SOCIALISTII AU VIZITAT STAFUL ELECTORAL AL LUI SERGHEI SOBEANIN

Misiunea de monitorizare a alegerilor pentru primarul de Moscova, unde au participat și consilierii municipali ai PSRM, s-a încheiat.

După cum a menționat pe rețelele de socializare șeful fracțiunii Ion Ceban, ei au fost în cîteva locuri.

”În primul rînd am fost plăcut surprins de staful obștesc pentru monitorizarea alegerilor: translația online și înregistrarea video a fiecărei secție de votare, aproape 4000 de voluntari – observatori, reacții imediate la acțiuni suspicioase sau la încălcări din cadrul secțiilor. De exemplu, față de noi a fost analizat un caz, cînd cineva a fost suspectat de votare dublă, după cum s-a aflat mai tîrziu, era vorba despre doi frați gemeni, care au votat la ore diferite la una din secțiile de votare. Toate aceste lucruri au fost surprinse de camerele de supraveghere și a început o investigație”, a menționat Ion Ceban.

Mai mult de atît, socialiștii au vizitat staful lui Serghei Serebrean care, potrivit lui Ion Ceban a fost surprins de deschidere, democrați, de abordare și ideologie modernă, de organizarea campaniei, precum și un program puternic de voluntariat, care cuprinde peste 13000 de voluntari de toate vîrstele atît din Moscova cît și din toate suburbiile. Mulți dintre voluntari au participat anterior la campionatul de fotbal, precum și la Olimpiada din Soci, iar o asemenea experiență nu este inedită pentru ei. Foarte multe tehnologii interesante: de la pedepsirea alegătorilor, la cea a candidatului pînă la repartizarea electronică a sarcinilor pentru voluntari, a adăugat socialistul.

Menționăm că potrivit informațiilor preliminare ale CEC, Serghei Sobeanin a obținut victoria la alegerile pentru primarul de Moscova.

Sursa: socialistii.md

Socialmai mult
16.11.18 - 20:12
16.11.18 - 19:04
16.11.18 - 16:05
16.11.18 - 16:04
16.11.18 - 13:40
15.11.18 - 17:34
15.11.18 - 15:10
15.11.18 - 15:09
15.11.18 - 11:43
15.11.18 - 11:40
14.11.18 - 18:22
14.11.18 - 18:01
14.11.18 - 15:42
14.11.18 - 12:37
13.11.18 - 16:00
13.11.18 - 15:58
13.11.18 - 11:24
12.11.18 - 18:11
12.11.18 - 16:30
12.11.18 - 15:03