Săracă țară bogată cu trecut și viitor… licitabil!

Scriu aceste rînduri cu o justificată resemnare. Le scriu și pentru că sînt un român real și realist, nu unul de pripas ori de import din Republica Moldova, care-și imaginează, deseori contra cost sau alte servicii, că e românul absolut. Scriu aceste rînduri și cu tristețea celui care în Decembrie 1989 s-a ridicat împotriva dictaturii comuniste și acum, după aproape 30 de ani, constată că a fost sortit înfrîngerii, eu şi ţara. Eu și alții ca mine am fost înfrînți de eșalonul numărul doi al dictaturii comuniste. Cei din acest eșalon și progeniturile lor conduc și astăzi o România pe care au prostituat-o cumplit. Scriu aceste rînduri în ajunul alegerilor europarlamentare într-o Uniune Europeană în care România este cea mai săracă țară, cea mai primitivă, cea mai coruptă și cea mai bună întruchipare a ceea ce înseamnă neam prost.

„Românii nu sînt o naţiune, ci o profesie!”

Săracă țară bogată! România are absolut toate bogățiile pe care și le dorește orice țară pentru ca proprii cetățeni să trăiască în belșug. Problema României este aceea că e locuită de… români! Supliciul real al României este că i-a cam fost menit să existe etern în umbra și în subordinea civilizațiilor autentice și a marilor Puteri. I-a fost menit să fie guvernată permanent de către incompetenți și corupți. Omului de rînd, însă, compensatoriu la mizeria în care trăiește de cînd se știe, i s-a inoculat ”patriotismul și mîndria de a fi român”. Aceste atribute au fost exacerbate pînă la demență în perioada dictaturii comuniste și sînt manipulate pervers în ultimii 30 de ani de către continuatorii aceleiași dictaturi, fiind exportate și în Republica Moldova. Românii şi moldovenii din Republica Moldova practic nu produc nimic, se mulţumesc doar cu faptul că-şi spun unul altuia mereu că sînt români. Cu şi fără ocazie! Otto von Bismarck, cancelar imperial german, îl prevenise pe viitorul Rege al României, Carol I, căruia i-a spus: „Românii nu sînt o naţiune, ci o profesie!”

Ridicolul ”mîndriei de a fi român” capătă dimensiuni apocaliptice! S-a ajuns pînă într-acolo încît, în urma unor sondaje ca urmare a unor ”competiții” dintre niște filme documentare de prezentare, Ștefan cel Mare să fie declarat ca fiind cel mai mare român al tuturor timpurilor. Ștefan cel Mare care habar n-a avut vreodată că va exista o țară ce se va numi România! Cel mai mare român poate fi declarat amărîtul de țăran care, subjugat fiind de un tiran sau altul, de un invadator sau altul, și-a îngrijit conștiincios gospodăria și și-a crescut copiii, iar acum a devenit martirul neocomuniștilor care guvernează această țară. Cei mai mari români pot fi Iorga, Blaga sau filosoful Petre Țuțea, nu Ștefan cel Mare!

”Te-ai trezit român așa cum te-ai trezit bărbat sau femeie, brunet sau blond…”

Lucizilor observatori, analiștilor docți din România nici nu le-aș recomanda să viziteze Republica Moldova ca să-i cunoască pe o perioadă mai lungă de timp decît cea a unei scurte vizite, pe ”românii” de aici pentru că nu le doresc răul. Ei sînt și așa destul de oripilați de ”mîndria de a fi români” a politicienilor români grobieni. Dacă i-ar vedea pe cei de aici, cînd ar constata ce fel de ”mîndrie de a fi român” au exportat urmașii securiștilor ceaușiști aici, ar avea nevoia de ceva mai mult decît spălături stomacale. Trebușoara asta durează din 1990.

În microeseul intitulat ”Ce ascundem cînd ne revendicăm originile”, în care se referă la ”mîndria de a fi român”, scriitorul român Radu Paraschivescu scrie: ”Există mai multe modalități de a defini mîndria. Dicționarul însuși consemnează o serie de definiții. Iată una: „Sentiment de încredere (exagerată) în calitățile proprii“. Iată alta: „Sentiment de mulțumire cauzat de un succes, de o reușită, de o victorie“. Iată și o a treia, gresată ușor cu uleiul livrescului: „Ceea ce se vădeşte prilej de laudă, de fală, de mulțumire“.

Ce se deduce din cele trei definiții? Că mîndria nu poate fi altceva decît un sentiment născut dintr-o izbîndă personală sau din izbînda cuiva care ți-e fie rudă apropiată, fie prieten. În orice caz, nu poți fi mîn­dru în temeiul unei fatalități decît în două si­tuații: dacă te pîndește sminteala sau dacă ești ipo­crit și interesat. Prin urmare, dacă scoți din ecu­ație propaganda, nu prea poți să fii mîndru că ești român. De ce? Fiindcă a fi român e o fatalitate, o situație la care n-ai contribuit cu nimic.

Andrei Pleșu o confirmă într-un text din trecutul nu foarte îndepărtat: Nu poți fi mîndru (sau ruși­nat) de o calitate pe care n-ai obținut-o prin merit sau prin opțiune. Nu te-a întrebat nimeni dacă vrei să te naști român și n-ai fost declarat român de un juriu care ți-a evaluat, în prealabil, virtuțile. Te-ai trezit român așa cum te-ai trezit bărbat sau femeie, brunet sau blond, înalt sau scund. A spune, așadar, «sînt mîndru că sînt român» e totuna cu a spune «sînt mîndru că am nasul cîrn»“.

Prin urmare, în contextul celor notate mai sus, despre ce fel de ”mîndrie de a fi români” poate fi vorba la unioniștii moldoveni care, în realitate, nu s-au născut români, ci doar cetățeni sovietici, iar cei după 1991 – cetățeni ai Republicii Moldova? Nici Republica Moldova nu s-a născut românească. A făcut parte din Regatul României vreme de 22 de ani, dar nu a fost entitate statală care să fi aderat la constituirea Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești din 1859. După 1812, altfel de sînge identitar s-a plămădit între spațiul dintre Nistru și Prut de atunci!

…Nu mai intru în detalii ce țin de opțiunea lor românească declarată cu pumnii bătuţi în piept, cetățenia română și alte chestiuni ”proromânești” ale moldovenilor de astăzi pentru că am tot făcut-o, am tot demonstrat, cu probe, impostura și afacerile necurate din spatele acestor „întreprinderi” de rang naţional.

„Nu „pleci” din comunism capră şi ajungi în capitalism, gazelă. Sau viceversa”

Ceea ce se întîmplă ȘI în România din ultimele trei decenii demonstrează că Otto von Bismarck a fost vizionar, așa cum a fost și genialul, pentru mine, Caragiale în descrierea românului din operele sale, care și astăzi e la fel ca acum mai bine de o sută de ani. Românii n-au avut niciodată vocație de cuceritori. A fi cuceritor înseamnă a fi și curios să descoperi noi orizonturi ale cunoașterii și asimilării. Doar din neputință îi putem numi cotropitori pe spanioli, britanici, portughezi, olandezi, ruși etc. În întreaga istorie a României, singurele războaie revendicative teritorial au avut loc tot în interiorul aproximativ al României de astăzi, la 1600-1601, sub Mihai Viteazul. În rest, principii Voievodatelor românești s-au ciomăgit și trădat între ei într-o veselie criminală.

Pe parcursul istoriei, „mîndria de a fi român” a plătit biruri Imperiului Otoman, s-a îndoit sub Imperiul Austro-Ungar ori s-a înfrăţit slugarnic şi de teamă cu poporul sovietic eliberator. După 1990, „mîndria de a fi român” a devenit apanajul exclusiv al borfaşilor, al politicienilor semidocţi, aventurieri şi hoţi, al Bisericii opulente şi al gazetarilor care trăiesc din asta.

Nu sîntem capabili de progres întrucît ne eroizăm exagerat un trecut al cărui nuditate refuzăm să i-o recunoaștem. Refuzînd normalitatea, decenţa recunoaşterii reale a propriului nostru trecut istoric, vom fi condamnaţi să-l repetăm. Prima șansă a României a fost cea prefigurată între 1866 și 1947, în perioada Regalității. Am avut nevoie, în 1866, de un Principe neamț pentru a ne arăta ce înseamnă să fii Drept și Progresist. Asta se întîmpla într-o idee de Românie sufocată de corupție chiar sub reformatorul ei, Alexandru Ioan Cuza, înscăunat în 1859 și, de nevoie, exilat în 1866. A doua șansă a României, a fost anul 1990, cînd putea fi readus pe Tron MS Regele Mihai. Nu s-a întîmplat asta deoarece țara reintrase în matca ei balcanică firească și, în plus, tembelizată de comunism și corupția genetică.

Acum România este membră a NATO şi a UE. Asta sugerează că ar face parte din lumea bună, nu? Aiurea! Nu mai vorbesc aici despre cum neocomuniştii români bandiţi au vîndut ţara la bucată. Ca membră a UE, România demonstrează că e tot de neam prost, că este incapabilă să se situeze la nivelul aristocraţiei democratice europene. Aici vorbesc despre aristocraţia democratică autentică, nu despre „revoluţia neomarxismului european” sau despre agresivitatea criminală a Corectitudinii Politice!

Incapacitatea României de a face parte din familia bună a Europei vine din aceea că şi-a rupt firul tradiţiilor aristocratice, de neam bun încă din 1947 şi a început să îi şi placă. Cu toate acestea, guvernanţii corupţi din România ţin coada sus pentru că „au mîndria de a fi români”.

Aici revin la filosoful Andrei Pleşu care scria: „Marile schimbări sînt „mari”, trecerea de pe un mal pe altul al istoriei e radicală, spectaculoasă, eventual traumatizantă, dar fiecare ajunge „dincolo” cu acelaşi temperament, cu aceleaşi interese, cu aceeaşi educaţie, cu acelaşi bagaj somatic şi psihologic. Nu „pleci” din comunism capră şi ajungi în capitalism, gazelă. Sau viceversa. (Cu excepţia cazurilor de ipocrizie şi duplicitate cronice). Aşa e: duci cu tine, în orice împrejurare nouă, întregul balast al firii tale.”

„Eşecul permanent, specialitate românească”

Pe 26 Mai, au loc alegeri europarlamentare. Cam toate partidele româneşti văd în calitatea de parlamentar european o oportunitate de a-şi răsplăti membri fideli, pe cei care vor vota în PE ceea ce le vor cere ei. Candidaţii, la rîndul lor, exultă cu gîndul la avantajele conferite – salarii mari, diurne grase, asistenţi etc. Nici unuia nu-i trece prin minte să refuze nominalizarea pentru că nu se pricepe la ceva concret şi că nu ştie nici măcar o limbă străină, aşa cum este premierul român Viorica Dăncilă, fost eurodeputat vreme de două mandate. La fel procedează şi partidele cînd întocmesc listele electorale! Sigur că sînt şi excepţii care fac cinste, numai că sînt în minoritate! O excepţie în acest sens, pe care am urmărit-o de la distanţă, este eurodeputatul liberal Marian-Jean Marinescu, un expert cu o strălucită carieră politică în PE, dar pe care PNL l-a pus pe locul 10 în lista de candidaţi.

Pe 26 Mai, românii, iarăşi, au şansa, cel puţin la nivel de reprezentare europarlamentară, să demonstreze că se pot mobiliza ca să măture ciuma roşie penală de la guvernare care vrea să scoată România din UE, asta după ce au făcut atît de mult de rîs ţara şi au sfidat UE încît cu cele două partide de la Putere, PSD şi ALDE, nu mai doresc să dialogheze nici măcar cei din familia politică europeană din care încă mai fac parte. Vom vedea ce se va întîmpla, deşi, după atîtea eşecuri, îmi este greu să cred că românii vor reuşi să-l contrazică pe filosoful Emil Cioran atunci cînd scria cele reproduse mai jos!

„Românii sînt totuşi un popor inteligent. Dar e ceva exterior ! Străluceşte, dar nu are o bază. Există ceva în neregulă la rădăcină şi asta e probabil dramă. E un defect incurabil. Cînd am aflat asta, mă aflam în străinătate. Ţara asta, România, e ceva de neînchipuit! Este eşecul permanent. Îmi imaginez că trebuie să fie destul de greu să trăieşti asta în România, dar şi în străinătate. Fiindcă nu poţi să nu urmăreşti evenimentele, în ciuda tuturor. Oamenii mă întreabă: Dar ce-i asta? Şi, în cele din urmă, de oboseală, le spun: Este eşecul permanent.. Nu merită. Este ţara eşecului, este specialitatea românească.” (Emil Cioran)

Mihai CONȚIU