Autor: Frank-Walter STEINMEIER,
ministrul federal al Afacerilor Externe ale Germaniei

La 28 iunie 1914, a fost propagată, prin intermediul telegrafului, informaţia privind moartea violentă la Sarajevo a succesorului la tronul Austriei. Cinci săptămîni mai tîrziu avea să înceapă Primul Război Mondial. În memoria noastră colectivă, a germanilor, peste acesta s-a suprapus mult mai accentuat cel de-al Doilea Război Mondial şi Holocaustul, acea crimă împotriva umanităţii. Însă, pentru mulţi dintre vecinii noştri, pe teritoriul cărora au avut loc luptele sîngeroase şi moartea îngrozitoare în tranşee, amintirea Primului Război Mondial este foarte prezentă şi astăzi – în Franţa este numit doar la Grande Guerre, Marele Război.

George Kennan l-a considerat „catastrofa originară” a secolului XX. Istoria celor cinci săptămîni - între atentatul într-o zonă marginală neliniştită a imperiului Austro-Ungar şi izbucnirea războiului între marile puteri europene - a fost descrisă în nenumărate rînduri. Au apărut numeroase noi studii, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la această catastrofă, studii care încearcă să ne explice inexplicabilul. Acestea redau în detaliu raţionamentele protagoniştilor din capitalele europene, prognozele superficiale privind o luptă de scurtă durată şi victorioasă, stabilirea unor obiective de război riscante, evaluarea greşită a comportamentului adversarilor precum şi al propriilor parteneri.

Istoria izbucnirii războiului, cu 100 de ani în urmă, prăbuşirea echilibrului fragil al puterilor europene în vara anului 1914, este o poveste pe cît de impresionantă, pe atît de apăsătoare a eşecului elitelor, al armatei, însă şi al diplomaţiei. Şi acest fapt nu este valabil doar pentru zilele fatidice ale lunii iulie 1914. Relaţiile dintre marile puteri ale continentului şi dinastiile lor domnitoare, multiplu înrudite chiar, erau de mult fragile, înainte ca acea nefericită înlănţuire de prognoze politice eronate şi mobilizări militare să-şi urmeze cursul.

Modelele de gîndire ale Congresului de la Viena nu mai făceau faţă unei Europe de început de secol XX, complex interconectată şi aflată într-o globalizare timpurie a economiilor sale naţionale. Politica externă de la acea dată nu dispunea nici de voinţă şi nici de mecanisme în vederea instaurării unui climat de încredere şi a unui echilibru paşnic al intereselor. Aceasta era marcată de o profundă neîncredere reciprocă, se baza pe mecanismele diplomaţiei secrete şi nu se sfia să dispute rivalităţile de putere pe spezele unor terţi, fără a crea însă instituţii viabile pentru aplanarea conflictelor prin negocieri.

Faptul, că documentele părţilor beligerante scot la iveală foarte clar că totul a fost dominat de percepţii eronate şi lipsă de perspectivă politică, nu poate constitui un motiv pentru noi, germanii, de a relativiza eşecul politicii externe germane în acele săptămîni fatidice. În locul dezamorsării şi al înţelegerii, la Berlin s-a impus voinţa pentru acutizare. Şaptesprezece milioane de oameni din întreaga lume şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial, mulţi alţii au suferit şi au rămas marcaţi pe viaţă.

Pe cîmpurile de luptă de atunci, în Alsacia, în Flandra, pe Marna şi Somme, la Ypres şi în Est vom comemora anul acesta victimele. Este un mare noroc că, între timp, izbucnirea unui război în inima Europei este de neînchipuit. În locul echilibrului mereu precar al schimbătoarelor coaliţii statale - echilibru care a marcat continentul nostru acum o sută de ani, după ruptura de civilizaţie a celui de-al Doilea Război Mondial provocată de Germania - am aşezat o comunitate europeană de drept. Prin Uniunea Europeană am identificat o cale de a rezolva în mod paşnic interesele divergente. În locul dreptului celui puternic, între europeni este valabilă puterea dreptului. Unora li se pare că găsirea compromisurilor la masa tratativelor este prea anevoioasă, prea lentă, prea greoaie.

Avertismentul acestui an comemorativ este de a ne face să conştientizăm de fiecare dată ce realizare civilizatoare reprezintă faptul, că state membre mici şi mari, adversari în nenumărate războaie duse pe continentul nostru sfîşiat, se străduiesc astăzi, paşnic şi civilizat, în nopţi lungi, să găsească soluţii comune.

Lipsa de încredere în proiectul european, ivită în ultimii ani ai crizei economice, preponderent în rîndul tinerei generaţii care suferă în multe zone ale Uniunii Europene de lipsa locurilor de muncă şi a perspectivelor de viitor, ascunde mari pericole. În această stare de spirit, este uşor să abordezi tonuri naţionaliste, împachetate în melodia uşor de reţinut a euroscepticismului. Trebuie să ne opunem categoric acestui lucru, avînd în vedere trecutul istoric.

În multe regiuni ale lumii nu a fost depăşit nici pînă astăzi sistemul fragil al „echilibrului puterii”. La 25 de ani de la căderea Zidului şi a Cortinei de fier, există încă numeroase focare de criză. În Orientul Mijlociu şi în anumite părţi ale Africii lipseşte o stabilă arhitectură regională de securitate. În Asia de Est, tendinţele naţionaliste şi ambiţiile concurenţiale ameninţă să se acutizeze, devenind un risc pentru pace şi stabilitate, depăşind cu mult graniţele regiunii.

Declanşarea războiului în anul 1914 a pus capăt primei globalizări. Economiile naţionale şi culturile Europei erau atît de întrepătrunse, încît multor contemporani ai vremii li se părea că războiul ar fi imposibil, iraţional şi contrar propriilor interese. Cu toate acestea, războiul a izbucnit. Astăzi, lumea noastră este mai interconectată ca niciodată. De aici derivă multe oportunităţi, bunăstare şi sfere ale libertăţii. Lumea noastră este, însă, şi plină de vulnerabilităţi, de fricţiuni şi de conflicte de interese. Raţiunea în materie de politică externă şi meşteşugul diplomaţiei sînt mai importante ca niciodată în această lume.

Observarea lucidă nu doar a intereselor proprii, ci şi ale vecinilor şi partenerilor, acţiunile responsabile şi considerarea raţională a consecinţelor sînt indispensabile pentru menţinerea păcii. Evitarea deciziilor pripite şi identificarea continuă a unor zone de compromis sînt două principii fundamentale ale unei diplomaţii înţelepte. Ce se întîmplă dacă le ignorăm, ne este amplu explicitat de evenimentele anului 1914.

A fost oare inevitabil ca acea criză din iulie să ducă la catastrofă? Puţin probabil. Însă, în vremurile acelea, patosul şi pretinsa îndrăzneală valorau mai mult decît curajul de a obţine în mod anevoios un echilibru al intereselor. Este oare exclus să se repete şi în zilele noastre ceva asemănător? Depinde doar de noi, cei care purtăm astăzi responsabilitatea, şi de învăţămintele pe care ni le-a dat istoria.

Acest articol a fost publicat iniţial pe data de 25.01.2014 în Frankfurter Allgemeine Zeitung