate, de perspectiva alegerilor anticipate.

În ambele variante, UE ar trebui să înţeleagă că RM are nevoie de stabilitate, iar aceasta nu poate fi asigurată decît prin funcţionarea unui Guvern minoritar al PLDM, arbitrat şi susţinut în Parlament de către PCRM. Comuniştii şi liberal-democraţii spun că doresc stabilitate, binele cetăţenilor, eradicarea corupţiei şi reformarea instituţiilor statului. Haideţi să-i lăsăm s-o facă, respectabili oficiali europeni!

Dacă Fule şi UE, în general, vor continua să fie „îngrijoraţi”, dacă vor insista ca PLDM să refacă o paradoxală alianţă de guvernare cu PD şi PL controlate de oligarh, atunci putem fi siguri de încă o guvernare a PCRM pentru încă alţi opt ani. Cu sprijin european absolut! Într-o astfel de situaţie, nu doar că spunem adio şi aşa iluzoriei integrări în UE, ci şi CE, CEDO, Comisiei de la Veneţia... A trebuit ca UE să sprijine AIE aproape patru ani pentru ca întreg poporul să înţeleagă că există un pericol şi mai mare decît cel al guvernării comuniste – oligarhizarea şi mafiotizarea statului!

În fond, UE trebui să admită că nu a intrat pe uşa care trebuia în RM. PCRM reprezintă un însemnat, covîrşitor segment al populaţiei, PLDM întruchipează opţiunea europeană a RM. Acest adevăr trebuie înţeles de către UE. Nu se poate face abstracţie de el şi, aparent paradoxal, admiterea acestei realităţi poate fi şi salvarea RM. Dacă se doreşte pace în RM...!