TRUMP PREZICE O SURPRIZA DE TALIA "BREXIT" LA URNE

Deși în sondajele de opinie se situează în urma rivalei sale democrate Hillary Clinton, cu două săptămîni înaintea alegerilor prezidențiale din SUA, miliardarul republican Donald Trump prezice că votul de la urne va contrazice rezultatele sondajelor, creînd o surpriză de talia Brexit, potrivit AFP.

"Aceasta este o șansă unică în viața noastră, ultima noastră șansă, peste patru ani va fi prea tîrziu", a afirmat Trump în cadrul unui miting uriaș la Tampa, în Florida, marele stat unde este dat perdant în fața candidatei democrate. "Cer americanilor să se ridice deasupra tumultului și zgomotului", a spus el. "Sîntem pe punctul de a cîștiga, nu doar în Florida, vom cîștiga peste tot", afirmase anterior Trump la un prim miting în St.Augustine.

Nici la nivel național sondajele nu îi sînt mai favorabile. Fostul secretar de stat este creditată cu 45% din intențiile de vot în medie față de 40% pentru Donald Trump și un procent de 6% pentru libertarianul Gary Johnson. Acest avans este net superior celui care i-a permis lui Barack Obama să fie reales cu ușurință în urmă cu patru ani.

"Cînd vom cîștiga, vocea voastră se va face auzită pe coridoarele Washingtonului și în lumea întreagă. Ceea ce întîmplă este mai puternic decît Brexit", a lansat Donald Trump.

Miliardarul american a denunțat cu intensitate reînnoită complicitatea - potrivit lui - a institutelor de sondare a opiniei publice, a presei și a taberei Clinton, calificată rînd pe rînd "mincinoasă", "ticăloasă" și "coruptă".

Și echipa sa de campanie a lansat luni seara de la Trump Tower în New York o emisiune cotidiană pe Facebook Live care va continua pînă la votul din 8 noiembrie cu scopul de a ocoli "filtrul" canalelor media. "Trump Tower Live", care imită emisiunile marilor canale de informații americane, a atras peste 1,3 milioane de vizualizări luni seara pe Facebook.

Donald Trump a mai denunțat, la Tampa, bilanțul cu privire la mediu al președintelui în exercițiu.

"Vom anula miliarde și miliarde de plăți către programele Națiunilor Unite privind schimbarea climatică și vom utiliza banii pentru ameliorarea infrastructurilor de mediu ale Statelor Unite, în special în zona acviferă a Floridei", a promis el.

Sursa: Agerpres