Introducere: Spartanii sînt locuitorii vechii Sparta. Sparta a fost un oraş-stat din Grecia antică, în peninsula Peloponez, situat pe rîul Eurotos. Sparta a fost înfiinţată în sec. VIII î.Hr. de dorieni în regiunea Laconia.. Era organizată ca stat militar, avînd o armată de sol puternică. Societatea era alcătuită din: parieci (locuiau în jurul oraşului Sparta şi se ocupau cu agricultura, meşteşugurile, negustoria), hiloţi (făceau parte din populaţiile cucerite de spartani), aristoi (cei care deţineau puterea şi participau la conducerea statului), spartani (cetăţenii originari din Sparta).

Statul spartan era condus de 2 regi (consideraţi şefi militari supremi şi preoţi) de „Sfatul bătrînilor” (gerusia) şi de „Adunarea poporului” (apella), formată din spartanii majori. Organul cel mai important al statului spartan era „Colegiul celor cinci efori”, avînd drept de control asupra tuturor activităţilor.

Sparta era caracterizată de o cultură războinică. Nou-născuţii bolnavi sau cu diferite deficienţe erau asasinaţi într-un mod teribil, fiind acceptaţi numai copiii capabili de a face faţă războiului.O problemă a Spartei era lipsa marinei, motiv pentru care în bătălia de la Termopile a fost nevoită să recurgă la inamicul său, Atena. Prima derută a spartanilor a fost înregistrată în această bătălie contra Imperiului Persan. Sparta nu a trimis decît cîteva sute de războinici sprijiniţi de marina greacă.

O legendă spune că 300 de spartani au reuşit să ţină în frîu mai mult de 1.000.000 de persani pentru 3 zile şi 3 nopţi. Această ispravă a dat curaj grecilor, care au reuşit să învingă imensa armată a persanilor. Sparta a obţinut hegemonia Greciei în Războiul peloponesiac (431-404 î. Hr.), în detrimentul Atenei. Aşa-zisa hegemonie şi succesul Spartei a fost încheiat de Teba în bătălia de la Leucra (iulie 371 î. Hr.), cînd mare parte din populaţia masculină spartană a murit. Cei 300 de spartani pomeniţi mai sus erau trupe de elită de pe modelul cărora, iar aici este vorba despre antrenamentele dure şi încărcate de privaţiuni extreme, funcţionează şi astăzi trupele speciale americane, franceze etc.

***

Riturile de trecere au o importanţă fundamentală în integrarea socială a tinerilor spartani. Spartanii întrebuinţau aceste rituri în cadrul sistemului educaţional în vederea optimizării socializării, cu accent deosebit pe activităţile fizice.

Fascinanta tradiţie spartană deţine un loc de cinste şi în gîndirea occidentală. Dintre toate instituţiile spartane cea mai mare admiraţie o trezeşte sistemul de antrenament (agogi), un sistem aflat sub oblăduirea statului, cheia succesului incredibil al Spartei pe plan militar. Educaţia este obligatori şi uniformă, uniformitate care impune restricţii asupra etalării averii, în contrast cu alte oraşe grecesti precum Athena. Uniformitatea educaţiei este asigurată de o serie de rituri care marchează o faza tranziţonală în contextul ierarhiei sociale. Riturile de trecere sînt ceremonii din jurul unor evenimente precum naşterea, mariajul sau moartea şi sînt caracterizate de mai multe etape: separarea de comunitate, izolarea şi reîncorporarea.

Socializarea presupune adoptarea unor modele de comportament specifice unei culturi, descriind procesul prin care oamenii sînt integraţi în societate. Cu cît este mai eficientă socializarea, cu atît se pot integra mai uşor normele şi valorile. Presiunea şi coerciţia socială nu se exprima prin limitări, ci prin internalizarea conştiinţei colective.

Festivalurile spartane cu precădere, gymnopaidai, karneia şi yakintheia, sînt scena competiţiei dintre diverse grupuri de vîrstă, presupunînd participarea întregului corp politic. Participarea la evenimentele religioase şi publice este obligatorie şi constituie o formă oficială de antrenament social. Performantele obţinute de tineri au un rol definitoriu şi sînt evaluate de tot corpul politic. Gymnopaidiai implică toţi cetăţenii. Din cîte ne povestesc sursele, fiecare grup participă cu patru reprezentaţii: trichoria, un cor de copii, unul de adolescenţi şi unul de tineri. Competiţiile sînt considerate un test de rezistenţă şi parte integrantă a educaţiei. În cadrul acestui festival identificăm elemente care servesc incorporării precum dansul şi nuditatea. Jocul cu sfere este un alt ritual care caracterizează tranziţia la maturitate.

La Karneia rolul tineretului este diferit: vîrsta trebuie să fie de minim 20 de ani, o vîrstă destul de marginală pentru educaţie, iar tinerii spartnai nu doar participau la jocuri, ci le şi organizau, ceea ce indică statutul lor de viitor al comunităţii. La celebrarea Yakintheia femeile spartane îşi dovedeau capacităţile de a se descurca într-un mariaj. În toate cele trei festivaluri religioase tinerii membrii ai comunităţii joacă un rol semnificativ nu la nivel individual, ci în contextul societăţii unde îşi expun talentele şi competentele.

Comentînd asupra trăsăturilor democratice ale Spartei, Aristotel recunoaşte că s-ar putea identifica astfel de caracteristici: uniformitatea educaţiei, a îmbrăcăminte şi hranei, sectoare din viaţa cotidiană în care averea nu este decisivă. Copiii spartani îşi petrec majoritatea timpului antrenîndu-se cu alţi copii, renunţînd la familie. Efectul acestei fraternităţi şi coabitarea copiilor este expresia unei presiuni de conformare la regulile comunităţii şi la comportamentele acceptate de societate.

Agogi durează între 7 şi 18 ani. Copiii experimentează viaţa la comun şi educatia lor se împarte în trei perioade corespunzătoare vîrstei: paides (copii), meirakia (copilandri) şi epheboi (adolescenţi). Fiecare ciclu presupune anumite antrenamente şi un program dur de formare fizică şi intelectuală. Scris, citit, muzică, poezie, atletism, dar şi pederastie sau furt...Toate acestea reprezintă diverse metode de exprimare, achiziţionare şi aplicare a cunoaşterii, precum şi modul de socializare. Cetatea se străduieşte astfel să iniţieze noii membri în cultura sa. Datoria statului este de a crea cetăţeanul perfect care să aibă conştiinţa profundă a datoriei politice, militare şi sociale, pentru a aduce glorie comunităţii şi a-i prezerva tradiţiile şi valorile. Educaţia spartană vizează modelul cetăţeanului-soldat. Supunerea este esenţială şi cuprinde totalitatea recompenselor şi sancţiunilor, depinzînd de acceptarea controlului comportamentului individual.

Aşadar, atitudinea copiilor spartani se află permanent sub supravegherea a paidonomos şi ephoros. Istoricul Plutarh menţionează că la anumite ceremonii religioase tinerele fete compuneau cîntece prin care lăudau sau blamau faptele băieţilor. Astfel de cîntece au acelaşi efect ca şi admonestarea adulţilor. Fetele învaţă să judece critic pentru a-i constrînge pe băieţi să acţioneze corespunzător. Pederastia este şi ea încorporată în sistemul militar ritual al agogi. Amantul mai în vîrstă, eispnilas, îşi asumă responsabilitatea pentru valorile şi performanţele mai tînărului său iubit, aitas. Relaţia dintre ei contribuie de fapt la acceptarea treptată de către societate. Accentul cade deci pe procesul de socializare, în care legăturile cu adulţii şi contribuţia la discuţiile politice sînt vitale.

Practicile precum jocurile de la Platanistas, furtul ritual de brînză din altarul Artemidei sau vînătoarea de hiloţi marchează şi ele trecerea la maturitate. Furtul şi krypteia înseamnă ün fel de ”v-aţi ascunselea”, un exerciţiu menit să predea supravieţuirea prin forţele proprii. Platon subliniază importanţa comensalităţii, gimnasticii, vînătorii şi testelor de rezistenţă cum ar fi luptele corp la corp sau biciuirea rituală. Jocul cu sferele, furtul şi biciuirea rituală vor alcătui mai tîrziu competiţia numită karteria. În afara luptei, dansul punctează şi el socializarea. Toate se întrepătrund cu sensul ritualic care facilitează şi valorizează intrarea în ”rîndul lumii”. Dansul în horă semnifică formarea unui microcosm în care cetăţenii sînt interconectaţi. Chorostasio, arealul în care grupurile au în comun vîrsta, sexul şi poziţia socială, precum şi scopurile (celebrarea, invocarea divinităţilor), se angajează în dansuri rituale prin care se pot afirma ca forte sociale, comportînd ideea de unitate şi uniformitate. Astfel, muzica şi dansul sînt pe picior de egalitate cu luptele. Concursurile de muzică din cadrul Yakintheia au caracter de iniţiere. Se ţine un banchet extravagant la care copiii cîntă la instrumente şi recită imnuri adresate zeilor. Muzica şi dansul sînt parte şi a festivalului Karneia, după cum ilustrează scenele de ceremonial ritual din Tarent, colonie a Spartei în sudul Italiei.

Nici fetele nu sînt scutite de ritualurile de trecere. Educaţia lor nu se restrînge la spatiul privat, pentru că timpul petrecut în public contribuie la desăvîrşirea rolului lor de bune soţii. Procesiunile religioase, festivalurile şi competiţiile promovează egalitatea cu sexul masculin. Exerciţiile fizice sistematice servesc la pregătirea pentru durerile naşterii şi naşterea de copii sănătoşi. Xenophon şi Plutarh ne informează că la anumite ritualuri participau nude, expunîndu-şi constituţia fizică perfectă, ideal al educaţiei spartane. Competiţiile atletice comportă un sens iniţiatic extrem de pronunţat. Autori precum Alcman, Pausanias sau Hysichius raportează despre condiţia fizică de invidiat a femeilor spartane, care iau parte inclusiv la concursuri de care. În nici o altă cetate grecească femeia nu mai joacă un rol public atît de activ. Femeile, deşi formal nu sînt membre ale instituţiile, participă la procesul decizional avînd libertate de exprimare. Riturile pretind să transforme femeia în soţia şi mama perfectă, pentru că aşa cum războiul este pentru bărbat manifestarea supremă a naturii sale, tot aşa este pentru femeie mariajul.

În concluzie, festivalurile care comportă un sens ritual profund asigură coeziunea socială iniţiindu-i pe adolescenţi în viaţa de adult. Cei care nu fac faţă provocărilor sînt declaraţi inapţi de a deveni membri absoluţi ai comunităţii. Învăţămintele din timpul antrenamentelor au menirea de a-l ajuta pe tînăr să supravieţuiască departe de comunitate, pentru ca atunci cînd se întoarce să fie capabil să susţină eficient sistemul politic. Sparta este unică în ceea ce priveşte relaţia dintre dimensiunile politice, sociale şi religioase ale educaţiei, educaţie care promovează supremaţia comunităţii construite prin supunerea, obedienţa şi disciplina cetăţenilor.

Irina-Maria MANEA