SUA A TRANSMIS TEHNICĂ ŞI ECHIPAMENT SPECIAL POLIŢIEI DE FRONTIERĂ ŞI SERVICIULUI VAMAL

Prim-ministrul interimar Iurie Leancă a participat, pe 30 aprilie, la ceremonia oficială de transmitere a tehnicii şi echipamentului special Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal ale Republicii Moldova de către Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii, a relatat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

Evenimentul a început cu intonarea imnurilor Republicii Moldova şi Statelor Unite ale Americii.

Ministrul în exerciţiu al Afacerilor Interne, Dorin Recean a declarat că această donaţie oferită de Guvernul SUA este foarte importantă în procesul reorganizării şi îmbunătăţirii activităţii Poliţiei de Frontieră. ”Acum cîteva săptămîni, eram prezenţi la evenimentul de donaţie a 90 de automobile Poliţiei. Recent am participat la donaţia a 12 autospeciale pentru serviciul Pompieri şi Salvatori, iar astăzi sîntem prezenţi la una dintre cele mai importante donaţii oferite de poporul american Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal. Această înseamnă că, colaborarea între Republica Moldova şi SUA este una excepţională în sensul fortificării capacităţii noastre de a asigura securitatea la frontieră”, a remarcat Dorin Recean.

Prim-ministrul interimar Iurie Leancă a precizat că evenimentul se înscrie în contextul acţiunilor de susţinere de către Guvernul SUA a reformelor în Republica Moldova, care au drept scop consolidarea democraţiei şi statului de drept. ”Ţin să mulţumesc, în numele Guvernului Republicii Moldova, pentru suportul acordat de către poporul şi Guvernul american. Această donaţie de tehnică este impresionantă şi corespunde standardelor mondiale. Mă bucur să văd şi noua uniformă a poliţiştilor de frontieră, similară celei a Poliţiei statelor membre ale UE”, a declarat Iurie Leancă.

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, William H. Moser a declarat că evenimentul reprezintă o dovadă de prietenie dintre poporul american şi cel al Republicii Moldova. Oficialul a menţionat că SUA va continua să susţină R. Moldova pe calea democratizării.

Dorin Purice, şef al Poliţiei de Frontieră, a anunţat că acest proiect prevede ca pînă în vara lui 2014 instituţia să mai primească un lot important de echipament, care va ajuta la supravegherea şi controlul frontierelor.

Prezent la eveniment, ex-Premierul Vlad Filat a spus că este mîndru de ceea ce a văzut astăzi. ”Dincolo de cerinţele pe care le avem din partea partenerilor de dezvoltare, dotarea cu tehnica necesară a Poliţiei de Frontieră şi a Serviciului Vamal este o cerinţă absolut necesară, vitală, pentru ca Republica Moldova să fie un stat care emană securitate”, a specificat Vlad Filat.

Ulterior, oficialii au examinat noile utilaje, iar unele maşini chiar au fost testate.

În cadrul evenimentului au fost transmise 110 autoturisme, 105 quadrociclete (ATV), binocluri, termovizoare şi alte echipamente utilizate la securizarea frontierei de stat. Procurarea şi transmiterea echipamentului tehnic pentru instituţiile de frontieră ale Republicii Moldova a avut loc în cadrul proiectului ”Armele de distrugere în masă - Programul de Prevenire şi Neproliferare”, finanţat de către Departamentul Apărării al SUA. Proiectul a fost lansat în vara lui 2012, iar suma alocată se ridică la 23 mln USD.