La începutul anilor 1970, România avea nevoie de bani. Mai exact, avea nevoie de valută prin care să-ÅŸi poată finanÅ£a un plan ambiÅ£ios de dezvoltare al producÅ£iei, în condiÅ£iile în care volumul comerÅ£ului extern creÅŸtea într-un ritm alert, de la 4 miliarde de dolari la începutul deceniului, la 10-12 miliarde de dolari spre finele decadei.

Cum băncile de la Moscova care deserveau în principal statele socialiste nu aveau rezerve de "valută forte", respectiv de valută folosită în comerÅ£ul cu ţările din Occident, autorităţile de la acea vreme au decis să "se arunce în braÅ£ele capitalismului", iar România a devenit membră a Fondului Monetar InternaÅ£ional (FMI) ÅŸi a Băncii Mondiale (BM), statut care o plasa la graniÅ£a a două lumi.

Pe de o parte, România făcea parte din Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), o organizaÅ£ie înfiinÅ£ată la iniÅ£iativa URSS care reunea statele comuniste din Europa. CAER-ul reprezenta răspunsul răsăritean la Comunitatea Economică Europeană, cunoscută ÅŸi drept "PiaÅ£a Comună", organizaÅ£ie care avea să devină decenii mai târziu, prin fuziunea cu alte două organisme, Comunitatea Europeană a Cărbunelui ÅŸi OÅ£elului ÅŸi Comunitatea Europeană a Atomului, Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, România devenea primul stat membru CAER care semna un acord cu instituÅ£iile emblematice ale comunităţii financiare internaÅ£ionale, negocierile fiind purtate "de pe poziÅ£ii egale", după cum a precizat într-un interviu pentru gândul Florea Dumitrescu, ministrul de FinanÅ£e care a semnat, în iarna anului 1972, la Washington, aderarea la FMI. Dumitrescu, fost guvernator al Băncii NaÅ£ionale ÅŸi fost ambasador al României în China, a vorbit despre tensiunile care au urmat, dar ÅŸi despre condiÅ£iile ÅŸi colaborarea dintre România ÅŸi bancherii din vest.

"România ÅŸi-a dat seama de necesitatea de a avea un sprijin din partea sistemului financiar internaÅ£ional pentru că în acea perioadă aveam un program foarte ambiÅ£ios ÅŸi nu prea aveam surse. Prima încercare am făcut-o la Moscova pentru că acolo aveam două bănci, Banca de Colaborare Economică ÅŸi Banca de InvestiÅ£ii care erau ale CAER-ului. Accesul la piaÅ£a internaÅ£ională era destul de greoi, mai ales că România nu făcea parte din sistemul financiar internaÅ£ional. Atunci ne-am gândit să începem să batem la porÅ£ile acestor instituÅ£ii, respectiv la Fondul Monetar ÅŸi la Banca Mondială", îÅŸi aminteÅŸte Dumitrescu.

 Dumitrescu: Moscova dezbătea "caracterul agresiv" al FMI, în timp de România îÅŸi negocia aderarea

Cu paÅŸi timizi, autorităţile de la BucureÅŸti au început să culeagă informaÅ£ii din presă ÅŸi prin intermediul ambasadelor despre modul de lucru al celor două instituÅ£ii, aspectele tehnice ale unei potenÅ£iale colaborări fiind puÅ£in cunoscute în acea perioadă. Cu toate că informările s-au purtat sub semnul unui "embargo al secretului", Dumitrescu este de părere că autorităţile de la Moscova au început să bănuiască intenÅ£iile României, mai ales pentru că "spionajul lor îÅŸi făcea datoria", susÅ£ine fostul oficial.

În 1972, când România a luat decizia de a deveni stat membru FMI ÅŸi BM, ministrul de FinanÅ£e a participat, după cum se obiÅŸnuia în acea perioadă, la o ÅŸedinţă a comisiei financiare a CAER-ului, hotărât ÅŸi având mandat să anunÅ£e planul României omologilor săi din blocul socialist.

"Chiar pentru şedinţa respectivă şi-au propus să discute despre caracterul agresiv şi nepotrivit al Fondului Monetar şi al Băncii Mondiale. Asta era pe ordinea de zi", povesteşte Dumitrescu.

"Au început discuÅ£ii foarte aprinse. <Ah, astea sunt organizaÅ£ii demolatoare>. Nu se făcea aluzie că ar putea să intre cineva acolo. Au vorbit toÅ£i ÅŸi la sfârÅŸit am luat cuvântul ÅŸi le-am spus nu că noi încercăm, ci noi ducem discuÅ£ii cu ei de mai mult timp. Le-am spus că România a luat hotărârea să participe la aceste instituÅ£ii. Atunci au rămas surprinÅŸi toÅ£i, în special ruÅŸii", îÅŸi aminteÅŸte fostul ministru de FinanÅ£e. Argumentul principal invocat de partea română în faÅ£a criticilor de la masă a fost că cele două organisme se aflau "sub umbrela" OrganizaÅ£iei NaÅ£iunilor Unite (ONU), dar ÅŸi că România nu intenÅ£ionează să-ÅŸi piardă suveranitatea în cadrul negocierilor.

Au urmat discuÅ£ii aprinse însă, ulterior, Dumitrescu a fost abordat de doi colegi care voiau ÅŸi să ÅŸtie care au fost demersurile României în ceea ce privea relaÅ£ia cu reprezentanÅ£ii Fondul.

"Să nu-Å£i faci program că după-masă ne întâlnim. Florea, să-mi spui ce ai făcut, primii paÅŸi, cum ai îndrăznit să faci asta. Dom'le, zice (ministrul polonez), aÅ£i făcut un pas mare, zice. Åži noi avem nevoie", îÅŸi aminteÅŸte Dumitrescu.

Pe 15 decembrie 1972, România a devenit membru FMI, plătindu-ÅŸi cota parte în aur. "Cred că vreo 40-42 de tone a fost cota noastră. România a avut în medie, în permanenţă, în jur de 100 de tone de aur în rezervă, mai mult sau mai puÅ£in, din producÅ£ie internă, din cumpărări de pe piaţă, dar mai mult din producÅ£ia internă care se acumulase", a precizat fostul ministru de FinanÅ£e.

 Cum arăta economia României în 1975

 Pe 20 august 1975, după doi ani de negocieri, autorităţile din România au trimis prima scrisoare de intenÅ£ie pentru obÅ£inerea unui acord cu Fondul. În document se arăta că statul era implicat într-un "program continuu de promovare a creÅŸterii economice rapide, astfel încât nivelul de trai al populaÅ£iei se apropie de cel al statelor mai puternic industrializate".

În vederea atingerii acestui obiectiv, guvernul bugetase un program de investiÅ£ii ce se ridica la circa 35% din valoarea venitului naÅ£ional brut. "În toate sectoarele economice, autorităţile s-au străduit nu doar să aibă un nivel ridicat de investiÅ£ii, dar ÅŸi să sporească eficienÅ£a alocării resurselor", se nota în scrisoare. 

Asupra economiei de la acea vreme apăsau însă puternic efectele unor ani agricoli slabi ÅŸi al unor inundaÅ£ii nemaiîntâlnite conform "arhivelor meteorologice naÅ£ionale" care se soldaseră cu pierderi de vieÅ£i ÅŸi pierderi materiale estimate la circa 15 miliarde de lei, respectiv 5% din PIB-ul anului 1974.

Statul îÅŸi concentra resursele financiare în sectorul de producÅ£ie, circa două treimi din bugetul anilor 1974 ÅŸi 1975 fiind alocat pentru finanÅ£area acestei ramuri, informau autorităţile de la BucureÅŸti.

"În 1975 bugetul de stat, atât veniturile, cât ÅŸi cheltuielile, sunt estimate la circa 242,8 miliarde de lei, o creÅŸtere de 22,% comparativ cu bugetul original pe 1974", se detalia în document.

În ceea ce priveÅŸte evoluÅ£ia relaÅ£iilor comerciale, balanÅ£a inclina mai greu în favoarea importurilor decât a exporturilor. Motivul, se arată în scrisoarea de intenÅ£ie, o reprezenta atât evoluÅ£ia agriculturii, sector în care se înregistrase în 1973 ÅŸi în 1974 o creÅŸtere de numai 1% din venitul naÅ£ional brut, cât ÅŸi restricÅ£iile pe care România le avea pe PiaÅ£a Comună.

"CreÅŸterea preÅ£ului petrolului ÅŸi a altor materii prime a dus la majorarea costului importurilor. România s-a străduit să majoreze exporturile ÅŸi a făcut progrese semnificative. În 1974, valoarea totală a exporturilor a crescut cu 33% faţă de 1973, însă cea a importurilor a crescut cu 48%. Autorităţile se aÅŸteptau ca între anii 1975-1976 să îmbunătăţească semnificativ balanÅ£a de plăţi prin ajustarea producÅ£iei pentru creÅŸterea exporturilor, precum ÅŸi prin reducerea restricÅ£iilor la exporturi", se nota în document.

 Ce s-a discutat în board-ul FMI: Este dificil să-Å£i formezi o opinie despre o economie atât de diferită

 Florea Dumitrescu susÅ£ine că are o mare satisfacÅ£ie citind stenogramele discuÅ£iilor purtate de membrii boardului FMI în momentul în care s-a decis acordarea primului împrumut pentru România.

"Imaginea României a fost clară ÅŸi convingătoare. Dacă găsiÅ£i aici vreo critică... M-am uitat să văd dacă găsesc ÅŸi nu există", spune fostul oficial.

Pe agenda boad-ului FMI din data de 3 octombrie 1975 s-au aflat zece subiecte de discuÅ£ie, acordul cu România fiind al doilea punct pe ordinea de zi, după aprobarea unor aspecte tehnice.

PuÅ£in după ora 10 dimineaÅ£a, s-a lecturat scrisoarea de intenÅ£ie, iar apoi, directorii executivi s-au lansat într-o discuÅ£ie privind realitatea economică a România de la acea dată.

"Nu este uÅŸor să-Å£i formezi o opinie despre o economie care a fost administrată după principii destul de diferite faţă de cele urmate de Fond. În ciuda progreselor economice impresionante ale României, statul trebuie să continue implementarea unor reforme structurale", a apreciat G Laske, unul dintre directorii prezenÅ£i la discuÅ£ie.

În opinia sa, Å£inta de creÅŸtere economică asumată de autorităţi, de peste 10% din venitul naÅ£ional brut, era prea ambiÅ£ioasă, în condiÅ£iile în care exista o presiune foarte mare asupra fabricilor ÅŸi a producÅ£iei.

Un alt aspect semnalat în cadrul discuÅ£iilor a fost lipsa unor date statistice, precum cele privind datoria publică externă, "un subiect foarte sensibil", după cum s-a exprimat Piet Lieftinck, reprezentantul Olandei. "Fondul face eforturi să sprijine autorităţile române pentru ca acestea să devină mai cooperante din acest punct de vedere", a adăugat el.

"Rata de creÅŸtere a productivităţii a fost foarte ridicată, ceea ce indică faptul că autorităţile au ales corect sectoarele în care să investească. Mai mult, în România nu numai că nu există ÅŸomaj statistic, ci întreagă populaÅ£ie activă pare a fi angajată. Comparativ cu situaÅ£ia altor state, acest lucru ar trebui privit drept o realizare considerabilă", le-a mai comunicat Lieftinck membrilor consiliului de administraÅ£ie.

În urma acestor discuÅ£ii, României i-au fost acordate 95 de milioane de SDR (drepturi speciale de tragere) sub forma unui acord de tip stand-by care avea două pagini ÅŸi 10 puncte principale.

 Articol preluat din sursa: www.gandul.info