România, informată că stă pe un nou bulgăre de aur

Precum Polonia anului 2010, România este anunţată de US Energy Information Administration că poate fi independentă energetic o suta de ani. Precum în cazul anunţului marilor cîştiguri, urmează însă un telefon cu suprataxa în care eşti informat despre condiţiile ridicării "premiului". EIA este o agenţie importanta din cadrul Sistemului statistic federal al SUA, echivalentul unui Oficiu naţional de statistică.

Administraţia americană pentru informaţie în domeniul energiei (EIA) estimează că România are rezerve de gaze de şist cît să fie independentă energetic o sută de ani. Ar fi rezerve de 1.444 miliarde de metri cubi, în condiţiile în care rezervele dovedite de gaze se plasează la 113 miliarde metri cubi, iar consumul anual este de aproximativ 14 miliarde metri cubi.

România se plasează pe locul al treilea în UE privind rezervele de gaze de şist, după Polonia (4.190 miliarde metri cubi) şi Franţa (3.879 miliarde metri cubi), potrivit raportului EIA. Potrivit estimărilor instituţiei americane, explorarea zăcămintelor de şist ar creşte cu 50% rezervele de petrol ale României şi de peste 10 ori rezervele de gaze naturale.

Acelaşi raport care vorbeşte despre gazele de şist pe care stă România arată însă că rezervele Poloniei scad fără a fi exploatate. Potrivit EIA, rezervele de gaze de şist ale Poloniei au scăzut în doi ani de la 187 de trilioane de picioare cubice la 148 de trilioane de picioare cubice.

“Rezervele estimate din Polonia, din bazinul Lubin, au scăzut de la 44 de trilioane de picioare cubice in 2011, la 9 trilioane de picioare cubice în acest raport. Reducerea estimărilor se datorează unei aplicări mai riguroase a criteriului ca formaţiunile de gaze de şist trebuie să aibă cel puţin 2% conţinut organic. Pentru Polonia, per ansamblu, resursele de gaze de şist estimate au fost reduse de la 187 de trilioane de picioare cubice în 2011, la 148 de picioare cubice în acest raport”, arată EIA.

Aceste informaţii nu ar fi decît un motiv de bucurie şi de “independenţă” energetică pentru polonezi, dacă primele rapoarte nu ar fi indicat cu totul altceva. Şi să nu uităm că raportul de mai sus este primul care face cunoştinţă cu publicul din România.

Aşadar, iată situaţia din Polonia, care demonstrează cum rezervele de gaze de şist scad sau cresc fără a fi nicidecum exploatate, în funcţie de cum cresc sau scad redevenţele pe care guvernele din statele “exploatabile” doresc să le impună companiilor americane.

Polonia, 2010. Presa este bombardată cu informaţii despre rezerve uriaşe de gaze de şist şi de zvonuri că preşedintele Lech Kaczynski va face totul pentru ca unele companii americane să le exploateze, iar Polonia să scape de dependenţa faţă de Rusia. În aprilie 2010, la moartea preşedintelui polonez, unii jurnalişti au speculat chiar că gazele de şist au fost cele care au “provocat” accidentul aviatic de la Smolensk.

Polonia 2011. Ţara deţine rezerve de gaze de şist care i-ar asigura independenţa pentru 300 de ani, undeva la peste 5.000 de miliarde de metri cubi, arată Agenţia pentru Administrarea Informaţiilor Energetice din Statele Unite, iar imediat companiile Chevron, Exxon Mobil si ConocoPhillips şi-au anunţat intenţia de a explora zăcămintele.

Polonia 2012. Partidul de opoziţie al lui Jaroslaw Kaczynski propune redevenţe de 40% pentru exploatatorii gazelor de şist, faţă de 21% cît se percepeau la momentul respectiv. În Ianuarie 2011, ministrul liberal al Finanţelor de la Varşovia a cerut şi el exploatarea zăcămintelor de către americani doar în consorţiu cu companii poloneze. La scurt timp, Institutul Geologic Naţional al Poloniei a lansat, împreună cu US Geological Survey (USGS), un raport guvernamental care infirmă optimismul legat de resursele de gaze. Polonia nu ar avea decît 1,9 trilioane de metri cubi de gaze, dintre care doar circa 500 de milioane sunt exploatabili. Aceasta înseamnă doar 30 de ani de independenţă energetică. S-a arătat că studiul anterior a folosit date din perioada 1950-1990. Mai mult, au mai apărut şi probleme legate de infrastructură şi logistică. (Studiul a fost făcut cu acordul 3Legs Resources Group, nu mai puţin de şapte funcţionari din Ministerul Mediului au fost acuzaţi de luare de mită în procesul de acordare a concesiunilor pentru explorare şi exploatare.)

Polonia 2013. Guvernul premierului Donald Tusk se ţine tare şi vehiculează ideea unei taxe de 80% pe profiturile generate de gazele de şist. Firmele americane încep să se retragă din Polonia. Totuşi, actualul raport EIA este mult mai “îngăduitor” cu speranţele polonezilor şi le oferă circa 4 trilioane de metri cubi de rezerve de gaze de şist. Însă, raportul notează că exista “probleme politice”, din cauza neclarităţii regimului de taxare. Talisman Energy din Canada şi Marathon din SUA au anunţat că se vor retrage din Polonia.

Precum în Polonia anului 2010, România este anunţată că stă pe un bulgăre de aur, iar preşedintele susţine acest lucru şi cere exploatarea imediată. Din fericire, nu a fost nevoie de nici un accident aviatic sau de altă natură în care să cadă victima şeful statului, pentru a se naşte speculaţii; acestea existau încă după realegerea preşedintelui şi erau legate de exploatarea rezervelor de aur, de gaze de şist, de privatizarea sistemului de sănătate şi multe altele. Rămîne de văzut în ce măsură încăpăţînarea unui Guvern (cu generalul Wesley Clark consilier al premierului) de a aduce profit statului va „afecta” rezervele de gaze de şist ale ţării în rapoartele americane viitoare.

De la 50-70% profit pentru stat, la doar 1,5%

În 2012, informaţii scurse către presă arată că veniturile la bugetul naţional în urma acestei exploatări nu vor fi decît de 1,5%, faţă de 50-70% în Marea Britanie şi în Norvegia. Aceasta pentru că Polonia nu numai că nu are companii specializate în acest procedeu, ci şi pentru că la Curtea Europeană de Justiţie a fost depusă o plîngere împotriva Varşoviei, care nu ar fi asigurat tratament egal companiilor străine şi celor poloneze.

Lecţia şocului petrolier din anii '70

Ce se întîmplă însă cu banii obţinuţi din hidrocarburi, în cazul în care statul obţine atît de puţin? Lecţia statelor sud-americane bogate în petrol arată că împrumuturile internaţionale sunt oferite doar cu condiţia angajării unor companii occidentale pentru realizarea proiectelor, astfel încît banii se întorc de unde au plecat, iar statele mici trebuie să ramburseze în plus şi dobînda. Astfel, în cazul exploatării hidrocarburilor, la un preţ de 100 de dolari pe unitate, companiile străine primesc 75%, iar trei sferturi din ceea ce rămîne statului se duce către plata datoriei externe. Din ce rămîne, bugetul Armatei înghite cel mai mult, pentru cumpărarea de tehnică militară, uneori uzată moral, produsă de aceleaşi mari economii. Rămîn astfel pentru investiţii cel mult 2,5% din valoarea hidrocarburilor extrase cu riscul distrugerii mediului.

Călin MARCHIEVICI