VICTOR PARLICOV, OLIGARH PE BANII STATULUI ŞI AI NOŞTRI

ANRE la cheremul unui individ pentru care nu există nici o lege

Autor: Marcel COSAŞU

În numărul din data de 1 Noiembrie 2013 al „Moldovei Suverane”, am publicat articolul intitulat „Cine este Parlicov şi de ce este interesat de creşterea preţurilor la carburanţi?”. Celor care au uitat sau nu au apucat să citească, le amintim că este vorba despre Victor Parlicov, director general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică (ANRE).

Scriam atunci că Parlicov tocmai fusese repus în funcţie printr-o decizie a Curţii Constituţionale (CC), iar asta pentru că, în luna Iulie 2013, Victor Parlicov fusese demis din funcţie de către Parlament. Demiterea lui de către Parlament a fost o consecinţă a faptului că Parlicov, din poziţia funcţiei sale, era extrem de interesat şi implicat în creşterea abuzivă a preţului la combustibil, iar asta pe seama noastră şi în scopul sporirii nejustificate a bugetului ANRE.

Pe Victor Parlicov l-a preocupat, în mod deosebit şi ca un bandit la drumul mare, creşterea preţurilor la gazul metan, care este folosit şi în calitate de combustibil în agricultură, în serviciile de taxi, în transportul interurban de pasageri (microbuze, autobuze), precum şi în alte domenii de consum. Creşterea permanentă şi abuzivă a acestor preţuri, aşa cum spuneam, sporeşte nejustificat bugetul ANRE, iar asta înseamnă salarii extrem de mari pentru directorul general Parlicov şi acoliţii acestuia, prime încasate din belşug, sporuri salariale, deplasări peste hotare etc.

„ANRE, avocatul furnizorilor de produse petroliere şi gaz lichefiat!”

Astfel afirma dl Nicolae Mogoreanu, preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Energie din Moldova, într-un documentar publicat în Adevărul.md din din 5 Iunie 2013, deci cu o lună înainte de a fi demis de Parlament!

Iată doar cîteva extrase din documentarul d-lui profesor universitar Mogoreanu: „ANRE s-a transformat în avocatul furnizorilor de produse petroliere şi gaz lichefiat, plătit cu peste 50 de milioane, bani publici, în decurs de trei ani. (...)

„Afirm cu toată răspunderea că nici unul din actele normative adoptate de Agenţie în diferiţi ani nu corespunde normelor internaţionale, iar unele dintre ele au un caracter discriminatoriu. (...) Cititorul trebuie să ştie că pentru întreţinerea acestei structuri sînt cheltuite sume mari de bani, fără vreun folos real pentru economia ţării.” (...)

Întreţinerea unui angajat ANRE îi costă pe consumatori circa 350.000 de lei pe an. Nu cred că în Moldova mai există vreo instituţie de stat cu astfel de cheltuieli. Dar să nu credeţi că salariile tuturor angajaţilor ANRE sînt comparabile cu cele ale directorilor.” (...)

„În decurs de trei ani, ANRE nu a putut elabora Codul lucrătorului (angajatului) ANRE. Absolut neclar şi inutil este şi pachetul de informaţii economice şi tehnice pe care trebuie să le prezinte agenţii economici, aprobat de Agenţie. E un soi de simulare a transparenţei în activitatea ANRE. Agenţia nu este în stare să-i oblige pe operatori să-şi publice rapoartele anuale. Nu poţi lua cunoştinţă de conţinutul acestora nici dacă te adresezi oficial la ANRE, mai uşor obţii acces la dările de seamă ale deţinătorilor de licenţe din SUA sau Germania.” (...) „Mă frămîntă o întrebare la care, cred, ar vrea şi alţii să afle răspunsul. Veniturile directorului general al ANRE sînt (erau atunci; nota red.) de 44.000 de lei pe an. Să facem abstracţie de cele 20.000 aprobate de Parlament, sînt şefi care au lefuri şi mai mari. Mă interesează însă cealaltă componentă a veniturilor – 20.000 de lei, plătite pentru activităţi ce nu ţin de cele de bază. Chiar dacă dl Parlicov ar transforma deplasările în sursă de venituri suplimentare, referirea la ele este nepotrivită. (...)

Cine şi pentru ce servicii apreciază atît de înalt activitatea directorului general al ANRE? Este interesant faptul că pînă să fie numit Victor Parlicov în această funcţie, nu era solicitat să ofere consultaţii în calitate de expert IDIS Viitorul. După ce a devenit director al ANRE, este mai căutat şi cîştigă mult mai bine decît academicienii, rectorii universităţilor şi directorii de instituţii ştiinţifice. Cînd reuşeşte dl Parlicov să-şi îndeplinească conştiincios lucrul pentru aceste 20.000 de lei supliment la salariul de bază, mai ales că o bună parte de timp se află peste hotare?”

Parlicov, Ghimpu şi CC

Pînă să ajungem la abuzurile lui Parlicov de după ce a fost repus în funcţie de Curtea Constituţională, este extrem de interesant să notăm cîteva date extrem de interesante.

Victor Parlicov a ajuns în funcţia de director general al Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică (ANRE) la propunerea „cinstitului” Mihai Ghimpu, din partea PL, atunci cînd acest partid miniatural făcea parte din AIE. Crede cineva că Ghimpu nu ştia nimic despre abuzurile protejatului să? Ar trebui să fim naivi! Puşculiţa unor astfel de partide-fantomă de tip SRL întreţine funcţia şi viceversa în cam toate cazurile!

Să ne amintim că PL condus de Ghimpu stă la baza mai tuturor sesizărilor făcute la CC şi avizate favorabil de către această instituţie din subordinea preşedintelui ei, Alexandru Tănase. Tot aşa s-a întîmplat şi în cazul lui Parlicov – pe data de 19.07.2013, în a doua săptămînă de după ce fusese demis de Parlament, Partidul Liberal a depus două sesizări la CC, din care una privea verificarea constituţionalităţii demiterii directorului general al ANRE, Victor Parlicov.

Liberalii au invocat că directorul ANRE deţine un mandat inamovibil şi nu poate fi demis fără motive întemeiate.

Dacă pînă acum aţi înţeles pe cine a propus şi susţinut mafiotic Ghimpu în funcţia de director general al ANRE, haideţi să vedem şi pentru ce alte „hoţii oficiale” a intervenit, cu sesizare, la CC pentru a-l repune în funcţie pe Victor Parlicov!

Înainte de toate, însă,

este bine să aflaţi şi despre ultimele sale achiziţii din domeniu imobiliar. Prin urmare, „nacealnicul de partid şi de stat” Victor Parlicov, ca un omulean bugetar şi strîngător ce este, pe 18 Martie 2013, şi-a cumpărat o locuinţă pe strada Dimo, nr. 23/3, apartamentul nr. 48, alt imobil pe strada Albişoara nr. 8, apartamentul nr. 9, şi, ca un fiu iubitor nevoie-mare, Parlicov şi-a mai „tras” o locuinţă şi pe numele părinţilor tot pe str. Dimo, dar la nr. 20, apartamentul nr. 20. A, să nu uităm, „nacealnicul” Parlicov şi-a mai cumpărat şi un lot de casă în Ialoveni!

Sfînta coincidenţă a făcut ca „meşterul” Victor Parlicov să fie zărit, de către o cunoştinţă comună (informatorul nostru), pe data de 27 Decembrie 2013, „adulmecînd” Filiala nr. 7 a „Moldoncombank”, unde, pe la orele 15,40 „fix trecute”, şi-a deschis un nou depozit bancar. Măi, să fie, măi, să fie, oare prin contuleţul acesta o fi vrînd să-şi „înşurubeze”, să-şi „rătăcească strategic”, pentru o mai bună siguranţă, bănişorii dobîndiţi prin „ingineriile” descrise în acest articol?

Cine mai poate spune că statul R. Moldova nu-i plăteşte bine pe unii bugetari, păstraţi în funcţii de CC, ca să-i facă în ciudă Parlamentului? Al dracului de mult cîştigă unii de la stat pe spinarea noastră!

Care lege? Parlicov umileşte oamenii şi statul cu „crîşa” numită CC

Nu de mult, cu bunăvoinţa unor surse revoltate şi extrem de oneste din chiar anturajul lui Parlicov, am intrat în posesia unor documente pentru al căror conţinut absolut toţi clienţii ANRE, angajaţii simpli, oneşti ai acestei instituţii şi legiuitorii ar trebui să-l jupoaie de viu pe acest individ pentru care legile ţării şi bunul simţ sînt dispreţuite cu cea mai mare neruşinare.

Vă vom oferi cîteva extrase revoltătoare din patru Hotărîri ale Consiliului de Administraţie (CA) al ANRE, o sesizare a acestuia către Procuratura Generală a R. Moldova, procurorului general Corneliu Gurin, precum şi dintr-o Hotărîre a Judecătoriei Buiucani cu privire la contravenientul Parlicov.

Cît de mare este protecţia acestui individ dacă sfidează cinic CA al ANRE?

O primă Hotărîre a CA al ANRE este înregistrată la nr. 528 din 3 Decembrie 2013. Din start, vă atragem atenţia că ar fi bine să parcurgeţi cu atenţie despre ce-i vorba, iar asta spre a înţelege mai bine cu ce individ avem de-a face, cît de puternic este încă, dar şi pentru a ne gîndi ce fel de protecţii are, altele decît CC, dacă el îşi face de cap cum vrea şi sfidează pe oricine, deşi este minoritar în raport cu majoritatea decizională de 4 directori din CA al ANRE,.

În Hotărîrea cu pricină se aminteşte că, anterior, „prin Hotărîrea CA ANRE nr. 537 din 29.11.2013 a fost stabilită mărimea primelor băneşti colaboratorilor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pentru rezultatele activităţii în luna noiembrie 2013.” Cu ducerea ei la îndeplinire a fost însărcinat, iar pentru controlul executării a fost desemnat contabilul-şef Dvornic Natalia.

Dar ţi-ai găsit, poftim de te-nţelege, jupînul Parlicov, ca un mafiot în lege, doar el cu Nătăliţa, au închis Consiliului guriţa! Prin urmare, sfidînd CA ANRE, cei doi „complici”, Parlicov şi contabila-şefă, au stabilit de capul lor primele băneşti aşa cum le-a convenit şi pentru cine le-a convenit. Astfel, ei au modificat Ordinul iniţial aprobat de CA ANR, declarîndu-l ilegal. Aşadar, din 5 membri ai CA ANRE, unul singur, Parlicov, îşi asumă puteri discreţionare prin sfidarea legii.

Prin Hotărîre a CA al ANRE din 3 Decembrie 2013, semnată de 4 din cei cinci membri, Victor Parlicov, director general, este avertizat să respecte decizia iniţială a CA, iar Nataliei Dvornic, contabil-şef, i se aplică mustrare aspră pentru încălcarea dispoziţiilor Hotărîrii CA al ANRE nr. 537 din 29.11.2013, fiind avertizată că în cazul repetării unor asemenea cazuri va fi concediată.

Prin urmare, aţi înţeles că este vorba despre „stabilirea mărimii primelor băneşti ale colaboratorilor” doar pentru luna Noiembrie a anului 2013. Aţi mai înţeles, însă, că Parlicov, avînd complicitatea contabilei-şefe, a fixat de unul singur mărimea primelor pentru cine şi cum a dorit. Mai pe la începutul acestui articol, aţi citit despre creşterile abuzive ale preţurilor la gazul metan, în special, dictate de Parlicov, despre salariul lui etc.!

Fals şi uz de fals

A doua Hotărîre a CA al ANRE,nr. 540, datează din 11 Decembrie 2013. Aceasta se referă „la unele nereguli în procedura de înregistrare şi ţinerea evidenţei hotărîrilor CA al ANRE.” V-aţi prins despre ce-i vorba? Ca să-şi acopere abuzurile, acţiunile întreprinse în contradicţie cu documentele legale emise de CA, Parlicov a făcut dispărute o serie de hotărîri ale CC, iar altora le-a falsificat numerele de înregistrare. Conform documentelor de care dispunem, se pare că Parlicov a avut-o drept complice pe Oxana Jelihovskaia de la Cancelaria Agenţiei.

Fals şi uz de fals în toată regula! Înţelegeţi că pe fruntea acestui om scrie de multă vreme PUŞCĂRIE GREA?

Se vede treaba că ziua de 11 Decembrie 2013 a fost o zi grea pentru CA al ANRE, o zi în care a mai fost nevoit să emită încă două hotărîri.

Parlicov se plimbă în străinătate după pofta inimii

În următoarea Hotărîre este vorba despre „deplasarea membrului Consiliului de Administrare ANRE, d-luiVictor Parlicov.”

Unui om ca Parlicov, adevărat baron pe banii statului şi mare proprietar de imobile, sigur că-i place să se plimbe pe banii statului şi prin străinătate sub diferite pretexte. Astfel, „pentru perioada de 10.12. - 12.12.2013, Victor Parlicov, director general, şi-a semnat delegaţia la şedinţa de lucru a Board-lui reglementatorilor din Comunitatea Energetică din Atena (ordinul 106-a din 6.12.2013), fără a coordona plecarea sa cu CA şi fără ca măcar să-i informeze”.

Pentru Parlicov, ANRE este un stat în stat, iar el este dictatorul absolut! Conform legislaţiei naţionale, în concordanţă cu concluziile şi recomandările companiei internaţionale de audit Ernst & Young, Stockholm (Report on the review o f the internal control system of National Agency for Energy Regulation (ANRE), cheltuielile personale ale directorului general sînt decontate doar după coordonarea acestora de către Consiliu.

CA al ANRE i-a atenţionat asupra acestor grave abateri pe Parlicov, Evlampie Donos, şeful departamentului juridic, Elena Stratulat, jurisconsult, Natalia Dvornic, contabil-şef, Galina Bagrin, şef protocol şi logistică, Sabina Rusnac, secretarul CA în privinţa faptului că ordinele interne ce vizează personalul Agenţiei trebuie să fie perfectate doar de serviciul personal din cadrul departamentului juridic şi că deplasările personalului peste hotare trebuie să fie coordonate obligatoriu doar cu CA. Credeţi că le pasă? Bineînţeles că nu!

Acum amintiţi-vă că dl prof. Univ. Nicolae Mogoreanu, preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Energie din Moldova, scria: „Întreţinerea unui angajat ANRE îi costă pe consumatori circa 350.000 de lei pe an. Nu cred că în Moldova mai există vreo instituţie de stat cu astfel de cheltuieli.”

În ultima Hotărîre a CA al ANRE din aceeaşi zi, constatăm că oligarhul pe banii statului şi ai noştri, Victor Parlicov, a instituit la ANRE un soi de cenzură, iar asta în sensul în care doar el are dreptul să controleze întreaga corespondenţă a Agenţiei.

Prin această Hotărîrea se constată că:Prin ordinul directorului general nr. 146 din 19.07.2013, a fost stabilită procedura de primire, examinare şi expediere a corespondenţei Agenţiei, ce încalcă flagrant principiile independenţei membrilor Consiliului de administraţie şi a transparenţei în procesul decizional, limitînd accesul membrilor Consiliului de Administraţie la o analiză obiectivă a adresărilor participanţilor pieţelor energetice, a administraţiilor publice centrale şi locale, şi a consumatorilor.”

În concluzia Hotărîrii CA al ANRE sînt emise o serie de măsuri de intrare în legalitate în această privinţă, dar cine-şi imaginează că lui Parlicov şi complicilor lui le pasă? Nici usturoi n-au mîncat şi nici gaz metan n-au emis!

Mai există şi o Hotărîre a Judecătoriei Buiucani, blîndă în opinia noastră şi care nu are nici o legătură cu banditismul practicat de Parlicov la ANRE. Spunem asta deoarece, luînd în consideraţie întregul ansamblu al acţiunilor lui Parlicov, constatăm că acesta se comportă exact ca un raider faţă de Agenţia pe care o conduce ca pe propria-i moşie.

În Hotărîrea Judecătoriei Buiucani din 20 Decembrie 2013, se decide că Parlicov Victor se face vinovat de „încălcarea regulilor de acces la secretul de stat şi încălcarea regulilor de asigurare a protecţiei secretului de stat prin măsuri de ordin juridic procedural” etc. În concluzie, instanţa l-a sancţionat contravenţional cu o amendă de 2.000 de lei, conform art. 365/1 alin. (1) Cod Contravenţional, cu o amendă de 2.000 de lei, conform art. 365/1 alin. (3), cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 1 (unu) an şi cu o amendă de 3.000 se lei, conform art. 44 Cod Contravenţional, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de 1 (unu) an.

Sigur că Hotărîrea Judecătoriei Buiucani este cu drept de recurs la Curtea de Apel. Ţinînd seamă de cum a reuşit să se reinstaleze în funcţie cu ajutorul Curţii Constituţionale, înfrîngînd astfel Parlamentul, credeţi că instanţele de judecată vor fi o piedică imposibil de trecut pentru acest individ cinic şi cu apucături de dictator interlop?

Cînd a fost reinstalat în funcţie prin decizia CC, în prima sa zi de muncă, Victor Parlicov a declarat pentru „Publika TV”: "Ca director general, eu mi-am dat seama că prea puţin timp am acordat organizării lucrului intern şi probabil că anumite proceduri trebuie să le regîndim." După ce a spus că „i-a fost dor de colegi”, Parlicov a mai spus: "Vreo două săptămîni după aceasta (probabil că după ce fusese demis!) creierul gîndea subiecte de reglementare."

Acum vedem şi mai bine care sînt „subiectele de reglementare” la care se gîndea!

Cum să ne integrăm în UE atîta timp cît unii ca Parlicov nu se află după gratii?

Poate că Procuratura generală va avea ac de cojocul acestui individ periculos pentru economia naţională a ţării. CA al ANRE este constituit din 5 persoane, iar acestea sînt: Victor Parlicov, Mariana Botezatu, Marin Profir, Ghenadie Pîrţu şi Iurie Onica. Ei bine, în ce fel de lume civilizată este posibil ca un singur membru al CA să conducă o Agenţie a statului împotriva voinţei majorităţii Consiliului? Despre ce valori europene mai poate fi vorba?

În disperare de cauză, în numele CA al ANRE, Mariana Botezatu, Marin Profir, Ghenadie Pîrţu şi Iurie Onica, pe data de 9 Ianuarie 2014, a fost făcută o sesizare către Procuratura Generală a R. Moldova, procurorului general Corneliu Gurin. În contextul celor expuse în acest articol, CA al ANRE sesizează Procuratura Generală privind abuzul în serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu săvîrşite de către directorul general Victor Parlicov.

Observînd cu ce balaur mafiot avem de-a face, chiar ne întrebăm dacă procurorul general Corneliu Gurin va avea curajul să-i taie capetele flămînde. Nu uitaţi, oameni buni, că este vorba despre 4 oameni responsabili, care reprezintă majoritatea legală într-un Consiliu de Administraţie, un Consiliu de care lui Parlicov nu-i pasă nici cît negru sub unghie!

Nu uitaţi, oameni buni, că este vorba despre un individ care se căpătuieşte pe seama economiei naţionale, pe banii statului şi ai noştri! În timp ce restul moldovenilor trag din greu pentru un amărît de salariu bugetar, acest Victor Parlicov îşi pune singur salarii de zeci de mii de lei pe lună, se plimbă pe unde vrea pe banii statului, îşi permite luxuri imobiliare la care toţi visăm doar, iar Curtea Constituţională şi Mihai Ghimpu l-au readus la butoiul cu miere!

Procuratura Generală, dacă nu se teme de el şi de proptelele mafiote pe care le are, dincolo de falsurile şi uzurile de fals constatate de CA al ANRE, trebuie să-l ancheteze nu doar pe Parlicov, ci şi pe complicii lui din ANRE – o structură mafiotă birocratică aflată la cheremul directorului general, care bănuim că este şi răsplătită regeşte pentru slugărnicia ei penală!

P. s. Ca şi la finalul articolului publicat de noi pe data de 1 Noiembrie 2013, îl înştiinţăm pe Victor Parlicov că îi vom acorda dreptul la replică, aşa cum prevede legislaţia în vigoare şi rigorile deontologice, iar asta în contextul în care consideră că documentele de care dispunem n-ar fi reale.

PROCURATURA.jpg

Parlicov Victor-1.jpg

Parlicov Victor-2.jpg

Parlicov Victor-3.jpg

Parlicov Victor-4.jpgParlicov Victor-5.jpg