Atunci cînd lui Dumnezeu i se spune că nu are ce căuta în politică

Unele statistici spun că procentul creştinilor ortodocşi din Republica Moldova sare uşor de 86%. Toţi aceştia, cel puţin în această perioadă, ar trebui să se afle încă sub imperiul evlaviei stîrnite de miracolul Învierii lui Iisus Hristos şi de reculegerea, în ziua Paştelui Blajinilor, din faţa mormintelor celor decedaţi. Reveria divină are momentele ei de unicitate, iar simularea ei de către făţarnici este un păcat cu multiple reflexii. Dacă într-adevăr credinţa în Dumnezeu ar fi fost profundă, dacă majoritatea creştinilor ortodocşi moldoveni ar fi citit Biblia, atunci cu siguranţă ziua de astăzi ar fi fost mai luminoasă, mai paşnică şi mai îmbelşugată.

La Biserică nu se merge doar pentru slujbele religioase şi pentru mărturisirea păcatelor, ci şi pentru a-i cere sfat preotului, a-i cere să-ţi desluşească ceea ce înţelesul tău nu poate cuprinde din textele Bibliei. Cred că această ultimă practică este inexistentă. Pentru majoritatea moldovenilor Biblia este un „manual facultativ”, motiv pentru care n-o citesc, mulţumindu-se cu frînturi reţinute din timpul slujbelor bisericeşti la care participă ocazional. În cazul celor Zece Porunci, cei mai mulţi consideră că ar fi bine să ştie care sînt, iar respectarea lor este la fel de facultativă ca şi studierea Bibliei.

Dacă moldovenii ar fi creştini cu adevărat în sensul celor sugerate mai sus, dar şi în înţelesul profund şi pilduitor al Cuvîntului Domnului şi Faptelor Mîntuitorului, atunci Paştele Blajinilor nu ar mai fi un prilej de afişare deşănţată a belşugului culinar şi bahic la marginea mormintelor celor răposaţi. Păcatul chiolhanurilor din cimitire cu prilejul Paştelui Blajinilor este la fel de grav ca şi cel în care în capela cimitirelor ar fi deschis un bordel. Nu mă poate contrazice nimeni atunci cînd afirm că ceea ce se întîmplă la Paştele Blajinilor nu este reculegere pioasă, ci prilej de relaxare, trufie mireană şi sfidare a normelor creştine sub pretextul pomenirii celor răposaţi. Trufia şi orgoliul moldoveanului sînt mai presus de chemarea divină de a se manifesta cu modestie şi pioşenie în astfel de împrejurări. Orgoliul şi trufia moldoveanului, indiferent de condiţia lui socială, sînt atît de puternice încît anulează orice urmă de înţelepciune. Mai că nu spune că Biblia trebuie rescrisă după „tradiţii moldoveneşti”!

În toate aceste condiţii, din perspective strict creştineşti vorbind, plînsetele şi acuzele moldovenilor că sînt săraci, muritori de foame şi slugi ale unor mafioţi care-i guvernează sînt, prin ele însele, tot un păcat şi un afront adus divinităţii. Ce ai oferit semenilor tăi, comunităţii şi ţării ca să meriţi belşug lumesc şi fericire edenică după moarte? Cam nimic, căci tot ce ai făcut ai făcut pentru tine, pentru bunăstarea şi satisfacerea orgoliului tău, iar pentru asta ai şi minţit, ai şi furat, te-ai şi vîndut şi chiar ai ucis, cu ştiinţă ori neştiinţă!

Oligarhul ori tiranul care te guvernează este creaţia, concepţia ta. Cînd protestezi împotriva lui atunci cînd nu-i eşti supus privilegiat, o faci din pizmă că nu eşti în locul lui. Tu, tiranul şi oligarhul sînteţi aceeaşi seminţie – nu credeţi cu adevărat în Dumnezeu, căci, altminteri, nu aţi mai lupta atît pentru averi lumeşti, nu v-aţi mai urî atît şi nu aţi mai născoci diabolice planuri de subjugare, de exploatare a semenilor voştri mai slabi de înger.

„Cine îşi salvează ţara, nu încalcă nici o lege”, spunea Napoleon Bonaparte. Andrei Năstase şi Maia Sandu, reţineţi: nici o lege, căci aici nu-i vorba doar despre cele scrise! Nădăjduiesc că Paştele Blajinilor v-a iscat revelaţia efemerităţii fiinţei noastre. Salvarea ţării este, din păcate, încă în mîinile a ceea ce aş numi şi ar trebui să fie dezinteresul mirean absolut al acestor doi politicieni debutanţi, totuşi. Pînă acum este destul de limpede că „angajamentele lor” faţă de alegători au fost tot un festin lipsit de pioşenie autentică la fel ca şi Paştele Blajinilor la moldoveni. După alegerile parlamentare, au ajuns în postura în care doreau să ajungă pentru a-şi respecta promisiunile făcute moldovenilor – pot, printr-o alianţă cu socialiştii, să scape ţara de oligarhie! Au început deja să se creadă mari şi tari fără să li se deschidă perspectiva altor şanse. Ei nu înţeleg că acum au unica lor şansă. Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi şi bagă în traistă, însă Năstase şi Sandu îi spun lui Dumnezeu că nu are ce căuta în politică!

Le-au promis moldovenilor dezoligarhizarea ţării, au ajuns în situaţia în care se pot ţine de cuvînt, însă şi-au adus aminte că mai doresc ceva, un lucru pe care nu-l spuseseră moldovenilor – puterea absolută în ţară, la fel cum o are Plahotniuc! De aici a început marea minciună! Năstase şi Sandu nu încalcă nici o lege – laică scrisă, religioasă ori morală – dacă ar participa la eliberarea Statului din captivitate, dar nu o fac pentru că sînt dominaţi de orgolii specifice locale care le anulează raţiunea. Păcatul neîncrederii în virtualii aliaţi ei sînt primii care l-au comis. Aşa cum era şi firesc, posibilii aliaţi, socialiştii, şi-au expus şi ei temerile lor, date fiind conexiunile şi experienţele anterioare ale liderilor de la ACUM.

Dacă ar exista credinţă creştină, pe care oricum şi-o asumă, atunci Năstase şi Sandu, în numele triumfului Adevărului şi al Dreptăţii, ar trebui să profite de oportunitatea de a elibera ţara din captivitate oligarhică, chiar şi cu riscul unui greu imaginabil sacrificiu. Nefăcînd-o, chiar alegătorii lor vor constata că prioritar pentru ei a fost orgoliul personal şi dorinţa de parvenire politică, nu grija faţă de suferinţele apropiaţilor lor! Doar nu le cere nimeni sacrificiul suprem al Mîntuitorului!

Mihai CONŢIU