Te-ai întrebat vreodată de ce ia femeia numele soțului după căsătorie și de unde provine acest obicei? Această tradiție este atît de bine înrădăcinată în cultura oamenilor încît pentru multe cupluri varianta ca bărbatul să preia numele de familie al femeii nu prea există. Se întîmpla în secolul al IX-lea, conform legilor Marii Britanii, femeia lua numele bărbatului cu care se căsătorea.

Teoriile vremii spun că femeile nu sunt independente din punct de vedere legal, motiv pentru care identitatea era dată de soțul lor. În legea britanică se spunea că la naștere femeile primeau numele de familie al tatălui, iar cînd „erau date”, ele luau numele soțului, conform unui articol din  Psychology Today de cercetătoarea Elizabeth Aura McClintock.

Preluarea numelui soțului are deci rădăcini din tradițiile patriarhale și exprima inferioritatea cu care era privită în fața bărbatului în vremurile trecute.

Cu toate acestea, tradiția schimbării numelui după cel al soțului s-a dovedit a fi una foarte durabilă și iată că ea rezistă și în aceste vremuri moderne. Conform unei statistici, în anul 1980, 98,6% dintre cuplurile care s-au căsătorit în Statele Unite ale Americii au păstrat tradiția, iar soția a preluat numele bărbatului după căsătorie. În anul apoi, 1995, 95,3% dintre copiii lor au preluat cutuma atunci cînd s-au căsătorit.

Deși lucrurile s-au schimbat, iar femeile au drepturi egale cu bărbații și ocupă aceleași locuri de muncă, cel puțin la nivel teoretic, tradiția schimbării numelui femeii după căsătorie s-a menținut.

Prin urmare, tradiția aceasta este atît de bine împămîntenită încît posibilitatea ca bărbatul să preia numele femeii este aproape de inexistentă.

În plus, multe femei care își păstrează numele dat la naștere după căsătorie sunt considerate a fi egoiste și sunt suspectate că nu ar fi prea implicate în căsătorie.

Printre tradițiile vechi legate de căsătorie se poate enumera rochia de mireasă care trebuie să fie mereu albă, dar și purtarea verighetei pe degetul inelar.

Vechii greci erau de părere că o rochie de mireasă altfel decît albă nu poate atrage decît ghinionul în căsătorie. Totodată, nici verighetele nu se poartă întîmplător pe inelarul mîinii stîngi.

Istoricul roman originar din Alexandria, pe nume Apian Egipteanul, certifica prezența unei vene a dragostei care pornește de la inimă și ajunge în zona degetului inelar al mîinii stîngi. Superstițiile spun că pierderea sau deteriorarea verighetei nu este deloc semn bun, întrucît prevestește necazuri în viața de cuplu.