VLADIMIR PUTIN LA 65 DE ANI: VEZI CE I-A URAT IGOR DODON DE ZIUA LUI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a transmis un mesaj de felicitare președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, cu ocazia zilei sale de naștere

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. El împlinește 65 de ani. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a transmis un mesaj de felicitare urîndu-i mulți ani.

"Stimate Vladimir Vladimirovici, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai calde și cordiale felicitări cu ocazia aniversării zilei Dumneavoastră de naștere, urîndu-Vă multă sănătate, viață lungă și noi succese întru slava Rusiei și a poporului ei”, este menționat în scrisoarea președintelui Dodon.

Totodată, președintele Igor Dodon a menționat că este convins de faptul că ”Moldova și Rusia, în pofida diferitelor obstacole de ordin intern și extern, vor pleda și în continuare pentru o cooperare multilaterală mai strînsă, care va contribui la sporirea bunăstării popoarelor noastre”.

Vladimir Putin s-a născut pe data de 7 octombrie 1952, la Leningrad, URSS, astăzi Sankt Petersburg, Rusia.

Sursa: sputnik.md