Marin Preda, prozator, eseist și traducător, s-a născut în comuna Siliștea-Gumești, județul Teleorman, la 5 August 1922, într-o familie de țărani. Potrivit Dicționarului General al Literaturii Române (Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2006), Marin Preda a fost fiul Joiței Preda și al lui Tudor Călărașu, din a doua căsătorie, nelegalizată pentru a-și păstra, fiecare, lotul de pămînt primit la sfîrșitul războiului (Joița Preda, ca văduvă de război). Tatăl său a avut din prima căsătorie trei băieți: Ilie, Gheorghe și Ion (deveniți Paraschiv, Achim și Nilă în "Moromeții"), iar mama, două fete: Măria și Mița (Ilinca și Tita în roman). Din a doua căsătorie s-au născut Marin și Alexandru (Sae), care vor lua numele de familie al mamei.

Între anii 1930-1934, frecventează, cu unele întreruperi și la insistența învățătorului Ionel Teodorescu, școala primară în comuna natală. În perioada 1934-1937, își continuă învățătura la aceeași școală. Examenul de absolvire a clasei a VII-a îl susține în comuna Ciolănești, județul Teleorman.

În 1937, respins, din cauza miopiei, la examenul medical efectuat la Școala Normală din Cîmpulung Muscel, încearcă să se înscrie la Școala de Arte și Meserii din localitatea teleormăneană Miroși, dar refuză să-și redacteze teza. Este primul admis la Școala Normală din Abrud. Din cauza desființării școlii din Abrud, se transferă în 1938 la Școala Normală din Cristur-Odorhei. În urma Dictatului de la Viena, localitatea Cristur-Odorhei intrînd în teritoriul ocupat, se transferă în 1940 la Școala Normală din București, unde îl va avea profesor de literatura română pe Vladimir Streinu.

În anul 1941, prin intermediul lui Geo Dumitrescu face cunoștință cu membrii grupării poetice Albatros: Al. Cerna-Rădulescu, Sergiu Filerot, Virgil Untaru (Virgil Ierunca), Marin Sîrbulescu ș.a., potrivit Dicționarului Scriitorilor Români (Ed. Albatros 2001). În același an, termină anul al IV-lea al Școlii Normale și lucrează la un șantier din Fierbinți pentru a-și găsi un mijloc de trai. Trimite două schițe publicației "Albatros"; potrivit unei consemnări la "Poșta redacției", ar fi fost reținută doar cea intitulată "De capul ei", fără a fi publicată, din cauza suspendării revistei. Scrie poezia "Întoarcerea fiului rătăcit", care urma să fie inclusă în volumul colectiv "Sîrmă ghimpată", alcătuit de grupul de la "Albatros" și interzis de cenzură.

E angajat în anul 1942 corector la ziarul "Timpul". Lucrează o vreme și la Institutul de Statistică. Chemat la recrutare la Turnu Măgurele, se constată că nu poate urma Școala de Subofițeri întrucît nu își terminase studiile. În 1942, debutează cu schița "Pîrlitu'" în ziarul "Timpul", la rubrica "Popasuri", coordonată de Miron Radu Paraschivescu. Tot aici publică povestirile "Calul" și "La cîmp", incluse cu modificări semnificative în volumul de debut, și "Salcîmul", nucleul constitutiv al viitorului roman "Moromeții". Alte schițe publicate: "Strigoaica", "Noaptea".

Un an mai tîrziu, în 1943, frecventează cenaclul "Sburătorul". În Primăvara aceluiași an își începe stagiul militar (încheiat în Aprilie 1945). Cu sprijinul lui Ion Vinea, este apoi angajat secretar de redacție la "Evenimentul zilei". Va citi în cenaclul "Sburătorul" schițele "De capul ei" (publicată ulterior cu titlul "Măritișul") și "Calul", aceasta din urmă achiziționată, cu o sumă considerabilă, de Dinu Nicodin. Publică, în "Vremea războiului", povestirea "Colina", relatează Dicționarul General al Literaturii Române.

În perioada 1945 – 1947, este corector la "Timpul" (pînă la sfîrșitul anului 1946) și, pentru un timp, la "România liberă". O vreme este angajat la Societatea Scriitorilor Români. Între 1945-1947 colaborează la "Tinerețea", "Lumea", "Contemporanul", "Studentul român", "Revista literară" ș.a. Mai toate prozele publicate în acest răstimp ("Plecarea", "Măritișul", "Nepotul", "Casa de-a doua oară", "Întîia moarte a lui Anton Tudose") nu vor fi incluse în volumul de debut, dar din ele vor fi preluate diferite elemente în "Moromeții".

În 1946 alcătuiește volumul "Întîlnirea din Pămînturi" pentru a participa la un concurs de debut organizat de Editura Cultura Națională (cîștigat de Cella Delavrancea).

Dicționarul General al Literaturii Române menționează că în 1948 intră ca secretar de presă la Ministerul Informațiilor, unde primește spre lectură manuscrisul romanului "Desculț" de Zaharia Stancu; intenționa să îi facă un referat negativ, găsind lipsită de autenticitate viziunea asupra lumii rurale, încearcă să îl cunoască pe G. Călinescu, dar este decepționat de lipsa de reacție a criticului. În Decembrie același an își părăsește slujba de la Ministerul Informațiilor. Apare, în două ediții succesive, volumul "Întîlnirea din Pămînturi". Deși întîmpinat favorabil, este criticat din punct de vedere ideologic. Scriitorul mărturisește că intenționează să scrie un roman din viața oamenilor de la cîmpie, netributar viziunii lui Liviu Rebreanu sau celei a lui Mihail Sadoveanu.

Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1949. În 1952 i se acordă Premiul de Stat pentru "Desfășurarea". Este redactor la revista "Viața românească". Se căsătorește cu poeta Aurora Cornu în 1954, iar un an mai tîrziu călătorește la Kiev, ca delegat al Uniunii Scriitorilor. În 1956 își aduce părinții în București. Apare în 1955 romanul "Moromeții", publicat mai întîi în "Viața românească". În 1956 se tipărește în volum nuvela "Ferestre întunecate" (apărută anterior în "Viața românească"), din care se vor prelua diferite elemente în volumul al doilea din "Moromeții".

La 20 Martie 1957, este distins cu Premiul de Stat pentru Literatură, clasa I, pentru romanul "Moromeții". Este ales membru în Biroul Uniunii Scriitorilor. În lunile Octombrie și Noiembrie același an ia parte la o excursie a oamenilor de artă în cîteva țări din Mediterana, iar în Decembrie face o călătorie de documentare în Vietnam.

Divorțează de Aurora Cornu în 1959 și se căsătorește cu Eta Vexler (de care se va despărți în 1966).

În Vara aceluiași an, călătorește la Moscova, Leningrad și în Crimeea. În 1959 apare nuvela "Îndrăzneala" (publicată inițial în "Viața românească"). În 1962, iese de sub tipar prima versiune din "Risipitorii", roman cu o geneză prelungită.

La Conferința Scriitorilor din 1963 critică activitatea lui Mihai Beniuc și a conducerii Uniunii, pledînd pentru respectarea scriitorului și a misiunii lui. În acel an îi moare tatăl. Tot în 1963 susține o rubrică în "Scînteia tineretului", unde răspunde scrisorilor primite la redacție. Cazul înfățișat în una din ele îi reține atenția, fiind dezvoltat ulterior în romanul "Intrusul". I se tipărește în volum nuvela "Friguri", inspirată de experiența vietnameză. În 1964 apare ediția a VII-a, revăzută, a primului volum din romanul "Moromeții".

În 1965, cu Eta Preda, soția sa, traduce romanul "Ciuma" de Albert Camus. Apare ediția a doua, "în întregime revăzută", a romanului "Risipitorii".

În 1965, participă, alături de Ov. S. Crohmălniceanu, la un colocviu dedicat romanului contemporan, desfășurat la Viena. Este ales deputat într-o circumscripție din București. În luna Mai călătorește, pentru o întrunire a PEN-Clubului Francez, la Paris, unde îi cunoaște pe Elvira Popescu și pe Eugen Ionesco. Este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor.

Publică în 1967 volumul al doilea al romanului "Moromeții", notează Dicționarul General al Literaturii Române.

În 1968 iese de sub tipar romanul "Intrusul" și i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru acesta. În acel an se căsătorește cu Elena Mitev. Publică piesa "Martin Bormann", jucată la Teatrul Național din București în stagiunea 1967-1968. 
Anul următor, timp de o lună vizitează Germania Federală. Tot în 1969 apare ediția a treia, "revăzută, definitivă", a romanului "Risipitorii".

În 1970, i se naște primul fiu, Nicolae, și este numit director al Editurii Cartea Românească. Începe să colaboreze la "Luceafărul". Traduce, împreună cu Nicolae Gane, romanul "Demonii" de Dostoievski.

Un an mai tîrziu, se naște al doilea fiu, Alexandru. Călătorește în Elveția și în Franța. Ia atitudine împotriva "tezelor din Iulie". Tot în 1971 apare volumul de eseuri "Imposibila întoarcere", rod al colaborării la "Luceafărul". 

În 1972, este reales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. Stă un timp la Paris. În același an, e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Marele singuratic". În acel an publică romanul "Marele singuratic" și alcătuiește o antologie în două volume din scrierile lui I. L. Caragiale, pe care o prefațează cu paginile intitulate "Despre actualitatea lui I. L. Caragiale.

În 1973, începe documentarea, îndeosebi în fondurile de la Biblioteca Academiei, pentru romanul "Delirul". Apare volumul "Convorbiri cu Marin Preda", realizat de Florin Mugur și este publicată ediția definitivă a volumului "Întîlnirea din Pămînturi".

Dicționarul General al Literaturii Române menționează că, la 1 Martie 1974, Marin Preda este ales membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România. Anul următor face o călătorie în Grecia. În 1975 apare prima ediție a romanului "Delirul", și, la scurt timp, a doua, revizuită. Romanul este criticat în presa românească și străină, atît din motive ideologice (reabilitarea figurii mareșalului Ion Antonescu), dar și ca realizare artistică. Iese, totodată, de sub tipar o nouă ediție a celor două volume ale romanului "Moromeții", socotită de scriitor "definitivă".

În regia lui Iulian Milcu, este ecranizat, în 1976, romanul "Marele singuratic", după un scenariu al scriitorului.

În 1977, la Conferința Națională a Scriitorilor este reales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor și i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Viața ca o pradă".

În anul 1978, la invitația unor scriitori, vizitează Olanda.

Peste doi ani, în 1980, candidează, în circumscripția Drăcșenei (Teleorman), pentru un loc de deputat în Marea Adunare Națională.

A murit la 16 Mai 1980, la Mogoșoaia. În 1980 îi apare ultima scriere antumă, trilogia romanescă "Cel mai iubit dintre pămînteni", care cunoaște un uriaș succes de critică și de public, potrivit Dicționarului Scriitorilor Români.

Unele din romanele sale au fost traduse în limbile franceză ("Marele singuratic", în 1975) și suedeză ("Intrusul", în 1976).

Proza sa a oferit subiecte de film ale căror scenarii au fost semnate, unele, chiar de scriitor: "Desfășurarea" (1954, r. Paul Călinescu), "Porțile albastre ale orașului" (1973, r. Mircea Mureșan, film distins cu Premiul Asociației Cineaștilor din România în 1974), "Marele singuratic" (1976); sau de alți autori: "Imposibila iubire" (1983, r. Constantin Vaeni), "Moromeții" (1986, r. Stere Gulea, film distins cu Premiul ACIN în 1987), "Cel mai iubit dintre pămînteni" (1992, r. Șerban Marinescu).

A fost membru corespondent al Academiei Române – Secția de științe filologice, literare și artistice (ales la 1 Martie 1974), și membru titular post-mortem al acesteia (ales la 3 Iulie 1990).

Documentar AGERPRES.ro