Dacă, în general, rusofobie nu există, atunci de ce este inventată la nivel colocvial?

Mihai CONŢIU

Foto: Bogdan Ţîrdea

Pe data de 30.VII.2013, analistul politic şi amicul Bogdan Ţîrdea a publicat, pe Blogul său, un articol intitulat „Anticomunismul în Moldova a murit!” Dincolo de lipsa oricărei intenţii polemice, fără nici un pic de ezitare, constat că o serie de concluzii la care ajunge Ţîrdea sunt primejdios de insinuante, chiar defetiste (în sensul „moral-infracţional) şi, deci, tendenţioase prin modul în care foloseşte date reale spre a induce în eroare cititorul pentru a-l duce pe o pistă falsă.

Într-o primă parte, după ce trece în revistă o serie de coabitări politice conjuncturale dintre partidele de la guvernare şi PCRM, Ţîrdea crede că anticomunismul din Republica Moldova a fost trecut pe linie moartă. „...Dar deja, în Vara anului 2011, elanul “anticomunist” al Alianței s-a răsuflat”, scrie el. Într-un post scriptum, acesta mai notează: „În 2009, partidele AIE aveau în principiu 4 piloni ideologici: anticomunismul, rusofobia (PL), euro-integrarea și modernizarea. Primele 3 au fost exploatate la maximum.”

În realitate, Ţîrdea încearcă să acrediteze decesul anticomunismului spre a face loc unei concluzii nu doar falsă, ci de-a dreptul periculoasă, dacă este să-i dăm şi dimensiunile ideologice de rigoare. Dar pînă să ajungem la aceasta, haideţi să vedem ce-i cu anticomunismul actual!

Prin modul zgomotos şi ostentativ de manifestare, opinia publică îi receptează pe liberalii lui Mihai Ghimpu ca fiind singurii şi cei mai autentici anticomunişti şi rusofobi. Realitatea însă demonstrează contrariul. Tocmai liberalii lui Ghimpu au fost cei care au contribuit din plin la acţiunile de compromitere a tuturor şanselor pe care Republica Moldova le are la summit-ul de la Vilnius. Anume ei şi comuniştii sunt cei mai importanţi pioni politici care au provocat criza politică prin demiterea Guvernului tocmai în scopul blocării iminentei euro-integrări a ţării.

Astfel, s-a văzut că vorbele, lozincile anticomuniste ale liberalilor sunt la o distanţă colosală de faptele concrete. Nu poţi fi anticomunist autentic şi, simultan, să erodezi constant imaginea unui Guvern profund pro-european!

Tot în contextul tentativei de convingere a cititorilor că nu mai există luptă anticomunistă, Ţîrdea scrie că „PLDM ne promitea “Moldova fără Voronin, Moldova fără comuniști”. Prin astfel de afirmaţii, autorul face apel la o interpretare vulgară, primitivă a felului în care oamenii ar trebui să înţeleagă ce este aceea luptă anticomunistă, adică prin lozinci vehemente, mitinguri, înlăturarea forţată a comuniştilor din toate structurile statului etc.

Deocamdată trebuie să reţinem faptul că PCRM este încă partidul cu cea mai mare reprezentare parlamentară, că este un partid cu care, în funcţie de oportunităţi, orice alt partid este justificat democratic să negocieze ceva la un moment dat.

Ceea ce se face că nu observă Ţîrdea, este realitatea izbitoare că chiar asistăm la cele mai eficiente acţiuni anticomuniste, iar asta s-a accentuat vizibil pe fondul unui paradox. Acest paradox constă în aceea că lupta anticomunistă a căpătat contur abia după înlăturarea de la guvernare a pretinsului anticomunist zgomotos Ghimpu.

Lupta anticomunistă despre care vorbim nu se desfăşoară în stradă sau prin intermediul mass-media, ci în chiar interiorul actului de guvernare şi în Parlament. Actuala formulă de guvernare i-a lăsat pe comunişti fără replică, iar după Vilnius, în cazul previzibilului succes, aceştia se vor pomeni într-o situaţie şi mai dificilă în raport nu doar cu propriul electorat, ci cu întreg poporul moldovenesc. Ce vor face – se vor răscula împotriva UE?

Stabilitatea guvernării şi succesul de la Vilnius sunt cele mai teribile victorii ale luptei anticomuniste!

Acum am ajuns în punctul în care ne vom opri asupra convingerii extrem de periculoase a lui Ţîrdea. Iată ce notează el: „Pentru a-și justifica propriile eșecuri, ea (coaliţia de guvernare; nota aut.) are nevoie urgentă de un nou dușman, care i-ar oferi explicațiile plauzibile ale propriilor eșecuri. Se pare că acesta deja se prefigurează: Rusia și coloana a cincea (PSRM, PSD, Partidul Regiunilor). Anume ei vor fi aleși pe rol de țapi ispășitori ai eșecurilor.” (...) „Rusofobia ar putea oferi o nouă legitimitate alianței...” (...) „Totodată, rusofobia ar putea fi un paravan eficient, care ar sustrage atenția de la privatizările cu adevărat de proporții, care țintesc 90% din activele întreprinderilor de stat (apr.4 mlrd lei).”

În acest context, pe bună dreptate, ne întrebăm: Cui îi convine să se acrediteze falsa impresie că actualele forţe politice componente ale alianţei de guvernare ar fi rusofobe?

Fireşte că, în primul rînd, PCRM, dar şi unor forţe cărora le convenea o alianţă a PLDM cu PCRM! Cu alte cuvinte, nu falsul deces al luptei anticomuniste îl deranjează pe amicul Ţîrdea, ci faptul că PLDM nu a făcut totul cu putinţă pentru a-i aduce la guvernare pe comuniştii. Cînd autorului nostru „i se pare că se prefigurează rusofobie în arcul guvernamental”, ne este şi mai limpede cît de disperaţi sunt comuniştii, iar asta pentru că nu-l mai au la guvernare pe Ghimpu ca să le legitimeze contestările din ce în ce mai violente, precum şi forţele obscure sugerate deja.

Invocarea şi difuzarea mediatică a unei false rusofobii, reţineţi, se face în preajma summit-ului de la Vilnius, dar şi pe fondul creării artificiale a unei tensiuni în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol. Astfel de concluzii periculoase au menirea de a substitui cu rusofobia declaraţiile politice contradictorii ale liderilor de la Chişinău şi Tiraspol. Adevărul curat este că disensiunile dintre Chişinău şi Tiraspol nu reflectă nici pe departe adevăratele relaţii moldo-tuse, care, în ceea ce-i priveşte pe moldoveni – politicieni şi oameni simpli –, exclud din start orice urmă de rusofobie.

Singurul rusofob declarat care a fost la guvernare este Mihai Ghimpu, iar înlăturarea lui democratică din alianţa de guvernămînt nu a fost din cauza rusofobiei, o opţiune la care are tot dreptul, ci pentru că a demonstrat că este şi antieuropean, deci şi inamicul integrării europene a ţării.

În realitate, iar Bogdan Ţîrdea ştie prea bine acest lucru, moldovenii, în esenţa lor, sunt rusofili, excepţie făcînd, probabil, cei 2-5% care-şi imaginează că ar fi români.

De ce a fost nevoie chiar de această teribilă dezinformare, acest grosolan defetism atîta timp cît realitatea evidentă este alta? Chiar atît de mare este disperarea în unele tabere? Se pare că da! Nu din alte motive comuniştii s-au dus să se odihnească pentru a declanşa „o revoluţie” în Toamnă! Te umflă rîsul, nu alta!