Alegerile pentru Primăria Chişinăului i-a lăsat pe unionişti cu chiloţii în vine

Cu fiecare an şi zi care trece, devine mai clar pentru oricine gîndeşte cu creierii, nu cu prohabul, stomacul sau curul, că în tot ceea ce am scris, de-a lungul anilor, despre farsa numită unionism agresiv, mafiot, destabilizator şi ireal am avut dreptate. În toţi aceşti ani, codoşii unionismului de aici, pentru ca slugărnicia pro-românească să le fie „răsplătită” la Bucureşti, ne-au pus la jegosul lor stîlp al infamiei, pe mine, Ion Berlinski şi ziarul nostru, catalogîndu-ne drept anti-români. ONG-urile de media nu ne-au sărit niciodată în ajutor, dimpotrivă, şi-au burduşit rapoartele lor false cu exemple din „Moldova suverană”. La început m-am mirat că e posibil să existe o astfel de haită imorală şi destrăbălată, mai apoi am început să rîd.

Eu, român get-beget, am ajuns să fiu categorisit drept anti-român tocmai de acei prăfuiţi intelectuali moldoveni care, sub lozinci unioniste linguşitoare, gratuite şi agresive, în realitate au adus serioase prejudicii României. Ca român autentic, datoria mea a fost şi este să-i arăt cu degetul pe inamicii României, adică pe borfaşii unionişti, moldoveni şi români, care fac de vreo 28 de ani bişniţă cu unionismul şi cetăţenia română. Fără lichelismul unionist profitabil de la Bucureşti, n-ar fi fost posibilă nici şatra unionistă destabilizatoare şi la fel de profitabilă de aici. Faţă de intoleranţa agresivă a acestor falşi pro-români, reamintesc, a nu ştiu cîta oară, dat fiind faptul că ei şi se declară „pioşi” admiratori ai lui Eminescu şi Creangă, următoarea realitate: Eminescu era naţionalist român aproape fanatic. Creangă, însă, îi ura pe munteni şi pe olteni şi era antiunionist. Cu toate acestea, erau cei mai buni prieteni. Înţelege cineva ceva din această pildă?

Planeta Maimuţelor

Ani la rîndul, eu şi ziarul am fost ţinta tuturor calomniilor declanşate de către poetul ziarist Nicolae Dabija, un prozator mediocru cu pretenţii şi un unionist de a cărui calitate s-au cam lămurit chiar şi bandiţii unionişti din România. În viaţa mea nu întîlnisem un individ care să întruchipeze imagine perfectă a procesomanului specializat pînă m-am confruntat juridic cu acest Dabija. Individul, de altminteri cu pretenţii academice şi de „clasic în viaţă”, a scris şi a spus cele mai enorme minciuni în faţa instanţelor de judecată fără să clipească. Eziţi între a-ţi fi milă sau lehamite de existenţa unor astfel de specimene umane! În urmă cu nişte zile, pe un site informaţional vădit pro Plahotniuc, care-i preia lui Dabija editorialele din săptămînalul său de familie din motive lesne de ghicit, citeam cum mediocrul prozator scria că Moldova Suverană este un ziar rusesc de limbă română. Cam intuiesc de unde şi-a scos Dabija limba cînd a scris această enormitate, însă nu-i înţeleg damblaua din această afirmaţie, căci era de aşteptat, după „chestia cu limba”, să emane şi el ceva mai realist, chiar euforic, ţinînd seamă de „intimismul” care, se vede treaba, i-a produs greaţă! Individului i-a licărit în creieraş speranţa că poate vom fi închişi sau lichidaţi fizic sub pretextul luptei cu propaganda rusească. Deja se întocmesc listele negre!

Un alt unionist „fripturist” este poetul Ion Hadîrcă, laureat al Premiul "Boris Glăvan" al tineretului din R.S.S. Moldovenească, talentat autor al poemului „Carnetul Comsomolist”, actualmente senator în Senatul României. Observaţi doar cîteva paradoxuri! Pe vremea URSS, Hadîrcă a fost un privilegiat şi pe linie de partid comunist al URSS, iar asta prin aceea că a fost şef la Comsomol şi secretar al organizaţiei sovietice de partid a Uniunii Scriitorilor, din Mai 1987, el fiind membru al PCUS încă din 1974; schimbîndu-se vremurile/orînduirile, fostul comunist de frunte sovietic Hadîrcă şi-a exercitat „misiunea” de primul preşedinte al Frontului Popular din Moldova (1989-1992); a fost prim-vicepreşedinte al Parlamentului tînărului stat Republica Moldova, deputat în Parlament, apropiat al ex-preşedintelui Petru Lucinschi, în calitate de consilier etc. Fostul nomenclaturist sovietic a devenit neo-nomenclaturist „democrat”.

Acum, fostul tînăr stagiar de la ziarul raional „Calea leninistă” este senator român, din partea formaţiunii politice ALDE, condusă de Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele penal al Senatului României. Prezenţa lui Hadîrcă în Senatul român este tot una antinaţională, adică anti-românească, de parcă ar fi o misiune. Dat fiind faptul că partidul care l-a adus în Senat se află la guvernare împreună cu PSD, aliatul lui Plahotniuc din Moldova, Hadîrcă se situează în tabăra unei Puteri corupte şi penale de la Bucureşti, care, practic, subminează interesele naţionale ale României. Sigur că acest lucru nu e de mirare, oameni ca Dabija, Hadîrcă, Cimpoi şi alţii, de dragul unor avantaje meschine, botezate ca fiind unioniste şi de „apropiere a Basarabiei de Ţara Mamă”, au făcut temenele în faţa tuturor politicienilor de la Bucureşti de la Putere care i-au exploatat, vîndut şi umilit pe români. La Chişinău, pasămite, sînt de partea celor mulţi şi potrivnici Puterii, în România, sînt împotriva românilor şi de partea Puterii. Fireşte că există o legătură puternică pe axa Plahotniuc – Partidul Liberal Reformator al lui Hadîrcă – PUN al lui Băsescu şi Şalaru – PNL şi subalternul liberal candidat la Primăria Chişinăului Valeriu Munteanu, care abia aşteaptă un pretext de la oligarh ca să fugă de sub izmenele lui Ghimpu! Aveţi ceva care combate senzaţia de greaţă?

Ca să vedeţi cît de drăcesc este unionismul…!

Campania electorală pentru ocuparea funcţiei de primar al Chişinăului i-a pus cu cracii în sus pe toţi unioniştii. Şi această campanie electorală demonstrează politica unionist jegoasă pe care Bucureştiul a tot promovat-o în Moldova. Cum să uneşti Republica Moldova cu România dacă unioniştii între ei nu se pot uni? Şi acum ne este dat să constatăm că unionismul cultivat de Bucureşti este o batjocură la adresa moldovenilor care se pot lăsa atraşi în acest joc puturos.

Mizînd pe „unioniştii” Ghimpu şi Chirtoacă, Bucureştiul şi-a bătut joc, în ultimul hal, tot de moldoveni, iar asta în favoarea lui Plahotniuc, care le-a tras-o la toţi – şi moldovenilor, şi românilor! Acum, sub arbitrajul absolut al lui Plahotniuc, Bucureştiul, prin intermediul lui Traian Băsescu, a inventat un alt lider unionist local, pe Constantin Codreanu. Este o cacealma despre care vom mai vorbi! Aruncîndu-l pe Codreanu în lupta pentru ocuparea fotoliului de primar al Chişinăului, iar asta într-o cîrdăşie malefică mai puţin intuibilă cu guvernarea penală şi complice de la Bucureşti cu Plahotniuc, Băsescu nu face nimic altceva decît să justifice cu cinism „orientarea pro-europeană electorală” a alegătorilor care trebuia s-o susţină pe Silvia Radu, în turul doi, „cadîna electorală” a lui Plahotniuc.

Observaţi, şi acum, că niciunul dintre liderii politici nu are onestitatea sau obligaţia morală elementară de a-i scoate pe moldoveni din bezna opţională a jocurilor politice, ca să-i facă mai responsabili atunci cînd votează pentru cineva? Aici avem de-a face cu o competiţie neruşinată în care unii moldoveni trebuie să se păruiască între ei pe disputa care-i mai unionist decît celălalt. „Unionista legală de serviciu” Vitalia Pavlicenco şi-a scos-o la înaintare pe Can a ei, expiratul Ghimpu, la dorinţa lui Plahotniuc, şi l-a scos din debaraua partidului pe Munteanu, iar Băsescu-Şalaru l-au scos din mîneca electorală pe acest Codreanu, chestie de care oligarhul rîde cu grimasa primatelor.

Voi, votanţii unora sau a altora, nu aţi avut un sentiment de penibilitate atunci cînd aţi intrat în cabina de vot şi v-aţi scuipat ştampila pe numele unuia dintre ei? Chiar nu înţelegeţi că pentru toţi aceşti tîlhari politici unionismul este o afacere bănoasă, că voi nu contaţi pentru ei nici cît negru sub unghie, că nu însemnaţi pentru ei nimic altceva decît o turmă de mînat la votare? Dacă nu pricepeţi încă nimic din toate cele expuse mai sus, atunci măcar aţi făcut bine că nu aţi devenit slugile definitive ale lui Plahotniuc prin a merge s-o votaţi pe „metresa lui politică” Silvia Radu!

Primăria aparţine cetăţenilor, nu unui partid politic! S-a văzut ce înseamnă „votul geopolitic” pentru Chirtoacă! Mai vrea cineva aşa ceva?

Mihai CONŢIU