UE DOAR LA NEVOIE SE CUNOAŞTE, IAR NOI CONSTATĂM ACEASTA PERMANENT

Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală: „Aveţi în mine un prieten!”

Vineri, 11 Octombrie, şeful statului, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere semnificativă cu comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş. Timofti şi-a manifestat satisfacţia faţă de gestul de solidaritate al Comisiei Europene, care a propus, recent, Consiliului şi Parlamentului European să deschidă necondiţionat piaţa comunitară pentru importurile de vinuri din Moldova, pînă la intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.

„Sîntem deschişi să urmăm cu rigurozitate standardele europene de producere şi de calitate, în ideea de a înainta cu fermitate pe calea dezvoltării agricole şi a celei regionale în Republica Moldova. Regulile stricte, dar clare de pe piaţa europeană vor fi în beneficiul producătorilor moldoveni”, a declarat Timofti cu acest prilej.

Dacian Cioloş, iniţiatorul acestei deschideri, a declarat că UE va dubla, în continuare, susţinerea politică acordată Moldovei cu acţiuni şi decizii concrete şi aplicabile. „Libera circulaţie a mărfurilor moldoveneşti în UE şi viitorul regim liberalizat de vize de care vor beneficia cetăţenii moldoveni în spaţiul comunitar vor demonstra clar şi aspectele practice ale integrării europene a Republicii Moldova”, a notat oficialul european.

Dacian Cioloş a spus că parafarea de către Moldova a Acordului de Asociere cu UE va fi un semnal favorabil pentru potenţialii investitori străini. „Datoria autorităţilor de la Chişinău este să asigure ţării stabilitatea politică necesară, un cadru instituţional credibil şi stabil, şi un mediu de afaceri transparent şi previzibil”, a spus oficialul european.

„Integrarea economică a Republicii Moldova în UE va contribui la crearea de noi locuri de muncă, dar şi la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor. Comisia Europeană poartă tratative privind liberalizarea pieţei comunitare şi pentru alte produse moldoveneşti, alături de vinuri, cu condiţia ca producătorii să respecte standardele UE", a menţionat Dacian Cioloş.

„În Uniunea Europeană este loc şi pentru producţia agricolă din Republica Moldova”, a adăugat comisarul european.

Tor în acest context, Nicolae Timofti şi Dacian Cioloş au abordat şi chestiuni ce ţin de modalităţile de aplicare, în Republica Moldova, a prevederilor Programului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală pentru ţările din vecinătatea UE (ENPARD). ENPARD este o iniţiativă politică nouă, care face parte din angajamentul UE pentru creştere economică şi stabilitate în vecinătatea sa şi care recunoaşte importanţa agriculturii pentru securitatea alimentară, dezvoltarea durabilă şi crearea de locuri de muncă în mediul rural.

Declarații oficiale esenţiale şi demne de reţinut

Iurie Leancă: „Apreciem foarte mult ceea ce face comisarul Dacian Cioloş pentru Republica Moldova. Nu ţine doar de decizia luată de Comisia Europeană luată pe vinuri. Sprijinul domniei sale este mult mai amplu şi îi sunt foarte recunoscător.”

Dacian CIOLOȘ: „Mă bucur să fiu din nou în RM în calitate de comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. E a doua vizită de cînd sunt în mandat la Bruxelles şi asta singur nu ţine doar de portofoliul meu şi de faptul că economia Moldovei se bazează mult pe sectorul agricol şi agroalimentar, dar trebuie să recunosc că ține şi de ataşamentul meu faţă de Republica Moldova, ceea ce ajută şi în înţelegerea realităţilor de aici și din punctul acesta de vedere, domnul prim-ministru știe, aveţi în mine un prieten în Comisia Europeană, nu sunt singurul, dar aveţi în mine un prieten şi încercăm să folosim această relaţie pentru a da consistenţă apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană - o decizie suverană pe care RM trebuie să o ia, nu numai Guvernul, ci şi cetăţenii.

Însă Comisia Europeană vrea să dea semne foarte clare că în această apropiere se fac pași din ambele părți, nu doar dintr-o parte și unul așteaptă. Se fac pași din ambele părți. Au fost, cred, cîteva mesaje clare nu doar politice în această perioadă, ci și concrete. Această decizie pe care CoE a propus-o Consiliului de Miniștri și Parlamentului European de a liberaliza accesul vinurilor moldovenești pe piața europeană chiar înainte de aplicarea și ratificarea Acordului de Liber Schimb este unul din aceste exemple.

Și această liberalizare, eu cred că în următoarele luni, foarte rapid ea va fi adoptată și de Consiliu, și de Parlament, pentru că am avut contacte acolo deja și nu există ambiguități legate de această propunere a Comisiei. Ea va fi și un semnal economic pentru că chiar dacă nimeni nu se așteaptă să crească brusc exporturile moldovenești pe piața europeană de pe o zi pe alta după această decizie, însă cred că e un semnal economic important că pentru cei care doresc să investească în industria vinului din Republica Moldova, în vin de calitate, există și acest potențial al pieței europene cu 500 de milioane de consumatori pentru vinul moldovenesc.

Și aș vrea să înscriu această măsură în Acordul de Liber Schimb Aprofundat, care a fost finalizat între Republica Moldova și Uniunea Europeană. El urmează să fie ratificat și vreau aici să fiu foarte clar: În acest acord, UE nu a încercat să negocieze interese ofensive economic din punct de vedere al UE spre Republica Moldova. UE are sigur în astfel de negocieri ofensive cu alte piețe mari, aici, legat de RM, noi la CoE am văzut și vedem Acordul de Liber Schimb ca un instrument de sprijin pentru integrarea economică a Republicii Moldova pe piața comunitară. Și eu vreau să vă spun că în acest spirit am negociat acordul eu, împreună cu echipa mea, am negociat partea de agricultură și industrie alimentară.

Dacă vă uitați pe conținutul negocierilor am văzut anumite reacții că după acest acord există riscul ca piața moldovenească să fie invadată de produse europene ieftine și de proastă calitate și care să afecteze capacitatea de dezvoltare a industriei alimentare din Republica Moldova. Vreau să vă spun că, din start, am acceptat să negociem un acord asimetric, în sensul că UE a liberalizat practic toate liniile tarifare pe agricultură și industrie alimentară spre Republica Moldova, în schimb am acceptat ca Republica Moldova să se protejeze pentru anumite sectoare sensibile, care au și un potențial de dezvoltare în anii viitori.

Și mă gîndesc aici mai ales la produse din carne de pasăre, carne de porc, la produsele lactate, la produse procesate din carne, la anumite fructe și legume, deci sectoare mai sensibile și cu potențial economic vor fi protejate chiar și prin acest Acord de Liber Schimb, pentru că chiar dacă el se numește de liber schimb, nu înseamnă că totul e deschis.

Pe de altă parte, pentru anumite sectoare există perioadă de tranziție, adică Republica Moldova nu va liberaliza imediat după ratificarea Acordului anumite linii tarifare, ci o va face treptat cu perioadă de tranziție care merg pînă la 10 ani lăsînd timp anumitor sectoare să se poată dezvolta, să poată să se alinieze normelor comunitare, în timp ce pentru produsele moldovenești piața europeană se va deschide de la început. Și aici vreau să vă spun că nu avem probleme legate de, cum am auzit, că Europa se protejează ca să nu fie invadată de produse moldovenești de pe o zi pe alta.

Îi spuneam domnului ministru (Vasile Bumacov) dimineață: Invadați-ne cu produse moldovenești de calitate, cu produse sigure din punct de vedere sanitar și în măsura în care aceste produse vor fi pe gustul consumatorilor europeni, nu vor fi bariere din punct de vedere administrativ, pentru că noi nu folosim în UE normele sanitare și de siguranță a alimentelor pentru a ne proteja în mod artificial piața, ci pentru a asigura consumatorii europeni cu produse de calitate și vreau să vă spun că aceleași standarde le folosim și pentru produsele din statele membre ale UE, cum le folosim și pentru produsele care vin din țările partenere.

Aceleași standarde! Standarde care nu se schimba de pe o zi pe alta, care nu se schimbă în funcție de anumite discuții care pot să apară. Din punctul acesta de vedere poate să pară mai lentă implementarea standardelor respective, dar vreau să vă spun că odată ce aceste standarde sunt îndeplinite, există un acces durabil pe piața europeană și există și un semnal dat investitorilor, care pot să vină să investească în RM, pentru că știu că pot să investească într-un mediu economic și mediu de afaceri apropiat de cel european.

Dar, dincolo de Acordul de Liber Schimb, vrem ca în programele noastre de cooperare să punem şi aici accentul pe agricultură şi sectorul agroalimentar în măsura în care Guvernul Republicii Moldova va alege acest sector ca unul prioritar în programele de cooperare şi de sprijin financiar din partea Comisiei Europene. Eu am inițiat în cadrul Comisiei Europene un program de financiar pentru Politica de Vecinătate pe domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, Programul European de Vecinătate pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (ENPARD).

Pentru a pregăti implementarea acestui program, care este o noutate pentru Politica de Vecinătate, urmează să organizăm o Conferinţă Ministerială în cadrul Parteneriatului Estic cu miniştrii Agriculturii din ţările din vecinătatea estică şi cu miniştrii Agriculturii din statele–membre. Am hotărît să organizăm această conferinţă ministerială aici, la Chişinău, pe data de 23 Ianuarie 2014. O să fiu aici împreună cu comisarul european pentru Extindere, Ştefan Fule şi miniştrii pentru Agricultură din statele-membre tocmai pentru a discuta implementarea acestui Program. Am ales Chişinăul pentru a organiza această conferinţă ministerială regională și pentru că agricultura şi dezvoltarea rurală în Republica Moldova au o semnificație și politică și practică și este un sector important.

Vreau să vă mai spun, legat de normele sanitare, cînd spuneam că nu le folosit ca un element de pedepsire, ci ca un element de protecție a produselor de import care vin pe piața europeană și a consumatorilor europeni, pentru că eu cred că nu este în interesul Republicii Moldova să intre pe piața europeană cu produse care să aibă probleme și care să intre într-un scandal mediatic datorită calității lor și care pot să facă reclamă proastă produselor de aici. De asta cred că trebuie să lucrăm împreună, pentru ca aceste norme să fie aplicate, dar odată ce ele sunt aplicate, piața europeană va fi deschisă.

Și tocmai pentru a recunoaște efortul care s-a făcut și rezultatele care s-au obținut nu numai pe vinuri, unde lucrurile stau bine sau pe anumite produse vegetale, dar și în sectorul animal, unde lucrurile sunt mai complexe. I-am anunțat astăzi pe domnul prim-ministru și domnul ministru al Agriculturii că, în discuțiile pe care le-am avut cu colegii de la Direcția generală sănătate și protecția consumatorilor din CoE pentru producția de ouă din Republica Moldova, pentru ouăle procesate industrializat, sub formă de ouă pudră, ouă praf, care știu că se exportă sau există potențial de export din Republica Moldova spre Uniunea Europeană, am decis ca, la următoarea ședință a Comitetului privind Siguranța Alimentară a CoE, să listăm Republica Moldova printre țările cu acces pe piața europeană pentru acest produs. Deci, este un prim pas, un prim semn că un prim pas s-a făcut și că atunci cînd se fac eforturi există și deschidere din partea Uniunii Europene.”