Biserica recunoaşte doar patru Evanghelii, numite canonice: după Ioan, Luca, Marcu, şi Matei. În afară de acestea, există circa 60 de Evanghelii "apocrife", influenţate de alte credinţe sau de gnosoticism, cum ar fi Evanghelia după Iuda.
Ea este scrisă pe un papirus şi are forma unui dialog între Iuda Iscariotul şi Isus. Această Evanghelie este citată de primii creştini, iar documentul găsit este datat de către experţi din secolul al III-lea, adică este o copie a originalului. De mai multe ori pierdută, ascunsă, vîndută, deteriorată, lipsită de unele fragmente, Evanghelia după Iuda, găsită în deşerturile Egiptului, reapare după circa 1700 de ani de peripeţii, existenţa ei fiind revelată publicului abia în 2006.

Scrisă în limba coptă – limba primilor creştini din Egipt – şi nu în greacă, această Evanghelie nu-l prezintă pe Iuda ca trădător, ci ca pe favoritul lui Isus, ca pe un "complice" care acceptă să-l sacrifice, luîndu-şi astfel rolul de a permite realizarea proiectului divin – răstignirea şi învierea Fiului Domnului, chiar dacă ştia că va fi blestemat pe veci de creştini. În spiritul acestei idei vine şi modesta sumă de 30 de arginţi, citată în Biblie, pentru care Iuda l-a vîndut pe Isus; se ştie că Iuda era bogat şi era trezorierul apostolilor, adică ar fi putut deturna fonduri importante dacă ar fi fost avid de bani.