„Este nevoie, la Chişinău, de decizii curajoase, cu implicaţii pe termen lung pentru remedierea cauzelor structurale care au pus R. Moldova în situaţia din acest moment”

Interviu realizat de Roxana Bot pentru Intervio.ro

Domnule Ioniţă, sunteţi Secretarul de Stat pentru Afaceri Strategice al Ministerului Afacerilor Externe. Care este viziunea dumneavoastră de ansamblu asupra statutului României pe scena internaţională la ora actuală?

Strategia Naţională de Apărare a României pentru perioada 2015-2019 defineşte, în mod clar, prin sintagma “O Românie puternică în Europa și în lume”, profilul strategic pe care țara noastră și‐l construiește pentru următoarea perioadă. Documentul propune un concept de securitate extins, astfel încît să permită un răspuns multidimensional pe măsura complexităţii riscurilor şi ameninţărilor curente. Potrivit documentului, apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană și Parteneriatul Strategic cu SUA constituie fundamente ale politicii noastre externe şi de securitate. Construcţia unei Românii puternice este strîns legată de aceste elemente, care trebuie să se conjuge cu eforturile depuse pe plan intern.

Revenind la esenţa întrebării dumneavoastră, în momentul de faţă, eu percep România ca pe un actor regional responsabil şi credibil, tot mai ascultat şi tot mai respectat al comunităţii internaţionale. Mai mult, aş spune că în pofida provocărilor complexe cu care ne confruntăm la nivel european şi a evoluţiilor rapide din vecinătăţile noastre estice şi sudice, România are o voce care contează în cadrul NATO, îşi consolidează profilul în cadrul UE şi  acţionează consecvent pentru întărirea relaţiilor cu statele vecine, în vederea extinderii zonei democratice de prosperitate, securitate şi predictibilitate. Totodată, acţionăm consecvent pentru aprofundarea atît a Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI cu SUA – element esențial al politicii noastre externe şi de securitate, cît şi a altor parteneriate strategice, precum şi pentru valorificarea potenţialului relaţiilor de colaborare ale ţării noastre cu state de pe toate continentele. Există o relaţie directă între securitate, stabilitate şi prosperitate, iar prin tot ceea ce facem în politica externă contribuim nemijlocit nu numai la asigurarea bunăstării cetăţenilor României – care reprezintă obiectivul nostru final, dar şi la iradierea unor valori şi principii democratice în vecinătatea mai apropiată sau mai îndepărtată a ţării noastre.

Referitor la NATO, care este părerea dumneavoastră despre garanţiile de securitate oferite de aceasta?

Scopul esenţial al NATO este de a asigura libertatea şi securitatea tuturor membrilor săi, prin mijloace politice şi militare, în conformitate cu  prevederile Tratatului Nord-Atlantic şi principiile Cartei ONU. Pe acest fond, garanţiile de securitate oferite de Articolul 5 al Tratatului de la Washington asigură condiţiile necesare pentru promovarea şi apărarea, prin mijloace legitime, a valorilor prin care statul român îşi garantează existenţa, identitatea, dezvoltarea şi stabilitatea, în baza cărora îşi construieşte viitorul şi în temeiul cărora participă Ia realizarea securităţii internaţionale.

În acelaşi timp, participarea activă a României la apărarea colectivă în cadrul NATO este completată de implicarea susţinută a ţării noastre la implementarea clauzei de solidaritate şi asistenţă reciprocă în conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona al Uniunii Europene şi la dezvoltarea Politicii europene de Securitate şi Apărare Comună. Ne dorim ca Summit-ul NATO de la Varşovia, din 8-9 Iulie 2016, să marcheze decizii importante privind adaptarea Alianţei la noile riscuri şi provocări de securitate. Prin adaptare am în vedere în mod deosebit creşterea capacităţii NATO de descurajare în raport cu factorii de risc existenţi.

În contextul provocărilor actuale de securitate, dinamice şi complexe, este nevoie de o prezenţă vizibilă şi mai robustă a forţelor NATO pe flancul estic, atît în Nord, cît şi în Sud. Prin urmare,  consolidarea apărării colective şi adaptarea pe termen lung a Alianţei ca răspuns la  ameninţările strategice din est (şi fără a neglija evoluţiile din sudul continentului) constituie priorităţi majore pentru o Alianţă puternică, cu capacităţi semnificative de apărare-descurajare, bazată pe principiile solidarităţii şi indivizibilităţii securităţii. Suntem 28 pentru 28.

Cum comentaţi afirmaţiile recente ale Preşedintelui Barack Obama în care solicita statelor occidentale din NATO să susţină Polonia, România şi ţările baltice?

Afirmaţiile Preşedintelui Barack Obama – pe care le-am primit cu satisfacţie şi le salut în mod deosebit – nu fac decît să confirme necesitatea consolidării unităţii, coeziunii şi solidarităţii în cadrul unei Alianţe Nord-Atlantice pe deplin pregătite să răspundă provocărilor de securitate actuale şi viitoare. O Alianţă care are nevoie de resurse şi capabilităţi adecvate, la care să participe deopotrivă Aliaţii Nord-americani şi cei europeni.

Declaraţiile recente ale Preşedintelui Obama vin în continuarea celor ale Administraţiei SUA, din Februarie 2016, privind sporirea de patru ori a bugetului destinat Iniţiativei pentru Reasigurarea Europeană (European Reassurance Initiative/ERI) pentru anul 2017, precum şi determinarea de a asigura o prezenţă militară americană robustă în Europa. Cred că demersul reconfirmă angajamentul puternic al SUA pentru securitatea europeană, întărind măsurile destinate apărării colective şi încurajînd toţi Aliaţii să aibă abordări curajoase şi responsabile pe această linie în perspectiva Summit-ului de la Varşovia. Sper, totodată, că acest mesaj important al SUA a fost auzit şi înţeles corespunzător în toate capitalele.

România este pregătită să contribuie la implementarea acestei viziuni, prin îndeplinirea cu seriozitate a obligaţiilor asumate pe linie militară şi prin angajamentul de creştere a cheltuielilor pentru apărare pînă la pragul de 2% din PIB în 2017, un nivel pe care îl va menţine pe o perioadă de cel puţin 10 ani. Creşterea cheltuielilor de apărare pentru toţi Aliaţii va conduce la întărirea NATO şi la o distribuţie echitabilă a sarcinilor în cadrul Organizaţiei.

Doua aeronave F-22 Raptor au ajuns la baza de la Kogălniceanu. Şeful forţelor aeriene române a declarat că armata română a ridicat de patru ori avioane militare anul acesta deoarece s-au înregistrat situaţii în care, în apropierea spaţiului aerian naţional, au fost zboruri ale Federaţiei Ruse. Cum comentaţi această situaţie?

Nu cred că este un secret pentru nimeni că la acest moment există numeroase provocări şi ameninţări cu care NATO se confruntă pe flancul estic, îndeosebi legate de conduita asertivă a Federaţiei Ruse. După cum a afirmat recent şi Secretarul general adjunct al NATO, ambasadorul Alexander Vershbow, cu ocazia vizitei sale la Bucureşti din 25-26 Aprilie 2016, Alianţa Nord-Atlantică nu caută confruntarea cu Rusia, nu închide canalele de comunicare, dar nici nu poate ignora acţiunile agresive ale Moscovei. Astfel de răspunsuri vor fi discutate la Summit-ul NATO din Polonia, în Iulie 2016, cu atît mai mult cu cît, în secolul XXI, securitatea nu se poate baza pe sfere de influenţă unde “marile puteri dictează alegerile vecinilor şi schimbă graniţe cu forţa”.

Pe considerente de acest fel, ca urmare a demersurilor diplomatice ale României, Marea Neagră a fost  evidenţiată în Declaraţia Finală a Summit-ului din Ţara Galilor (Septembrie 2014), adoptată şi asumată de toţi şefii de stat şi guvern Aliaţi, drept o componentă importantă a securităţii euro-atlantice, care cunoaşte impactul destabilizator al acţiunilor Federaţiei Ruse.

În aceste condiţii, NATO va continua să sprijine eforturile în plan regional depuse de statele riverane Mării Negre vizînd asigurarea securităţii şi stabilităţii arealului, iar România va continua să participe, în mod activ, la consolidarea dimensiunii de apărare colectivă. După cum cunoaşteţi, găzduim, în ţara noastră, două structuri de comandă şi control ale NATO – Unitatea pentru Integrarea Forţelor NATO (NFIU) şi Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est (MND-SE HQ) – care vor deservi o Forţă Rapidă de Reacţie (Very High Readiness Joint Task Force/VHRJTF), dislocabilă în termene foarte scurte pe întreg teritoriul Aliat, acolo unde există ameninţări de securitate.

În acelaşi timp, în cadrul Parteneriatului Strategic cu SUA, ţara noastră îşi propune să aprofundeze, în continuare, cooperarea cu partea americană pe dimensiunea de securitate, materializată deja printr-o serie de proiecte de interes strategic, cum ar fi edificarea arhitecturii de apărare antirachetă sau implementarea de proiecte militare comune.

După experienţele dumneavoastră în Suedia şi Norvegia, credeţi că cele două ţări sunt modele de urmat pentru România?

Recunosc, am trăit multe experienţe interesante şi am avut de învăţat din interacţiunea cu prietenii nordici. Aş remarca însă, cu titlu personal, cîteva aspecte esenţiale. Doar aparent între cele două ţări se poate pune un semn de egalitate. Există în mod cert un numitor comun, dar în acelaşi timp sunt şi foarte multe elemente distincte, care fac diferenţa, la nivel profund, între norvegieni şi suedezi. Pe de o parte, Suedia şi Norvegia sunt monarhii constituţionale, care se înscriu pe aceleaşi coordonate de state nordice responsabile şi respectate pe plan internaţional, cu democraţii consolidate, cu societăţi deschise, liberale şi coezive din punct de vedere social. Ţări care obţin de fiecare dată scoruri mari la nivelul de trai şi la respectarea drepturilor omului.

Pe de altă parte, apartenenţa la NATO şi la UE a celor două ţări este diferită. Suedia este membră a UE, iar cu NATO are o relaţie de parteneriat întărit, în timp ce Norvegia aparţine NATO şi are o relaţie specială cu UE, în cadrul Spaţiului Economic European. Totodată, în Norvegia am învăţat că este natural să coexiste în acelaşi context, chiar în aceeaşi „propoziţie”, atît cooperarea cît şi competiţia, iar din Suedia am înţeles că asistenţa pentru dezvoltare poate fi şi alinare a celor în suferinţă, dar şi armă politică cu tăiş ascuţit.

O temă de mare actualitate este cea care priveşte criza refugiaţilor. Care credeţi că sunt soluţiile viabile pentru gestionarea acesteia?

Afluxul masiv de migranți și refugiați la care am asistat în ultima perioadă, cu precădere în Europa, reprezintă, în primul rînd, o problemă umanitară. Deteriorarea condițiilor de trai din cauza conflictelor și lipsa de perspective reprezintă motive serioase pentru care un număr semnificativ de persoane au părăsit țările de origine, din dorința de a ajunge într-un loc mai sigur în Europa.

În ceea ce privește soluțiile pentru gestionarea acestei situații, avem nevoie de o abordare cuprinzătoare bazată atît pe abordarea la sursă a cauzelor care au declanșat acest fenomen, cît și pe utilizarea eficientă a mecanismelor din țările de origine și de tranzit, precum şi a instrumentelor de consolidare a capacităților economice, sociale și a politicilor de dezvoltare ale acestor țări. În egală măsură, este important să continuăm eforturile comune la nivelul Uniunii Europene prin implementarea măsurilor de relocare, controlul frontierelor externe și cooperarea cu partenerii externi.

Situația este deosebit de complexă și trebuie să înțelegem că soluționarea acesteia poate fi făcută doar prin implicarea deopotrivă a statelor, a organizațiilor internaționale de profil, a societății civile și, nu în ultimul rînd, a comunităților gazdă.  Toate aceste eforturi trebuie, însă, să țină cont de necesitatea primordială de a respecta drepturile și libertățile fundamentale ale tuturor refugiaților și migranților, în conformitate cu standardele internaționale în materie și cu angajamentele asumate prin instrumentele juridice internaționale.

Se află Europa în pragul islamizării?

Nu cred că putem afirma că Europa se află în pragul islamizării. Nu putem să nu remarcăm însă faptul că, din păcate, actualul context politic este marcat de multiplicarea declarațiilor politice cu vădite tendințe discriminatorii și xenofobe, mai ales în preajma desfăşurării proceselor electorale, cînd promovarea urii și intoleranţa au cîştig de cauză în faţa raţiunii şi discursului politic raţional. Iar subiectul refugiaţilor și al migraţiei se află, astăzi, în centrul acestui tip de discurs la nivel european. Această amplificare a discursului motivat de ură  impune luarea unor măsuri pentru sancționarea atitudinilor xenofobe. Printre aceste măsuri pot fi menţionate cele de ordin legislativ (incriminarea discursului motivat de ură – legislaţia romînă incriminează acest tip de discurs) sau formarea magistraţilor.

În toate aceste discuții, nu trebuie să uităm valorile şi principiile democraţiei, drepturile omului şi preeminenţa dreptului, care reprezintă, toate, chintesenţa democraţiei. Politicienii, mass-media, formatorii de opinie au un rol definitoriu în promovarea toleranţei şi dialogului şi, în consecinţă, pentru asigurarea unui climat bazat pe respect reciproc, indiferent de apartenenţa etnică, orientarea religioasă sau de credinţă.

Poate face România diferenţa în soluţionarea crizei? Daca da, prin ce mijloace?

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, dar și ca stat aflat în imediata vecinătate a Balcanilor de Vest, unde acest fenomen s-a manifestat acut, România a susținut, din spirit de solidaritate, eforturile întreprinse la nivelul UE pentru adoptarea unor decizii bazate pe solidaritate și responsabilitate partajată. Vă pot spune că România împărtăşeşte pe deplin preocupările comunităţii internaţionale în această privinţă. Deşi ţara noastră nu a fost direct confruntată cu acest fenomen, suntem conștienţi de provocările generate de acesta, de complexitatea situației din țările afectate, dar și de problemele acute și nevoile imediate ale persoanelor afectate.

România înţelege să-şi îndeplinească angajamentele asumate. Astfel, contribuim la eforturile de relocare a persoanelor aflate în nevoie de protecție internațională convenite la nivel european și ne numărăm printre principalii susținători ai activității desfășurate de agențiile europene de profil, cum ar fi FRONTEX și Biroul European de Sprijin în domeniul Azilului.

De asemenea, doresc să precizez faptul că România a contribuit la eforturile de relocare la nivel internațional, împreună cu Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), prin înfiinţarea încă din 2008 a unui Centru de Tranzit în regim de Urgență pentru Refugiați în Timișoara, care a reprezentat, la momentul respectiv, prima facilitate de acest gen din lume. În același timp, contribuim la programele internaționale de relocare și la împărțirea responsabilităților la nivel global. În 2010, am fost printre primele state membre ale Uniunii Europene care au efectuat operațiuni de relocare.

Recent aţi fost nominalizat drept ambasador al României la Chișinău. Care vor fi prioritățile dumneavoastră în perioada următoare?

Da, este o misiune care mă onorează şi mă obligă în acelaşi timp. Sunt conştient de importanţa acestui post în ansamblul relaţiilor externe ale României, precum şi de provocările, dar şi oportunitățile asociate unei astfel de misiuni. Aşa cum de altfel am prezentat şi cu prilejul recentelor audieri publice din Comisiile de politică externă reunite ale Parlamentului României (la 19 Aprilie 2016), Republica Moldova este o prioritate strategică perenă în acţiunea externă a statului român. România este interesată de stabilitatea R. Moldova şi de menţinerea cursului european al acesteia. În consecinţă, obiectivele prioritare ale mandatului sunt susținerea parcursului european al Republicii Moldova şi reconectarea – strategică, politică, dar și fizică – a Republicii Moldova la spațiul european.

Pentru atingerea acestor obiective, în primul rînd este important să se consolideze tendinţele spre stabilitate şi predictibilitate, prin relansarea reală, credibilă, vizibilă a reformelor atît de necesare în R. Moldova. În al doilea rînd, ar trebui promovate cu consecvenţă proiectele menite să întărească legăturile cu România, atît la nivel inter-personal, cît şi instituţional. În particular, îmi doresc să contribui la consolidarea prezenţei investiţionale româneşti, ca pas obligatoriu impus de însăşi logica pieţei şi voi acţiona pentru semnalarea oportunităţilor oferite în contextul reluării procesului de privatizare în R. Moldova. În îndeplinirea mandatului, voi miza pe susţinerea deplină a autorităţilor române şi voi acţiona pro-activ, anticipativ şi, sper eu, eficient pentru realizarea obiectivelor prioritare, cu respectarea deplină a normelor şi cutumelor diplomatice.

Este România un partener solid pentru Republica Moldova? Daca da, explicaţi-ne viziunea dumneavoastră asupra relaţiilor dintre cele două state.

Premisele fundamentale ale relaţiilor speciale dintre România şi Republica Moldova sunt date de comuniunea de limbă, istorie, civilizație și cultură. Relaţiile cu R. Moldova au profunde conotaţii emoţionale pentru toţi românii, indiferent unde trăiesc aceştia. De altfel, de aici apare şi diversitatea de opinii din spaţiul public pe acest subiect.

Consider că România poate fi un model demn de urmat de integrare europeană pentru Republica Moldova. În prezent, relaţia bilaterală este ghidată de Declaraţia Comună privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, semnată de preşedinţii celor două state la Bucureşti, la 27 Aprilie 2010. Abordarea generală a relaţiei bilaterale este deschisă şi pragmatică, vizînd dezvoltarea cooperării pe toate palierele, cu accent pe identificarea şi promovarea acelor proiecte comune care să conducă la sporirea interconectării celor două maluri ale Prutului.

În ultimii ani au fost făcuţi paşi concreţi şi decisivi în ce priveşte dezvoltarea cadrului juridic şi a mecanismelor instituţionale ale cooperării bilaterale. În perioada următoare, consider că este în continuare nevoie la Chişinău de decizii curajoase, cu implicaţii pe termen lung pentru remedierea cauzelor structurale care au pus R. Moldova în situaţia din acest moment.

Care este părerea dumneavoastră despre unirea celor două state? Cum vedeţi atitudinea celor două ţări la adresa unirii? Credeţi ca printr-o eventuală accedere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, procesul de unire ar fi unul mai complicat sau mai facil?

Aşa cum am menţionat anterior, Republica Moldova este o temă sensibilă față de care există aşteptări şi un interes permanent la nivelul societăților civile pe ambele maluri ale Prutului. Dincolo însă de această diversitate normală de perspective și opinii, există un numitor comun, extrem de important şi acesta vizează consensul covîrşitor al forţelor politice responsabile cu privire la consolidarea relaţiilor privilegiate ale României cu R. Moldova şi susţinerea integrării europene a statului vecin.

În această etapă, prioritatea efortului nostru ar trebui să fie susținerea integrării europene a R. Moldova, astfel încît să aducem mai aproape momentul revenirii depline și ireversibile a statului vecin în marea familie europeană. Acesta este în sine un efort de echipă, pe care îl depunem în mod deschis şi transparent alături de partenerii noştri din UE, dar şi de SUA şi alte state cu vederi similare, şi este menit să consolideze stabilitatea regională şi să asigure prosperitatea cetăţenilor Republicii Moldova. Vă asigur că România rămîne pe mai departe cel mai solid şi onest partener al Chişinăului pe traseul său european.