CUM S-AU NASCUT, DE FAPT, POPOARELE EUROPEI

FOTO: Războinici ahei din Epoca Bronzului. FOTO pinterest.com

Triburi războinice din Nordul Mării Negre au ocupat populaţii paşnice de agricultori care venerau femeia

La originea limbilor şi popoarelor Europei stau triburile indo-europene care au migrat, acum cîteva mii de ani, din stepele Rusiei şi au cucerit comunităţile agrare paşnice care se dezvoltaseră pînă atunci. Familia limbilor indo-europene cuprinde 439 de limbi şi dialecte. Este vorba despre majoritatea limbilor vorbite în Europa actuală, Iran şi Nordul Indiei. Specialiştii arheologi, lingvişti sau etnologi consideră că majoritatea popoarelor din acest areal lingvistic s-au născut dintr-un strămoş comun. Practic, se consideră că popoarele şi limbile Europei au la bază cuceririi, invazii şi o uniune de triburi care s-a născut undeva în stepele Nord-pontice. Acei războinici care au fost ”părinţii” popoarelor europene au fost numiţi indo-europeni, iar cercetările în ceea ce-i priveşte suscită şi astăzi interesul oamenilor de ştiinţă. Strămoşii europenilor sînt atestaţi arheologic şi lingvistic, oameni de ştiinţă conturînd mai multe teorii privind originea lor, modul lor de viaţă, dar mai ales felul în care au reuşit să modeleze atît Europa, cît şi Orientul Mijlociu sau Apropiat.

”Bătrîna Europă”, paşnică şi feminină

Marija Gimbutas, un reputat arheolog american de origine lituaniană, dar şi cercetător la Harvard ce s-a făcut remarcată în anii 70-80 prin teoriile sale cu privire la originea popoarelor Europei, este cea care a descris într-un mod revoluţionar populaţiile care au locuit iniţial pe bătrînul continent. Înainte de apariţia triburilor indo-europene, dar şi a vechilor populaţii binecunoscute ale Epocii Bronzului şi ale Epocii Fierului, precum hitiţii, tracii, grecii, celţii sau germanii, Marija Gimbutas spune că Europa a fost locuită de populaţii paşnice, deosebit de civilizate şi care venerau zeităţile agrare şi feminine. Cercetătoarea descrie cel mai bine această societate ”hippy” a vechii Europe în lucrarea sa ”The Goddesses and Gods of Old Europe”.

Mai precis, Marija Gimbutas arată că, în perioada neoliticului, adică începînd cu anul 7000 îHR pînă în 1700 îHR, în Nordul Europei, bătrînul continent era o oază de linişte şi un leagăn a numeroase civilizaţii paşnice. De altfel, cele mai prospere astfel de civilizaţii au fost întîlnite în spaţiul carpato-danubiano-pontic, adică pe teritoriul de astăzi al României, în Grecia, Anatolia, Pannonia, dar în general în bazinul Dunării şi zona egeeană. Aceste comunităţi neolitice din Balcani şi Bazinul Dunării erau descrise de Marija Gimbutas ca paşnice. Erau crescători de animale, cultivau plantele şi practicau olăritul, modelînd însă vasele cu mîna şi nu foloseau roata olarului.

Descoperirile arheologice din aceste zone au făcut-o pe Gimbutas să avanseze ideea în ”The Goddesses and Gods of Old Europe” că erau societăţi conduse de femei sau societăţi în care femeia era divinizată şi avea un rol aparte. Cercetătoarea americană arată că manifestările religioase ale acestei populaţii se învîrteau în jurul unei zeiţe-mamă, descoperirile arheologice abundă în reprezentări feminine. Pentru Gimbutas, aceste comunităţi paşnice erau şi foarte evoluate din punct de vedere al relaţiilor interumane. Mai precis, exista un soi de egalitarism, iar femeia şi bărbatul erau egali, împărţindu-şi strict atribuţiile. Sînt atestate aşezări-gigant, precum cele din cadrul culturii Sesklo sau Ariuşd-Cucuteni-Tripolie de pe teritoriul României. Pentru Maria Gimbutas, populaţiile neolitice ale vechii Europe erau civilizate şi impresionau prin arta lor exprimată în special prin desene sau incizii pe ceramică. Aceste populaţii ar fi vorbit un grai numit generic pelasgic, mediteranean sau egean.

Indo-Europenii ”părinţii” violenţi ai Europei

O dată cu anul 4400 î. Hr., liniştea paşnicilor agricultori ai Europei, veneratori ai ”Zeiţei Mame”, a fost definitiv ruinată. Triburi de călăreţi au început să invadeze teritoriul Europei. Au tăbărît peste neamurile neolitice din bazinul Dunării, din Balcani, din cîmpiile Europei, ajungînd în zona egeeană şi pînă în Nordul Europei, pe parcursul a cîteva milenii. Ei au fost indo-europenii, triburile Epocii Bronzului, care au dus la formarea vechilor limbi şi popoare. Au migrat atît către Vest cît şi către Est, pînă în Iran şi Nordul Indiei. Au fost numiţi şi arieni de cercetătorii începutul de secol XX, fiind prezentaţi drept războinici înalţi, puternici şi cu pielea deschisă. Au folosit, de altfel, şi propagandei naţionalist-extremiste, în special nazistă.

Erau total diferiţi de popoarele vechi, neolitice ale Europei. Dacă localnicii erau paşnici, invadatorii indo-europeni erau deosebit de războinici şi agresivi.

”Arme, Arme, Arme. Este incredibil cîte mii de kilograme de pumnale şi săbii au fost descoperite în Epoca Bronzului. Era o epocă crudă şi începutul a ceea ce astăzi am spune că dai drumul la televizor şi pe toate canalele nu vezi decît război”, preciza Marija Gimbutas, citată şi de ”Los Angeles Times”, pe 11 Iunie 1989. Spre deosebire de pacifiştii neolitici ai vechii Europe, care aveau o societate dominată de feminitate şi modele feminine, noii veniţi, indo-europenii, aveau o religie solară, iar societatea lor era una masculină, dominată de bărbaţi şi de eroi războinici. Totodată, erau migratori, crescători de vite şi de cai cu un nivel cultural apreciat ca fiind inferior populaţiilor neolitice întîlnite.

Patria indo-europenilor, Rusia şi Marea Neagră

Aceste populaţii indo-europene, dar mai ales originea şi structura lor a fost studiată de numeroşi specialişti şi continuă şi astăzi să fie o chestiune controversată. Totul a început în secolul al XVIII-lea, atunci cînd William Jones, un judecător englez din India, pe atunci colonie britanică, i-a descoperit practic pe indo-europeni. Acesta şi-a dat seama că sanscrita avea numeroase similitudini cu greaca, latina şi limbile celtice. În acel moment, Jones a elaborat teoria că toate aceste limbi vin dintr-un trunchi comun şi automat au fost vorbite de o uniune de triburi, care au împărţit aproximativ acelaşi teritoriu. Erau indo-europenii care s-au răspîndit din Europa pînă în Iran şi Nordul Indiei.

Lingviştii au fost primii care au studiat această problematică, găsind cuvinte sau fonduri comune limbilor europene, iraniene şi indiene. Thomas Young este cel care a folosit, în 1813, termenul de indo-european tocmai pentru a arăta arealul ocupat de aceste limbi. Specialiştii au clasificat limbile indo-europene şi au demonstrat lingvistic că acestea ocupă un areal uriaş. S-a pus problema originii acestor triburi indo-europene. De unde au venit aceşti vechi strămoşi ai vechilor neamuri europene? Răspunsurile au început să apară după ce lingvistica a fost ajutată de cercetările arheologice.

O dată cu anii 70, cercetările arheologice au dus la conturarea a numeroase teorii privind originea şi, mai apoi, răspîndirea indo-europenilor. Una dintre acestea, considerată revoluţionară, este cea a Marijei Gimbutas, numită ”Ipoteza kurganelor”. Mai precis, din punctul de vedere al cercetătoarei americance, indo-europenii făceau parte din uniunii de triburi războinice, crescători de vite şi de cai, care locuiau stepele pontice şi caspice, adică undeva în nordul Mării Negre şi în zona Mării Caspice.

În ”The Prehistory of Eastern Europe”, Marija Gimbutas aduce numeroase argumente arheologice, dar şi lingvistice prin care plasează ca loc de pornire a migraţiei popoarelor indo-europene această zonă ponto-caspică. Unul dintre punctele comune a fost ridicarea de kurgane, adică de movile deasupra mormintelor. Este vorba despre un ansamblu de culturi specifice Epocii Bronzului, fiind denumite de Marija Gimbutas, în funcţie de etape şi de extindere, de la ”Kurgan I” pînă la ”Kurgan IV”. Primul val de migraţii începînd din zona Volgăi de jos, în mileniul IV î. Hr. şi terminînd în 2800 î. Hr., pînă pe teritoriul de astăzi al României, Bulgariei, Ungariei de Est şi Georgiei. Din acest moment, indo-europenii s-au extins şi au invadat treptat întreaga Europă. Din punctul de vedere al Marijei Gimbutas, pătrunderea neamurilor indo-europene a fost extrem de violentă. Triburile erau de războinici, conduşi de căpetenii militare şi cu o societate stratificată, unde luptătorii erau o categorie privilegiată. Marija Gimbutas spune că, de fapt, Europa a fost cucerită şi ocupată de indo-europeni călare pe cal şi cu puterea armelor din bronz.

Anatolia, patria europenilor

O altă teorie majoră privind originea şi modul de răspîndire a populaţiilor indo-europene aparţine arheologului Colin Renfrew de la Universitatea din Cambridge. Acesta este adeptul aşa zisei ”teoriei anatoliene”. Acesta contrazice ipoteza Marijei Gimbutas şi spune că, de fapt, indo-europenizarea vechii Europe nu a fost făcută de popoare de călăreţi războinici. Aceştia ar fi apărut, spune Renfrew, mult mai tîrziu, către anul 1700 î. Hr. Arheologul britanic spune că mai degrabă indo-europenizare s-a făcut prin expansiunea agriculturii. Iar leagănul cultural din punctul de vedere al lui Renfrew şi locul de unde a plecat tot acest proces care a dus la formarea limbilor şi popoarelor Europei a fost Anatolia, adică Turcia de astăzi.

Specialistul britanic spune că expansiunea agriculturii a început în Anatolia în locuri precum Catal Huyuk, acum 9.500 de ani, şi s-a răspîndit întîi către Grecia şi apoi către Balcanii şi, în fine, după aproximativ 4000 de ani, ajungînd la 5.500 î. Hr., şi în insulelel Britanice. În sprijinul afirmaţiei sale, Renfrew a folosit datările cu radiocarbon a numeroase resturi cerealiere din sit-uri arheologice din toată Europa, înregistrînd un fel de cronologie detaliată a expansiunii agriculturii pentru bătrînul continent.

Evident, Renfrew a folosit si argumente lingvistice cu numeroase cuvinte din diferite limbi care aveau origine comune. Mai mul, comunităţile de agricultori din Anatolia s-ar fi răspîndit paşnic în toată Europa. Teoria lui Renfrew a fost contestată prin simplul fapt că nu există între europeni şi indo-iranieni un vocabular comun cu termeni agricoli. Ceea ce ar fi fost cazul, însă doar dacă indo-europenii ar fi fost iniţial o uniune de triburi de agricultori din Anatolia. Pe lîngă aceste teorii există şi altele, însă ca influenţă majoră rămîne cea a Marijei Gimbutas, iar vechile popoare ale Europei s-au format prin cotropirea unor comunităţi agricole paşnice de către războinici călări porniţi de stepele ponto-caspice.

Cosmin ZAMFIRACHE