Organizaţia non-guvernamentală OLAF a devenit inchiziţia personală a lui Barroso

Cel mai mare scandal de corupţie de la Bruxelles zguduie şandramaua politică a popularilor europeni. Este vorba despre demiterea rapidă, şi fără dovezi, de către preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a fostului comisar european pentru sănătate John Dalli, acuzat de corupţie şi trafic de influenţă. Au apărut noi dovezi că Barroso a comis un abuz. Dalli era nevinovat şi nu exista nici un temei să fie demis. Scandalul Dalli evoluează rapid în ceea ce unii au numit „Barrosogate”, devenind cel mai mare scandal din interiorul instituţiilor europene, de la semnarea Tratatului de la Roma încoace, scandal care pune într-o lumină totalmente defavorabilă figura şefului Comisiei Europene, dar şi Oficiul de Luptă împotriva Fraudelor (OLAF).

Un fost comisar acuză

Istoricul cazului este deja cunoscut: pe 16 Octombrie 2012, Barroso îl cheamă pe John Dalli la el în birou. Cu un ton grav, îl informează că există nişte suspiciuni referitoare la un presupus trafic de influenţă practicat pasămite de comisar în favoarea unui antreprenor din Malta. Mai mult, Barroso îl anunţă că OLAF va deschide o anchetă. Dalli nici nu a mai apucat să deschidă gura. Şocat, se trezeşte dintr-odată pus în postura de personaj politic corupt, fără să i se prezinte dovezi. Barroso nu stă la discuţii. Îi spune lui Dalli că pentru el sunt suficiente zvonurile care circulă (şi care, în opinia sa, aduc atingere sacrosanctei Comisii). Ca atare, extrem de rapid, îl pune pe comisarul maltez într-o dilemă umilitoare: „Ai la dispoziţie jumătate de oră să te decizi – ori îţi dai tu demisia, ori te voi demite eu”.

Barroso a luat decizia de demitere a lui Dalli pe baza unor zvonuri lansate de producătorul suedez de tutun Swedish Match. Producătorul suedez s-a plâns atât OLAF, cât şi Comisiei Europene, susţinând că ar fi fost contactat de un antreprenor maltez – Silvio Zammit. Acesta a pretins că îl cunoaşte direct pe comisarul maltez şi că, astfel, ar avea posibilitatea să îl influenţeze, în schimbul sumei de 60 de milioane de euro, să amâne o directivă privind reducerea tabagismului în UE, directivă care ar fi afectat – direct sau indirect – profiturile companiilor producătoare de tutun.

După verificările OLAF, s-a dovedit că Dalli nu a primit niciun ban şi că nu a făcut vreun demers, sau vreo presiune, pentru a modifica legislaţia UE privind domeniul producţiei de tutun, cu scopul de a favoriza în vreun fel sau altul vreun producător. OLAF a declarat clar că în urma anchetei nu au fost identificate probe privind o participare a lui John Dalli ca instigator sau ca susţinător al unei solicitări de bani. O recunoaşte chiar directorul OLAF, italianul Giovanni Kessler: „Nu există nici o probă care să demonstreze că John Dalli a fost instigatorul sau creierul unei operaţiuni de solicitare de bani în schimbul unor servicii politice, ca cele promise de Silvio Zammit”. Atunci întrebarea este următoarea: pe baza căror temeiuri legale sau căror dovezi materiale a fost „luxat” maltezul John Dalli? Şi, mai ales, de ce? Fostul comisar european a dat în judecată Comisia, în frunte cu Barroso, acuzând-o de practici abuzive.

OLAF - o entitate folosită politic

Gestul lui Barroso de a-l elimina pe John Dalli din Comisie ascunde alte resorturi. În primul rând, sunt puse sub semnul întrebării obiectivitatea şi legalitatea acţiunilor OLAF. Oficiul este acuzat că acţionează la comenzi politice. Pe blogul său, „Coullises de Bruxelles”, corespondentul „Liberation” acreditat pe lângă instituţiile europene, Jean Quatremer, scria: „Pe ce s-a bazat OLAF ca să înceapă o anchetă? Aşa oricine poate acuza pe oricine de corupţie fără să prezinte nici o dovadă. Or, dacă aşa s-a procedat şi în cazul lui Dalli, acest lucru nu poate însemna decât un singur lucru: reinstaurarea inchiziţiei.

Comitetul de supraveghere a activităţilor OLAF a lăsat să se înţeleagă că acest organism a acţionat la ordin, în cazul investigaţiilor asupra comisarului maltez. Dar din ordinul cui? Din ordinul sectretarului general al Comisiei Europene, Catherine Day, cea care a sesizat OLAF. Totodată, comitetul de supraveghere şi-a exprimat uimirea că însuşi directorul general al OLAF, Giovanni Kessler, s-a implicat personal în anchetarea cazului Dalli, deşi nu acesta era rolul său. Kessler este cel care a condus personal interogatoriile şi a controlat toate fazele anchetei”.

Mai mult, OLAF este acuzat că: 1) a dispus fără mandat ascultarea telefoanelor lui John Dalli (OLAF a încălcat dreptul la viaţă privată fără vreun temei legal); 2) că a dispus nepermis de mult extinderea investigaţiilor către alte companii de tutun să afle dacă fostul comisar maltez ar mai fi fost implicat sau nu în tentative de a primi şpagă şi de la alte companii de tutun, doar-doar or găsi un element, cât de mic, ca să îl înfunde pe Dalli (evident, nu s-a descoperit nimic compromiţător); 3) ca ONG, OLAF a încheiat un acord în urma căruia primea serioase donaţii în bani de la... nota bene... producători de tutun (Phillip Morris International), ca să abandoneze investigaţiile privind cazuri de contrabandă cu ţigări.

Nu este prima oară când imaginea OLAF a fost serios şifonată. În 2004, corespondentul la Bruxelles al publicaţiei germane „Stern”, Hans-Martin Tillack, a intrat în posesia unor documente confidenţiale din cadrul OLAF din care reieşea clar că acest organism a muşamalizat fraude comise de EUROSTAT. OLAF l-a târât pe jurnalist în diferite instanţe de judecată din Germania şi Belgia. Hans-Martin Tillack şi-a câştigat în fine drepturile la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Lobby-ul tutunului controlează echipa Barroso?

Pe măsură ce cazul Dalli lua proporţii, iar fostul comisar maltez era pus nevinovat la stâlpul infamiei, marile companii producătoare de tutun au reuşit o manevră politică incredibilă. Au reuşit să plaseze în echipa lui Barroso, în comitetul de etică al Comisiei Europene (acolo unde se analizează cazurile de conflict de interese, de moralitate şi comportament ireproşabil al eurocraţilor), un cunoscut lobby-ist al tutunului: avocatul Michel Petite (prieten se pare cu Barroso), fost angajat al Big Tobacco şi al firmei internaţionale de avocatură Clifford Chance.

Personajul cu pricina a mai fost funcţionar al Comisiei Europene între 2001 şi 2007, în funcţia de director al Serviciului juridic al Comisiei. De pe această poziţie de funcţionar public, în 2004, intermediază un contract între compania Philip Morris International şi OLAF, marele producător de tutun urmând să sponsorizeze Oficiul de Luptă contra Fraudelor cu 1 miliard de euro timp de 12 ani. Comisia urma la rândul ei, împreună cu OLAF, să închidă ochii asupra cazurilor de contrabandă de ţigări organizate chiar de producătorii în domeniu. Potrivit Corporate Europe Observatory şi organizaţiei LobbyControl, cazul renumirii lui Michel Petite de către Barroso în comitetul de etică al Comisiei Europene este acum anchetat de Ombudsman-ul European.

Barroso este luat la întrebări de ce, pentru simple suspiciuni la adresa lui Dalli, comisarul maltez a fost forţat să demisioneze, în timp ce un personaj dubios ca Michel Petite, venind din cercurile de lobby ale tutunului, a fost pus în 2012 într-o funcţie cheie: aceea de judecător al comportamentului etic şi moral al membrilor Comisiei Europene. Lupul pus paznic la stână. John Stuart de la Corporate Accountability International subliniază cinicul paradox: „Renumirea de către Barroso a unui fost lobbyist al unei dintre cele mai non-etice industrii din lume într-un comitet de etică al Comisiei este o decizie nesăbuită şi periculoasă. Dată fiind lunga istorie a cazurilor de interferenţă a industriei tutunului în elaborarea politicilor publice de sănătate, cu scopul de a-şi apăra interesele, numirea lui Petite reprezintă un clar conflict de interese care ar putea submina serios integritatea Uniunii Europene”.

Unele grupuri politice din Parlamentul European cer demisia lui Barroso, acuzându-l de abuz în funcţie în cazul fostului comisar maltez John Dalli. Potrivit unui sondaj realizat de publicaţia New Europe pe pagina sa de internet, peste 70 la sută dintre cititori consideră că portughezul ar trebui să demisioneze din fruntea Comisiei Europene.

George Bogdan

Corespondenţă din Bruxelles pentru Cotidianul.ro