APROXIMATIV 100 DE COPII DIN RAIOANELE DE SUD ALE TARII SI DIN GAGAUZIA AU VIZITAT PRESEDINTIA IN CADRUL ZILEI USILOR DESCHISE
Circa 100 de copii din raioanele de sud ale țării și din Găgăuzia au vizitat Președinția, Reședința de Stat și Reședința de la Condrița, în cadrul Zilei Ușilor Deschise. Copiii au fost foarte entuziasmați de excursia prin sălile unde au loc întrevederile oficiale, unde sînt oferite distincțiile de stat, totodată fiind informați despre activitatea instituției prezidențiale.
”Deoarece sîntem în ajun de sărbătoarea Sfîntului Nicolae, iar conform tradițiilor populare, în această seară Moș Nicolae vine cu daruri la copii, am decis împreună cu soția să oferim copiilor care ne-au vizitat astăzi, dulciuri și hăinuțe pentru sezonul rece din partea fundației de binefacere a Primei Doamne. Sper, ca în acest an, Moș Nicolae să ajungă la toți copiii lumii și să le umple ghetuțele cu daruri, bucurie și voie bună”, a spus Igor Dodon.
De asemenea, șeful statului a anunțat că mîine,la Palatul Republicii va avea loc un eveniment festiv pentru circa 400 de copii din familii social-vulnerabile din toate localitățile țării, organizat de Fundația de Binefacere ”Din Suflet”cu prilejul acestei frumoase sărbători.
Menționăm că pe parcursul lunii decembrie, peste 400 de copii au vizitat Președinția, Reședința de Stat și Reședința de la Condrița. Președintele țării a reiterat că va continua și anul viitor această practică binevenită. Vizitele sînt preconizate să se desfășoare de 2 ori pe lună, cîte 50-60 de copii din fiecare raion al țării, astfel ca pe parcursul anului 2018, cel puțin 2-3 copii din fiecare localitate să viziteze Președinția Republicii Moldova.
Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ec0c16b98ac088b413871a770cfbffd8.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/a718988ef75a5fcc3d50c618ee1cd2e4.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa” Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/0a4da12f6d6503798f2c3ac5ef97ec99.jpg)