SUA pun 10 milioane de dolari pe capul noului lider jihadist

Statele Unite au anunţat Miercuri faptul că dublează suma recompensei pe care o oferă în schimbul oricărei informaţii care să conducă la prinderea noului lider al grupării jihadiste Statului Islamic (SI), Amir Muhammad Said Abdal-Rahman al-Mawla, la zece milioane de dolari, relatează AFP, potrivit news.ro.

Amir Muhammad Said Abdal-Rahman al-Mawla – care i-a succedat fondatorului SI Abu Bakr al-Baghdadi, mort la sfîrşitul lui Octombrie într-o operaţiune americană în Siria – ”a contribuit la perpetuarea şi justificarea răpirii, masacrării şi traficului membrilor minorităţilor religioase yazidi în Nord-Vestul Irakului”, subliniază într-un departament Departamentul de Stat american.

Washingtonul a introdus, în Martie, pe lista sa neagră cu ”terorişti internaţionali”, numele liderului SI.

După moartea lui al-Baghdadi, gruparea jihadistă l-a desemnat în mod oficial pe Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurashi drept noul ”calif al musulmanilor”. Însă acesta le era necunoscut analiştilor, iar unii se îndoiesc de existenţa sa. Un oficial american de rang înalt l-a catalogat drept ”perfect necunoscut”.

Mai multe servicii de informaţii occidentale l-au identificat pe al-Mawla, la rîndul său un fondator al grupării jihadiste şi unul dintre principalii ideologi ai acesteia, drept adevăratul nou lider SI.