Trump vrea retragerea soldatilor americani din Siria, senatorii ii cer sa revina asupra deciziei

Preşedintele american Donald Trump a declarat Miercuri că a venit timpul să-i aducă „acasă” pe soldaţii americani desfăşuraţi în Siria pentru a lupta împotriva grupării Statul Islamic, relatează AFP, scrie Agerpres. Circa 2.000 de soldaţi americani se află în prezent în Nordul Siriei, în mare parte forţe speciale prezente pentru lupta împotriva grupării Statul Islamic şi instruirea forţelor locale în zone cucerite de la jihadişti. „Acum am cîştigat, a venit timpul să se întoarcă”, a afirmat liderul de la Casa Albă într-o scurtă înregistrare video postată pe contul său de Twitter. „Băieţii noştri, tinerele noastre, oamenii noştri, se întorc toţi şi se întorc toţi acum”, a adăugat el.

„Ne luptăm de mult în Siria. Sunt Preşedinte de aproape doi ani şi am trecut cu adevărat la o viteză superioară şi am cîştigat împotriva grupării Statul Islamic”, a mai spus el. „I-am bătut şi i-am bătut bine. Am recucerit terenul. Şi acum a venit timpul ca trupele noastre să se întoarcă acasă”, a mai spus el, evocînd tristeţea pe care o simte de fiecare dată cînd îi scrie unui părinte sau unui partener că un soldat a murit în luptă.

În replică, şase senatori americani i-au cerut cu insistenţă Preşedintelui Donald Trump să revină asupra deciziei de retragere a forţelor americane din Siria, relatează Joi dpa, potrivit Agerpres. Senatorii, printre care republicanii Lindsey Graham şi Marco Rubio, au semnat o scrisoare către Preşedintele SUA în care îşi exprimă îngrijorarea că retragerea din ţara devastată de război în acest moment ar fi „prematură şi o greşeală costisitoare”.

„Dacă veţi decide să mergeţi mai departe cu decizia dvs. de a retrage trupele din Siria, orice rămăşiţe ale Statului Islamic din Siria vor căpăta curaj în regiune”, se menţionează în scrisoare. Senatorii adaugă că decizia ar putea să încurajeze şi „dictatura brutală a lui Bashar al Assad”, Preşedintele Siriei, şi să întărească poziţia „adversarilor” SUA, Iran şi Rusia. „Administraţia dumneavoastră nu trebuie să repete aceleaşi greşeli pe care precedenta Administraţie le-a făcut şi să cedeze în faţa acestor actori negativi”, se mai menţionează în scrisoare.