Un student din Kiev, care este și un începător om de afaceri, a deschis o brutărie, unde a angajat persoane cu invaliditate mintală. Este vorba de o întreprindere mică, angajaţii căreia pregătesc prăjituri şi le distribuie prin oraş, conform comenzilor. Şi mare parte din lucru este îndeplinită de cei, cărora mulţi dintre noi le spunem „bolnavi de cap”. Angajaţii, să le zicem aşa, mai speciali, au un salariu decent şi masă gratuită, iar familiile lor nu contează doar pe ajutorul statului, mai ales că acesta este departe de a fi generos şi suficient. Dar cel mai important este că oamenii sînt antrenaţi în treabă şi integraţi în societate.
Este prima afacere de aşa fel în Ucraina, iar fondatorul acesteia, Vladislav Malaşcenko, susţine că oamenii cu dizabilităţi sau cu nevoi speciale nu trebuie jeliţi, ci ajutaţi.
Am văzut acest reportaj pe portalul BBC Ucraina şi chiar l-am păstrat într-un fişier, ca să-l scot odată, la momentul potrivit, cînd îmi vor trebui argumente suplimentare ca să demonstrez şi să conving cum trebuie să fie binefacerea.
Alt caz. Tot din presă aflu că un întreprinzător din Rusia cu un business cu cifră de afaceri de şapte zerouri şi figurant al revistei Forbes a început construcţia unei şcoli. Instituţia se arată a fi ca din filmele science-fiction. Cu laboratoare, săli de studii şi sport, studiouri pentru activităţi creative, utilaje moderne şi tehnologii informaţionale de ultimă oră. Ceva incredibil chiar şi pentru sistemul educaţional din ţările puternic dezvoltate.
Bine, asemenea şcoli mai ştim noi, şi, desigur, că prima întrebare care apare, citind aşa informaţii, se referă la mărimea taxelor de studii. Păi, iată, surpriză! Şcoala va fi gratuită şi doar pentru copii superdotaţi, cu capacităţi şi abilităţi deosebite, dar cu o condiţie socială defavorizată. A fost format chiar şi un grup de agenţi, care cutreieră ţara în căutarea tinerelor talente, în diferite domenii, dar care nu au posibilitate să le dezvolte. Dacă acest ambiţios proiect de caritate în educaţie, inedit şi acesta de felul său, va avea succes, atunci statul a promis că îl va susţine cu subvenţii serioase, aducîndu-l la un important nivel naţional.
Şi pe final, un exemplu de la noi. Recent, la televizor s-a arătat un subiect despre o familie foarte săracă. Tatăl cu trei copii, mama cărora a decedat cinci ani în urmă fiind bolnavă de cancer, ajunseseră la o situaţie cumplită. Nu, omul nu este beţiv sau leneş, pur şi simplu sărăcia la un moment dat l-a învins. Ceea ce nu este un fenomen neobişnuit pentru Moldova. Or, ceea ce s-a întîmplat după ce a fost difuzat reportajul ne face faţă ca oameni. Lume de pe lume a încărcat în portbagaje tot ce-ar fi trebuincios acestei familii şi s-a îndreptat spre satul Bujor, ca să salveze nişte semeni ajunşi în impas. Cele mai importante însă au fost ofertele de muncă pentru capul familiei, ca mai departe să-şi poată întreţine copiii mai uşor. Cei care au ajutat nu au căutat presă şi campanii de binefacere, dar, pur şi simplu, au făcut acest bine.
Cum văd eu lucrurile: 1. Facerea de bine, la fel ca şi dragostea, trebuie să fie mai puţin vorbăreaţă şi discretă. 2. Fapta bună trebuie să fie funcţională şi utilă, cu bătaie lungă, nu doar un „fîş” făcut de dragul reclamei şi paradei de doi bani. Dacă măcar aceste două momente vor fi respectate, atunci sigur că binefacerea va fi „binefăcătoare”.
Lilia GRUBÎI
