Cele mai bizare impozite din istorie

De-a lungul istoriei au existat multe taxe ciudate, neobişnuite şi chiar amuzante, unele implementate pentru a aduce venituri suplimentare, în timp ce scopul altora a fost de a promova schimbarea socială. În cele ce urmează prezentăm cele mai bizare taxe prezentate de efile.com și ziare.com.

În Egiptul Antic, uleiul de gătit era impozitat şi, pe deasupra, oamenii trebuiau să cumpere uleiul de gătit de la faraoni şi li se interzicea reutilizarea uleiului cumpărat anterior. Scribii verificau fiecare gospodărie pentru a se asigura că se foloseşte cantitatea corespunzătoare, pentru a confisca proviziile mai vechi şi pentru a forţa cumpărarea de ulei proaspăt.

Pecunia non olet sau Banii nu put! Este o spusă latină. În secolul I d.Hr., împăratul roman Vespasian a impus o taxă pe urină. Urina din pisoarele publice a fost vîndută ca ingredient esenţial pentru mai multe procese chimice, de exemplu a fost folosit la bronzare (nu se ştie exact cum), precum şi de către spălători ca sursă de amoniac pentru curăţarea şi albirea togilor de lînă etc. Prin urmare, cei care obţineau urină valoroasă de la colecţionari plăteau o taxă.

În timpul Evului Mediu, Guvernele europene au plasat o taxă pe săpun. A rămas în vigoare foarte mult timp. Marea Britanie nu şi-a abrogat taxa de săpun pînă în 1835.

Anglia a implementat un impozit pe ferestre, taxînd casele pe baza numărului de ferestre pe care le aveau.

În 1705, împăratul rus Petru cel Mare a pus un impozit pe barbă, în speranţa de a-i obliga pe bărbaţi să adopte aspectul bărbierit curat, obişnuit în Europa de Vest.

Francezii au avut o taxă pe sare numită gabela, care i-a enervat pe mulţi şi a fost unul dintre factorii care au contribuit la Revoluţia Franceză.

În 1885, Canada a creat impozitul pe chinez, care a impozitat intrarea imigranţilor chinezi în Canada. Impozitul a durat pînă în 1923, cînd s-a adoptat o lege care interzicea intrarea chinezilor în Canada, cu cîteva excepţii.

Japonia a impus o taxă pe whisky care se bazează pe procentul de alcool în volum, astfel încît producătorii japonezi de whisky au început să-şi dilueze produsul cu apă pentru a evita taxa. Producătorilor europeni de whisky li s-a interzis să facă acest lucru; de aceea, whisky-ul japonez a avut un avantaj în Japonia.

În timpul domniei Regelui Henry I al Angliei (între anii 1100–1135), tinerii care refuzau să lupte pentru Rege erau taxaţi, iar pentru ca efectul psihologic să fie şi mai puternic, taxa a primit numele de taxa pe laşitate. De-a lungul timpului, nivelul acestei taxe a crescut de peste trei ori şi chiar s-a aplicat şi pe timpul perioadelor de pace şi a fost eliminată după aproximativ 300 de ani.

Taxa pe trasul apei la toaletă. În anul 2004, statul american Maryland  a impus o taxă pe numărul de cîte ori locuitorii trag apa la toaletă. Planul a fost de a reface golful Chesapeake, ceea ce s-a și întîmplat. La început taxa a fost de 30 de dolari și s-a dublat în 2012.

Taxa pe numele bebelușilor. Suedezii care aleg să pună nume mai diferite, greu de pronunțat pentru copii lor, vor fi taxați aspru. Mai mult, anumite nume sunt complet interzise, cum ar fi Allah, Ikea, Veranda, Metallica și Superman. În Suedia, toate numele trebuie să fie aprobate înainte ca un copil să împlinească vîrsta de cinci ani, de către Agenția fiscală suedeză.

Cei care totuși aleg să pună un nume diferit, mai extravagant sau greu de pronunțat, ar putea fi obligați să plătească aproximativ 770 de dolari.

Taxa pe afine. Statul Maine a impus o taxă de un cent și jumătate pe kilogram de afine sălbatice, pentru a preveni recoltarea excesivă care ar afecta economia.

Taxa pe roboți. Coreea de Sud a implementat o taxă pe roboți, în anul 2017, ce are drept scop încetinirea procesului de pierdere a locurilor de muncă din cauza automatizării.

Taxa pe junk food în Ungaria. În Ungaria a fost implementată taxa de 4% pentru unele alimentele și băuturi, scopul fiind de a încuraja alimentația sănătoasă și de a reduce obezitatea.

Taxa pe rîgîitul vacilor. Pentru o scurtă perioadă de timp, în Noua Zeelandă, a fost introdusă taxa pe rîgîitul vacilor. Autoritățile considerau că avea rolul de a reduce emisiile cu efect de seră.

Taxe pe soare în Insulele Baleare. Turiștii care ajung în Mallorca, Ibiza sau alte insule din Baleare trebuie să plătească taxa solară de 1 euro/zi. Banii strînși sunt folosiți de autoritățile locale pentru a îmbunătăți infrastructura turistică. În 2012 Balearele au fost vizitate de peste 10 milioane de turiști,în aceste condiții, încasările din această taxă reprezintă o sursă bună de venit pentru bugetul local.

Impozit pe umbră în Veneția. În 1993, autoritățile din Veneția au decis să taxeze proprietarii de restaurante și comercianții pe ale căror proprietăți sunt montate copertine, corturi și alte instalații menite să realizeze umbrare. De altfel, taxa așa se și numește – impozit pe umbră – și are scopul este de a proteja orașul de umezeală.

Taxa pentru grătar în Belgia. Din 2007, locuitorii din regiunea belgiană Valonia trebuie să plătească taxe pentru utilizarea grătarelor. Pentru fiecare utilizare a grătarului o persoană trebuie să plătească statului 20 de euro. Guvernul local a introdus această taxă motivînd că luptă împotriva încălzirii globale considerînd că, de fiecare dată cînd o persoană aprinde un grătar cu cărbune, o cantitate mare de dioxid de carbon este emisă în atmosferă, care, la rîndul său, afectează schimbările climatice.

Impozit pe stîlp în România. Acest tip de impozit a fost introdus pentru prima data de România. Toate țările aplică impozite pe orice fel de construcții, inclusiv pe pilonii care susțin instalațiile pentru transportul energiei. Istoria ne arată că au fost taxe și mai ciudate, inclusiv în România, unde se plătea taxa pentru celibat, pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu, pînă în 1989.

Cea mai ciudată a fost însă  taxa pentru existență în Anglia secolului XIV. Conceptul de capitație sau de taxa pe cap de locuitor reprezintă ducerea la paroxism a ideii de taxa. În loc să taxeze cetățeanul în funcție de cîștigurile lui, capitația era suma de bani pe care acesta din urma i-o datora Guvernului pentru simplul fapt că este în viață, că trăiește.