Vor bani și notorietate cu prețul destabilizării Țării

Îmi este greu să estimez în cîte pagini scrise am demonstrat că unioniștii moldoveni, deopotrivă cu cei români, iar aici mă referstrict la compartimentul liderilor, sînt niște făpturi de un cinism de-a dreptul criminal. Pentru ei, unionismul este doar o afacere bănoasă, iar acest lucru s-a demascat permanent, de-a lungul timpului. Ei întotdeauna au avut nevoie de o masă captivă de susținători naivi pentru a-și întreține afacerea. Doar existența acesteia le-a garantat finanțarea din România.

Orice lider unionist moldovean a avut nevoie de ”binecuvîntarea” Bucureștiului, în așa fel cum Sultanul Înaltei Porți confirma înscăunarea domnitorilor munteni și moldoveni. În cazul ”binecuvîntării” de la București, rolul Sultanului l-au jucat, în primul rînd, serviciile secrete, dar și politicienii români subordonați acestora. Începînd cu 1990, absolut toți unioniștii moldoveni s-au gudurat slugarnic pe lîngă toate Guvernele României spre a obține finanțări duble – pe linie politică și civilă, dar și din fondurile speciale ale serviciilor secrete. Firește că banii erau împărțiți între ei, adică între cei care-i livrau și cei care-i recepționau. Tot ei sînt cei care au gestionat și mafia profitabilă a afacerii cu cetățenia română.

În acest context, începînd cu 1990, absolut nici un unionist moldovean nu a fost un pro-român sau un român profund. Toți fiind de extracție sovietică – lingvistic, educațional, cultural, religios etc., unii dintre ei fiind foști nomenclaturiști ori agenți acoperiți ai fostului KGB –, și-au transferat spre România un pro-românism ambalat în servituți de tip sovietic cosmetizate cu lacrimi, dor de Țara Mamă, evlavii de curve pensionare față de valorile românești etc.

Spun asta deoarece toți acești unioniști nu au venit cu brațele deschise spre România profundă, spre românii autentici, care erau și sînt încă minoritari în propria lor țară. Ei au lingușit Puterea coruptă și antiromânească de la București, iar asta pentru că acolo erau banii după care ei rîvneau și rîvnesc și acum. Încă din 1990-1991, dacă acești așa-ziși unioniști ar fi simțit profund românește, atunci ar fi venit spre noi, cei minoritari, spre țărăniști și liberali, spre personalități de-a dreptul legendare ale istoriei contemporane românești, așa cum au fost Regele Mihai, Corneliu Coposu și Ion Rațiu. Fiind însă pătrunși de un sovietism incurabil, ei și-au schimbat idolul, nu și ideologia. Și-au părăsit (sau au fost detașați ”în interes de serviciu”) foștii șefi sovietici și au cerut supușenie la tot un șef de sorginte sovietică, dar român, acesta fiind criminalul ex-președinte român Ion Iliescu.

Din toate aceste motive, dar și din multe altele ce derivă din ele, ei fug ca de dracu ca să serbeze adevărata Zi Națională a României, Ziua Regalității – 10 Mai. Ce, sînt nebuni ca să-și piardă finanțele! Și, în această ordine de idei,trebuie spus că și ultimul lider moldovean unionist ”înscăunat” de Bucureștiul securistic, Octavian Țîcu, e la fel!

Mihai CONŢIU