CELE MAI GRAVE INFRACŢIUNI ŞI CRIME ALE ANULUI 2014
Anul 2014 şi-a lăsat amprenta nu doar prin evenimente istorice, care au marcat Republica Moldova, dar şi prin infracţiuni sau crime grave. Chiar dacă poliţia prezintă date precum că rata infracţiunilor deosebit de grave a scăzut cu 17% la sută în acest an faţă de 2013, unele cazuri, cum ar fi atacul armat de la Metro, soldat cu moartea unui om, casieriţa ucisă lîngă un schimb valutar din capitală, fetiţa de doi ani violată la Căuşeni sau moartea învăluită în mister a deputatului Butmalai, fac ca această statistică să nu mai fie simţită.
I. Atacul armat de la METRO. Sfîrşitul lunii mai a fost marcat de o infracţiune care a cutremurat întreaga ţară. Un automobil de încasare şi transportare a banilor a fost atacat lîngă centrul comercial METRO din sectorul Rîşcani al capitalei. Şoferul automobilului a decedat, alţi doi colegi au fost răniţi, iar atacatorii au sustras peste un milion şi jumătate de lei.
O lună mai tîrziu, poliţia a anunţat că patru persoane au fost reţinute în acest dosar. „Membrii grupării erau obsedaţi de armament. În viaţa de zi cu zi însă, aceştia se ocupau cu activităţi de comerţ. Crima a fost pregătită timp de aproximativ şase luni”, a menţionat atunci, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă pînă la 25 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.
II. Casieriţă jefuită şi ucisă lîngă un schimb valutar din capitală. La doar o săptămînă de la tragicul atac armat de la METRO, un caz asemănător s-a întîmplat în capitală. De această dată, o angajată a unei case de schimb valutar, care mergea împreună cu o colegă să depoziteze bani la sediul central al instituţiei, a fost atacată de un necunoscut chiar în momentul cînd a intrat în clădire.
Şeful IGP, Ion Bodrug, a declarat că în acest caz sînt cercetaţi în primul rînd angajaţi ai casei de schimb valutar unde activau femeile, întrucît atacatorul ştia ora la care urmau să vină, suma pe care o aveau şi faptul că nu erau păzite.
III. O fetiţă de doi ani din Căuşeni violată. La începutul lunii septembrie, un caz greu de imaginat s-a întîmplat în raionul Căuşeni. O fetiţă în vîrstă de doar doi anişori a fost violată. Micuţa a fost găsită în dimineaţa următoare lîngă un gard din ograda unei şcoli.
Principalul suspect în acest caz este fiul concubinului bunicii, la care rămăsese fetiţa în grijă în noaptea respectivă. Tatăl ei decedase acum şapte luni, iar mama lăsase copilul în grija unei vecine. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă pînă la 20 de ani de închisoare.
IV. Trei omoruri în sectorul Rîşcani la scurt timp unul după altul. Pe parcursul lunii noiembrie sectorul Rîşcani al capitalei s-a transformat într-un loc de temut, după ce, practic, în fiecare săptămînă, poliţia anunţa despre o nouă crimă.
O tînără de 29 de ani a decedat la spital după ce a fost stropită cu acid sulfuric. Procurorul sectorului Rîşcani, Igor Popa, a declarat, într-o conferinţă de presă, că au fost reţinuţi doi suspecţi, fostul prieten al fetei, care a pus la cale planul şi un complice de-al său, care l-a îndeplinit, cauza principală fiind gelozia.
Tot în luna noiembrie, mama unui jurnalist din capitală a fost găsită fără suflare în propria locuinţă. În acest sens, a fost reţinut un suspect, în vîrstă de 52 de ani, care ar fi locuit aproape de victimă şi i-ar fi fost dator cu o sumă de bani.
La începutul lunii respective, un boschetar a fost găsit înjunghiat într-un parc din Rîşcani, iar poliţia a reţinut trei suspecţi.
V. Student ucis în bătaie. Sfârşitul acestui an a fost marcat de o tragedie cu implicarea mai multor tineri. Un student de 21 de ani de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM) a decedat în urma unei bătăi cu alţi tineri, care s-a iscat în apropiere de o cafenea din sectorul Rîşcani al capitalei.
Incidentul s-ar fi produs din cauza unui schimb de replici între tineri. În acest caz au fost reţinute cinci persoane, iar dacă vor fi găsite vinovate, riscă pînă la 15 ani de închisoare.
VI. Captură record de uraniu. Contrabanda a fost una dintre infracţiunile cele mai des menţionate de poliţie în acest an. Luna decembrie a venit cu o contrabandă mai neobişnuită pentru ţara noastră şi anume 205 grame de uraniu pe care traficanţii ar fi vrut să-l comercializeze cu 1,6 milioane de euro. În acest caz sînt suspectate 11 persoane, cu vîrsta cuprinsă între 35 şi 75 de ani, locuitori ai municipiului Chişinău, oraşele Orhei şi Edineţ.
În urma percheziţiilor efectuate la membrii grupării, a fost ridicat totodată şi un kilogram de mercur.
VII. Capturi impresionante de droguri. Sute de kilograme de droguri au fost ridicate pe parcursul anului 2014, iar zeci de grupări specializate în traficul cu substanţe narcotice au fost anihilate. Una dintre cele mai mari capturi de droguri a avut loc în luna februarie. Poliţia de frontieră a sechestrat peste 80 kg de haşiş, care urmau să intre în ţară prin punctul de trecere „Leuşeni”.
În luna noiembrie a acestui an, mai multe cluburi din capitală au fost „luate la ochi” de către forţele de ordine. Astfel, au fost reţinute mai multe persoane care ar fi comercializat pastile ecstasy în proporţii deosebit de mari în cluburile de noapte din capitală. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile şi în automobilele acestora au fost ridicate peste 5 500 de pastile de ecstasy, valoarea cărora pe piaţa neagră se estimează la un milion de lei.
O altă captură impresionantă de droguri a avut loc la începutul lunii decembrie, cînd peste 50 de kilograme de haşiş în valoare de circa trei milioane de lei au fost depistate de oamenii legii în automobilul unui bărbat şi la domiciliul complicelui său. Suspecţii făceau parte dintr-o filieră de introducere, transportare şi comercializare a haşişului provenit din Spania, care urma să fie transportat în Federaţia Rusă.
VIII. Contrabandă cu aur şi monede antice. Circa 13 kilograme de aur şi peste 700 monede antice valoroase au fost depistate la începutul anului la postul vamal Cahul-Oancea în două microbuze care se întorceau din Turcia. Valoarea acestor metale pe piaţă este de cîteva milioane de lei.
Monedele depistate sînt din bronz şi argint şi datează din secolul IV î.e.n pînă în secolul II e.n. Valoarea unei monede este estimată de la 50 de dolari pînă la zece mii de dolari.
În acest caz au fost reţinuţi patru bărbaţi şi au fost intentate două cauze penale pentru contrabandă. Aceasta este cea mai mare captură de metale preţioase de către Serviciul Vamal din ultimii 15 ani.
IX. Membrii unei grupări reţinuţi pentru acţiuni de destabilizare a situaţiei din ţară. Alegerile parlamentare din 30 noiembrie au fost precedate de mai multe reţineri care vizau persoane ce ar fi încercat să întreprindă acţiuni violente după scrutin.
Cu o săptămînă înainte de alegeri, au fost reţinuţi membrii grupării criminale ANTIFA. Potrivit procurorilor, în cadrul percheziţiilor efectuate în 15 locuinţe ale suspecţilor, au fost găsite mai multe arme, muniţii, dar şi planuri de acces în anumite instituţii publice, cum ar fi Comisia Electorală Centrală sau Televiziunea Naţională.
În prezent, suspecţii sînt cercetaţi penal pentru organizarea unei grupări criminale şi tentativă de destabilizare a situaţiei social-politice din ţară. Aceştia riscă pînă la 15 ani de închisoare.
X. Decesul deputatului PLDM, Ion Butmalai. În amiaza zilei de nouă decembrie, deputatul PLDM, Ion Butmalai, a fost găsit împuşcat la propriul domiciliu.
Potrivit procurorilor, cadavrul deputatului a fost depistat într-o anexă a casei (continuare a garajului). Acesta avea o plagă în regiunea stîngă a toracelui, iar la faţa locului au fost găsite două tuburi de cartuşe şi un pistol, deţinut legal.
Una dintre primele versiuni ale tragedii era suicidul, iar o zi mai tîrziu, procuratura raionului Cahul a deschis un dosar penal pentru omor.
Sursa: Moldpres