STABILITATEA STRATEGICA DIN SECOLUL XXI: CUM S-O PASTRAM?

Astăzi, cînd ordinea mondială se clatină din cauza neînțelegerilor dintre state, conflictelor regionale și noilor tehnologii, stabilitatea strategică este amenințată. Declarația recentă a lui Donald Trump despre declinarea unui acord militar denotă o tendință în acest sens.

Despre stabilitatea strategică se discută mult, însă prea des aceste discuții se concentrează pe relațiile dintre Rusia și SUA, rezumîndu-se la necesitatea reluării controlului asupra înarmării. Însă apelarea la soluțiile secolului XX pentru problemele secolului XXI nu este productivă. Pentru că au apărut circumstanțe noi.

După războiul rece a survenit o perioadă de 25 de ani de dominare globală a SUA. Însă această dominare nu a condus la crearea unui sistem mondial stabil, care ar ține cont de interesele tuturor statelor care influențează politica internațională. Între timp, situația strategică s-a schimbat considerabil. În schimbul lumii bipolare și războiului rece, urmat de dominarea SUA, au apărut mai multe state puternice independente.

Washingtonul a intrat în discuții controversate cu China, aflîndu-se în același timp și în confruntare cu Rusia. La rîndul lor, China și Rusia, pe care Washingtonul la modul oficial le consideră adversare, se declară aliați strategici. India, care se transformă într-o țară influentă, menține relații bune cu Rusia și SUA, dar se teme de China. Astfel, avem patru state care dețin arme nucleare. Iar relațiile dintre ele sînt foarte încurcate.

La nivel regional mai sînt și alte țări care deja au arme nucleare: Israel, Pakistan și Coreea de Nord. Dacă în cazul Israelului se consideră că armele sînt pentru apărare, rachetele nucleare ale Pakistanului sînt ațintite spre India, iar ale Coreii de Nord – spre SUA.

Rezumînd cele spus mai sus, enumerăm noile condiții care determină stabilitatea strategică în secolul XXI: mai mulți deținători ai armelor nucleare; revenirea în forță pe arena mondială a patru state (Rusia, China, India și SUA) și rivalitatea dintre ele; creșterea rolului statelor regionale; posibilitatea acțiunilor teroriste cu folosirea arsenalului nuclear; apariția unor sisteme militare noi; racordarea armelor nucleare la tehnologiile noi, ceea ce le face greu de identificat; posibilitatea atacurilor cibernetice.

Încă un factor important îl constituie incidentele întîmplătoare. Un mecanism de evitare a conflictelor provocat de incidente întîmplătoare este utilizat de Rusia și SUA în Siria. Această practică trebuie extinsă, inclusiv pentru relațiile NATO –Rusia. Este o sarcină dificilă, mai ales în cazul Moscovei și Washingtonului, însă merită efortul.

După Carnegie Moscow Center, Rusia