Citesc într-o revistă, din acelea deştepte, cum un soldat, în urma unei operaţiuni militare, şi-a afectat piciorul şi a rămas cu el nefuncţional, după ce i-a fost distrus un muşchi. Însă medicii, tot din acei deştepţi, cu echipamente şi minte superdotate, i-au presurat un fel de celule de-asupra, l-au conectat la un aparat şi – Hop-la! – piciorul e ca nou! Se răsuceşte, roteşte, face chiar şi mişcări dansante. Asta s-a întîmplat nişte ani în urmă. O amică de-a mea a ţupăit odată cu exces de zel la o nuntă şi şi-a „smintit”, cum zice ea, ceva la o „încheietură”. La policlinică i-au spus că e o simplă entorsă, i-au prescris bandaj elastic, nişte unguent şi proceduri fizioterapeutice. Asta umblă şi umblă – la doctori, la vrăjitori, diferiţi specialişti în diferite terapii, toacă bani nebuni pe unsori sofisticate din reclama de pe internet şi din farmacii, durerea însă aşa şi nu i-a trecut definitiv. Şi repet - de la cazul cu soldatul american au trecut nişte ani. În acest răstimp omenirea ar fi trebuit să folosească miraculoasele celule ca pe cele mai banale preparate antivirale. Însă încă nu s-a întîmplat. Iar cunoscutei mele i-au spus deocamdată să nu prea forţeze piciorul şi să aştepte că o să treacă de la sine. Poate în cîteva luni.

Sau urmăresc prin diverse publicaţii, multe dintre care ar părea să fie demne de încredere, cum iată-iată, încă un pic şi omenirea va răsufla uşurată pentru că va fi folosit pe larg remediul împotriva cancerului. Acum soluţia e încă testată în laborator, practic pe ultima sută de metri, sînt şi rezultate deja, dar pînă la clinica de sector încă mai este. Puţin de tot, dar mai este. Acest „puţin de tot” durează ani de zile, timp în care toţi ştim că iaca-iaca, dar pînă atunci totuşi cel mai bine ar fi să mîncăm mai puţin, să nu fumăm şi să nu bem, să citim mai mult şi să aşteptăm.

În fiecare zi auzim cîte ceva senzaţional – oncologia au învins-o, la fel şi diabetul, maşinile vor merge pe aromă de iarbă, ochii, nasul şi urechile vor putea creşte aşa cum ne place, babele vor întineri, morţii vor învia încă şi mai frumoşi decît au fost. Mă interesează – cînd şi unde tot asta se va întîmpla? Tot asta, despre care se scrie şi se spune la noutăţi? Încă pe la începutul actualului secol, am citit într-o revistă ştiinţifică că nişte savanţi suedezi sau englezi, nici nu mai contează, au inventat un gel anunţat drept „moartea dantiştilot”. Vei unge cu acesta în gură şi cariile sau alte nevoi bucale vor trece de la sine. Un remediu care ar fi constat din nişte vitamine, aminoacizi, nişte hidraţi, cloraţi etc., trebuia să facă o revoluţie în medicină, dar mai ales în stomatologie. Acuş se fac 20 de ani, dar gelul magnific se vede că încă mai e în laborator, pentru că încă nici un dantist n-a murit, dimpotrivă, o duc bine de tot şi prosperă cu cabinete stomatologice la orice colţ de stradă şi în orice şandrama. Despre vaccinurile împotriva gastritei, ulcerului sau altor incomodităţi de sănătate nici nu mai pomenesc. Acolo, cel puţin, la un simpozion s-a anunţat că cei care au participat la testare, în mare parte au făcut anticorpi la microbii din vaccin, fapt ce au întors cercetările acolo de unde au început. Deci, cei cu dureri de stomac respectă regim strict şi aşteaptă.

Cine scrie despre toate aceste invenţii, cine le crede, cui să-i prezinţi pretenţiile de rigoare pentru iluzii deşarte şi dezamăgiri?

Îmi pare că milioane de oameni ajung victime nu ale ulcerului, ci ale aşteptărilor zadarnice, care înseamnă că între acei „noi am învins”, stă singuratic „eu”. În rînd la medicul de sector, la fluorografie, la laborator să dea analize de sînge şi urină. Banale, rutinare, obişnuite, poate chiar învechite, însă sigure la ora actuală. Cel puţin pînă ajung şi la noi revoluţiile anunţate în ştiri. Aşa că, stimaţi savanţi, haideţi şi voi, faceţi cumva că dacă aţi descoperit ceva mirific, arătaţi nu doar la consiliul ştiinţific, ci distribuiţi în aşa mod ca să ajungă şi la farmacia de la colţ. Pentru că în ziar scrie că pe undeva la oameni le cresc mîinile la loc, dar noi pe aici avem în dotare mai mult iod şi rugăciune. Bine ar fi ca răspunsul să nu ajungă cu poşta porumbeilor, cum se pare că ajung mai multe performanţe la muritorii de rînd.

Lilia GRUBÎI