Serial anticorupţie (12)

Interviu Daniel Morar, judecător CCR (3)

(continuare din numărul trecut)

Autor: Anca SIMINA

- Aţi amintit de filmul „De ce eu?”. Aţi fost vreodată, cît aţi condus DNA, speriat sau ameninţat?

- N-am fost niciodată într-un moment psihologic atît de delicat ca procurorul Panait, pentru că eu aveam un alt psihic. Trecusem prin momentele astea, nu dramatizam. Aş fi făcut ce trebuie. Dacă mi-ar fi luat cineva dosarul aş fi luat lucrul acesta ca pe o chestie nu firească, dar căreia nu mă puteam opune punctual.

- S-au făcut şi greşeli în DNA?

- Depinde la ce greşeli vă referiţi.

- Preşedintele vă reproşa la un moment dat, prin 2011, că „distrugeţi cariere”.

- A şi avut un prilej atunci. A fost singurul ministru cercetat de DNA-ul condus de mine care a fost achitat.

- Paul Păcuraru.

- Exact. Aproape un întreg Guvern pe parcursul celor şase-şapte ani a fost trimis în judecată. Vreo 10 miniştri, viceprim-miniştri, că au ocupat funcţii şi domnul Voiculescu şi domnul Copos, deci vreo 11-12. Dintre aceştia, unul singur a fost achitat. Ei, oamenii trec cu vederea că activitatea DNA a fost mai mut decît performantă – e o rată de condamnări care poate chiar ridica suspiciuni într-un stat civilizat – cînd apare un singur caz care a fost achitat. În acel moment a venit şi această acuză: distrugem cariere.

- Şi credeţi că a fost o greşeală a procurorilor?

- Nu, n-a fost nici o greşeală. Şi eu ştiu acel dosar. În general dosarele mari le ştiam din DNA. Erau probele de aşa natură cît să îţi permită să operezi o trimitere în judecată. În egală măsură, e adevărat că judecătorul are propria lui libertate. Şi a judecat. În motivare spune că „E adevărat că ceea ce a făcut domnul ministru Păcuraru încalcă morala, dar nu încalcă legea penală”.

- Domnul Păcuraru a rămas cu convingerea că dosarul a fost o comandă politică şi că nu au existat probe suficiente pentru a-l concepe.

- A, deci problema dumnealui nu era dacă a făcut ceva care friza legea, ci dacă existau sau nu existau probe? S-a dat o achitare. Dar lucrul acesta se întmplă în activitatea oricărui procuror dintr-o lume deschisă. Nu se întîmplă în China. Dacă procurorii ar avea o rată de condamnare de 100% înseamnă că nu mai există judecător. Ceea ce e important e că atît timp cît am condus DNA nu am insistat pe măsuri preventive. Şi nici cazul domnului Păcuraru nu face excepţie. Dacă vă uitaţi în spate, vedeţi că nu s-a mers pe arestare preventivă a parlamentarilor, a miniştrilor. Pentru că la arestare preventivă, în afară faptul că ai probe, ai indicii, ai nevoie de mai multe motive. Şi nu era cazul. Era mai grav dacă ar fi fost arestat. I-ai încălcat libertatea, un dosar cu un om arestat are alte consecinţe decît un dosar simplu, în care cercetarea a mers cu persoana în stare de libertate.

- Şi credeţi că arestările pe care le vedem astăzi riscă să devină o problemă dacă unul dintre anchetaţii cu mare notorietate va sfîrşi achitat?

- Cu siguranţă aceste dosare au un grad mai mare de risc decît cele în care cercetarea se desfăşoară cu persoana în stare de libertate. Sigur, există şi situaţii în care arestările se impun. Dar sînt judecător al Curţii Constituţionale. Am o obligaţie de reţinere să comentez aceste lucruri. Mă rezum la a spune ce am făcut cînd eram acolo. E responsabilitatea celor care iau aceste decizii.

„Cît am condus DNA, nu am insistat pe măsuri preventive. Pentru că la arestare preventivă, în afară faptul că ai probe, ai indicii, ai nevoie de mai multe motive. Cu siguranţă aceste dosare au un grad mai mare de risc decît cele în care cercetarea se desfăşoară cu persoana în stare de libertate. Sigur, există şi situaţii în care arestările se impun.”

„Era extrem de frustrant să stai în faţa televizorului să vezi cum te demolau”

- Să ne întoarcem la 20 iunie 2012, ziua în care a fost condamnat Adrian Năstase şi care vă prindea procuror-şef al DNA pe final de mandat. Ce vă amintiţi din acea zi?

- Cînd ziceţi că a fost? În 20 iunie 2012?

- Cînd cu tentativa de sinucidere.

- Aaaa! Lucrurile s-au derulat cu repeziciune atunci. Toţi eram mulţumiţi. Venea acest verdict după o presiune teribilă. Se spunea „În regulă, aţi obţinut condamnarea unor baroni locali, a unor parlamentari, a unor miniştri, dar acest dosar este piatra de căpătîi, dosarul prim-ministrului”. Noi nu îl simţeam neapărat aşa. Întîmplarea făcea că îl viza pe cel ce a fost prim-ministru la un moment dat, dar nu ar fi fost definitoriu din punctul meu de vedere. S-a întîmplat ca acest verdict al judecătorilor să valideze munca procurorilor din toţi aceşti ani. S-a întîmplat ca acea condamnare să reprezinte un declic pentru instanţele judecătoreşti. Dar dacă s-ar fi întîmplat invers, acest lucru nu ar fi invalidat, în opinia mea, tot ce s-a făcut în anticorupţie în acei ani.

- România s-a oprit în loc, uluită.

- A fost impactul psihologic foarte mare şi de aceea a rămas în memoria colectivă. Asta este: un om atît de puternic al un moment dat să meragă la puşcărie. Normalitatea, privită acum retrospectiv, părea anormalitate.

„S-a întîmplat ca prima condamnare a lui Adrian Năstase să reprezinte un declic pentru instanţele judecătoreşti. Dar dacă s-ar fi întîmplat invers, acest lucru nu ar fi invalidat, în opinia mea, tot ce s-a făcut în anticorupţie în acei ani.”

- A doua zi au fost ziare care l-au pus pe Adrian Năstase în galeria deţinuţilor politici.

- Bun, dar aceste ziare au acompaniat activitatea DNA din 2005, o acompaniază şi acum.

- Vă afecta zona aceasta din presă care vă ataca?

- Mă afecta la început. Însă ulterior am luat o decizie: să nu mai vizionez personal toate emisiunile. Era extrem de frustrant să stai în faţa televizorului, să îi vezi cum te demolau atît ca instituţie şi ca persoană şi să nu ai posibilitatea să faci nimic. Nu făcea decît să te încarce, să te ducă în depresie. Mi-am schimbat categoric modul de a privi aceaste lucruri. Citeam revista presei care mi se făcea dimineaţa şi era un mod aseptic de a lua contact cu tot ce se spune în media despre DNA şi despre mine. Am ştiut că sînt oameni poziţionaţi în presă, cum sînt şi oameni politici, i-am luat ca atare.

- Un val similar anti-DNA s-a produs în 2014, cînd a fost condamnat Dan Voiculescu. Eraţi deja la Curtea Constituţională. Cum aţi văzut acest val?

- Mie mi se pare că era deja tîrziu pentru valul anti-DNA. Nu au reuşit să oprească anticorupţia atunci cînd era mult mai fragilă, darămite în 2014 cînd lucrurile erau deja aşezate. Din perspectiva mea, ce s-a întîmplat din 2009-2010 încoace, nu înseamnă decît culegerea unor rezultate. Munca procurorilor era deja dusă, au rămas în acţiune procurorii de judiciar care susţineau dosarele în faţa instanţei. Am luat-o, ca pe un fapt împlinit, ca pe un act de dreptate, pentru că am fost în DNA cînd s-au dispus inculparea, trimiterea în judecată şi mi le-am asumat.

- Sărbătoreşte un procuror o condamnare?

- Nu cred. Nu sărbătoreşte, se bucură, pentru că e un lucru pe care l-a dorit. Cînd cineva îţi confirmă ce ai crezut, evident că eşti mulţumit. (va urma)

Notă: Daniel Morar are 48 de ani şi a condus Direcţia Naţională Anticorupţie din august 2005 pînă în octombrie 2012. Anterior, a fost procuror la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Mureş (1990-1992), la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj (1992-1994), la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj (1994-1997) şi la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj (1997-2005). Din septembrie 1998 pînă în ianuarie 1999 şi în lunile ianuarie şi februarie 2001 a fost detaşat la Secţia Anchete Speciale de la Parchetul General, instituţie pe care a condus-o ca interimar, pentru şase luni, din octombrie 2012 pînă în aprilie 2013. Din iunie 2013 este judecător al Curţii Constituţionale, numit de fostul preşedinte Traian Băsescu pentru un mandat de 9 ani.