UE VA ALOCA 30 MLN DE EURO PENTRU IMPLEMENTAREA PREVEDERILOR ACORDULUI DCFTA

Uniunea Europeană a decis alocarea a 30 de milioane de euro pentru implementarea prevederilor Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv /DCFTA/, începînd cu trimestrul IV al anului 2014 şi pînă în anul 2017, transmite Moldpres cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al Ministerului Economiei.

În context, potrivit sursei citate, ieri la Chişinău s-a desfăşurat o reuniune a donatorilor privind implementarea prevederilor DCFTA prin intermediul proiectelor de finanţare. Evenimentul a fost organizat de Proiectul UE „Suport în implementarea ZLSAC” în parteneriat cu Ministerul Economiei, responsabil de coordonarea şi monitorizarea procesului de creare a ZLSAC. La reuniune au participat reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale, partenerilor de dezvoltare, organizaţiilor internaţionale şi misiunilor diplomatice din ţara noastră. De asemenea, au fost prezenţi viceministrul Economiei Octavian Calmîc, reprezentanţi ai Delegaţiei UE, USAID/BRITE, Fundaţiei Est Europene, BERD, IFC, OSCE, FAO, GTZ, IOM, MIEPO ş.a.

În cadrul manifestării reprezentanţii Proiectului „Suport în implementarea ZLSAC” au făcut o prezentare a principalelor domenii reflectate în Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv, care necesită finanţare din partea donatorilor. Totodată, participanţii au susţinut necesitatea dezvoltării unei reţele de coordonare şi monitorizare a asistenţei oferite de donatori pentru implementarea agendei ZLSAC.

Principalele domenii identificate pentru dezvoltarea proiectelor de asistenţă financiară şi tehnică pentru implementarea prevederilor DCFTA sînt asigurarea accesului produselor pe piaţă prin eliminarea barierelor tehnice în calea comerţului, îmbunătăţirea infrastructurii calităţii, implementarea standardelor. Este vorba şi de facilitarea comerţului prin perfecţionarea administrării fiscale şi vamale, dezvoltarea serviciilor financiare, consolidarea capacităţilor de implementare a achiziţiilor publice ş.a.

Astfel, pentru ameliorarea mediului de afaceri şi a climatului investiţional prin implementarea Reformei Regulatorii, prin intermediul Proiectului BRITE pînă în anul 2016 USAID va finanţa proiecte în sumă de peste 3 mln de euro. De asemenea, pentru consolidarea capacităţilor MIEPO privind atragerea investiţiilor, inclusiv în parcurile industriale din Republica Moldova, în aceeaşi perioadă, UNIDO va aloca 1 mln de euro. Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă va oferi proiecte de suport în sumă totală de peste 24 mln de euro, pentru dezvoltarea businessului agricol şi a serviciilor financiare rurale.

Proiectul Uniunii Europene „Suport în implementarea ZLSAC” a fost lansat în luna martie anul curent şi are drept scop acordarea asistenţei Guvernului în procesul de implementare a ZLSAC prin sporirea capacităţilor Ministerului Economiei şi ale altor instituţii relevante în domeniul elaborării şi selectării politicilor, al armonizării legislaţiei, coordonării, implementării, comunicării, monitorizării şi evaluării.

Sursa: Moldpres