TICALOSIILE DIN SPATELE UNIRII ILUZORII A RM CU ROMANIA (2)

Între „românismul primitiv, de grotă” şi „moldovenismul primitiv”

Autor: Mihai CONŢIU

Aşa cum mă şi aşteptam, după editorialul de Miercuri cu acelaşi titlu de mai sus, au apărut cîteva minţi înceţoşate de un fanatism primitiv şi analfabet care m-au acuzat de toate relele din lume. Fără nici o legătură cu subiectul propriu-zis, fără argumente de oameni capabili să se angajeze în astfel de dezbateri, anemicii mei contestatari îmi reproşează injurios şi agramat c-aş fi antiromân şi că le atac nu mai ştiu ce valori naţionale mototolite prin memoria lor confuză.

Adepţii retribuibili (plătiţi – nota red.) ai unirii celor două ţări, crezînd că astfel îşi pot justifica o anumită „superioritate intelectual-ştiinţifică”, au născocit şi atribuit formula de „moldovenism primitiv” adepţilor statalităţii RM. Acest calificativ a fost intens popularizat mai cu seamă pe vremea aflării lui Vladimir Voronin la Putere, iar acum este extins şi asupra lui Igor Dodon şi Renato Usatîi. Cînd vorbesc despre „moldovenism primitiv”, unioniştii se plasează în cea mai penibilă şi dezonorantă postură. Asta se întîmplă deoarece ei înşişi promovează un „românism primitiv, de grotă”, iar aceasta prin obtuzitatea şi suficienţa cu care invocă o Istorie romanţată a românilor şi obligativitatea denumirii de limbă română în Constituţia RM, fără ca această obligativitate să vizeze şi cunoaşterea ei de către moldoveni. „Vorbeşti româneşte şi studiezi Istoria românilor!”, îi spune activistul unionist oricărui moldovean, amintindu-i acestuia din urmă de foştii comisari sovietici.

Agenţii unionismului din România i-au instruit şi pe activiştii lor moldoveni să le vorbească moldovenilor despre Istoria românilor falsificată de comunişti, iar asta în ciuda evidenţei că istoricii români oneşti au demitizat atîtea falsuri istorice în ultimul sfert de secol. Cu toate acestea, unioniştii români nu pot scoate slavismul predominant din moldovean, nu-i pot scoate îngemănarea lui sanguină cu ruşii, ucrainenii, bulgarii sau găgăuzii, nu-i pot elimina moldoveanului limba rusă din deprinderea exprimării, comuniunea lui confesională cu ruşii, realitatea crudă că, totuşi, mai bine se înţelege cu ruşii decît cu românii şi multe, multe altele.

Să reţinem că toate acestea se întîmplă după 25 de ani neîntrerupţi, ani în care România a investit sute de milioane pentru: „învăţarea limbii române şi a Istoriei românilor; apropierea confesională a moldovenilor de Patriarhia Română; şcolarizarea tinerilor moldoveni în instituţiile de învăţămînt din România; finanţarea partidelor sau organizaţiilor nonguvernamentale proromâneşti; finanţarea editărilor de carte, reviste, ziare, dar şi a unor posturi Tv şi radio, manifestări culturale comune de tot felul şi multe altele!

După atîtea investiţii şi eforturi româneşti, era firesc ca unionismul să fie o mişcare ceva mai naturală, destinsă, deschisă dialogului şi, deci, tolerantă. N-a fost să fie aşa, căci adepţii unionismului sînt fanatici, obtuzi, intoleranţi, încîntaţi tîmp de ceea ce ei cred că este superlativul excepţionalităţii lor, iar aceste atitudini şi trăiri i-au făcut să fie ceea ce sînt în realitate – promotori ai unui „românism primitiv, de grotă”, care-i acuză pe alţii de „moldovenism primitiv”. În acest context, „românismul sau unionismul primitiv” este definit tocmai de eşecul lui permanent.

 

Atîta timp cît au ţara lor, au asigurate posturi, statui şi străzi cu numele lor

Unirea RM cu România nu a fost dorită niciodată, la modul cel mai real cu putinţă, de către elitele intelectuale şi politice de după 1989 şi pînă astăzi. Aşa cum am mai spus şi altădată, cu extrem de rare excepţii, creatorii moldoveni n-ar fi avut loc în manualele şcolare româneşti sau în cursurile universitare; unii dintre liderii politici moldoveni ar fi fost doar nişte simpli parlamentari aleşi de judeţele lor moldoveneşti care ar fi fost formate, eventual vreunul ajungea ministru adjunct pe chestiuni ce ţin de specificul moldovenesc care trebuia reformat, adus la standarde naţionale româneşti etc.

Oare este atît de greu să se înţeleagă că unionismul este o afacere extrem de bănoasă, că elitelor intelectuale moldoveneşti le convine să aibă loc în manualele şcolare din ţara lor, să-şi facă monumente cît sînt în viaţă, să fie „slăviţi moldoveneşte” de parcă ar fi nişte zei, că politicienilor, mai ales, le este necesară existenţa acestei ţări în care orice „bun plătitor”, cumătru, mafiot, orice incult sau neisprăvit poate deveni parlamentar, ministru, preşedinte de ţară sau Parlament ori mare şef în oricare dintre instituţiile importante din această ţară?

Păi tocmai din pricina acestor metehne românii cu scaun la cap nu vor unirea celor două ţări! Cum să-i transformi pe aceşti moldoveni în cetăţeni conştienţi ai României, după standardele, tipicurile româneşti, aşa cum sînt ele, şi care, inevitabil, trebuie asimilate de noua provincie? Imposibil, iar acest lucru a fost demonstrat în 25 de ani tocmai de către aceşti promotori moldoveni ai unionismului! Această „moldo-ruso-româno-ţară” slavizată trebuie să rămînă aşa cum este, căci asta a şi vrut să demonstreze permanent din anii 1989-1991 şi pînă astăzi.

 

Nici dictaturile nu mai sînt ceea ce erau odată…

Pe timpuri, începînd cu Antichitatea şi continuînd cu Evul Mediu, pînă la Napoleon, împăraţii şi regii din actualele ţări civilizate ale lumii, oricît de feroce dictatori au fost, erau minţi luminate, vizionare, inteligenţi şi posesori ai unei culturi strălucite. Este suficient să-i amintim pe Cezar, Nero, Caligula, Ivan cel Groaznic etc. „Bieţii” noştri domnitori ştiau doar să plătească biruri şi peşcheşuri la Înalta Poartă, să se mai bată, au construit cîteva biserici şi mănăstiri, iar în rest, nouă urmaşilor, ne-au lăsat legende în care noi dormim „cu mîndrie patriotică”. Ne „mîndrim” cu Mioriţa, Ştefan sau Mihai doar cu gîndul la ziua de ieri.

La urma urmei, în condiţiile noastre regionale, poporul este definit nu de către autenticele elitele politice şi intelectuale minoritare care nu ajung niciodată să conducă destinele naţiunii lor, ci de către mafioţii politici, de scursurile neocomuniste şi securiste şi de profitorii loviturilor de stat, căci doar ei îşi permit neruşinarea să fure şi să manipuleze poporul. Se ştie, de cînd lumea, că oamenii cu o cultură respectabilă, cinstiţi, cu respect faţă de sine şi cei din jur nu ajung la Putere pentru că nici nu pot şi nici nu-şi doresc, dar sînt şi minoritari în orice societate. „Ghinionul” lor, generic vorbind, este acela că sînt în permanenţă împotriva sistemului, că vor să schimbe lumea, dar n-au tupeul, obtuzitatea şi nesimţirea prostului sau a golanului adaptabil.

Omul simplu şi masele de oameni, în general, îngenunchează cu teamă şi un neînţeles respect în faţa banditului, oricît de incult ar fi, chiar dacă sînt pălmuiţi, furaţi şi manipulaţi. În această margine de civilizaţie şi cultură, omul simplu nu-l înţelege pe cel care reprezintă elita autentică pentru că nu l-a deprins cu asta nimeni, niciodată, dar nici nu prea a avut modele. Una învaţă la şcoală, alta învaţă de la brutele politice care-i conduce ţara şi, în consecinţă, şi le ia drept model de stăpîn şi demn de urmat.

În acest context, savantul sau chiar gînditorul vizionar singuratic visează să schimbe o lume şi întreg Universul într-o amărîtă de viaţă de 60-80 de ani, în timp ce un politician clăcaş de tipul lui Mihai Ghimpu nu se gîndeşte decît la Universul lui propriu. Pe cine să voteze moldoveanul? Pe elitistul timid şi onest dacă, totuşi, încearcă să participe la un exerciţiu electoral sau pe Ghimpu, chiar dacă este o brută politică proastă, un manipulator şi un profitor? Fireşte că pe Ghimpu, căci ştie că acesta este protejat şi de Căpcăunul Suprem Plahotniuc!

În concluzie, în ultimii 25 de ani, moldoveanul nu doar că nu a reuşit să se românizeze şi să iasă din deprinderile lui instinctuale de tip slavon, dar i s-a răpit programatic orice şansă de a fi cinstit şi liber, în general vorbind. Atunci cînd Ghimpu spune că luptă de 25 de ani, nu credeţi că merită luat la palme? Care luptă – aceea de a devenii scutierul dictatorului Plahotniuc? Altădată, vom vorbi şi despre ce tip de modele locale au preferat unioniştii români ca să-şi aleagă!