SEFUL STATULUI A AVUT O INTREVEDERE CU UN GRUP DE JURNALISTI, EXPERTI, OFICIALI AMERICANI SI EUROPENI

Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu un grup de jurnaliști, experți, oficiali americani și europeni, care se află în Moldova cu o vizită de documentare

Din cadrul grupului fac parte reprezentanți ai The Economist, Deutsche Welle, German Marshall Fund, Comisia Europeană, Oficiul Cancelariei Guvernului German, Oficiul Federal de externe a Germaniei, NATO, GLOBSEC, Organizații non-guvernamentale cu sediul la Bruxelles și SUA.

Șeful statului a salutat organizarea unor astfel de întrevederi în cadrul cărora oficialii din străinătate se pot informa din prima sursă despre situația social-politică din țara noastră, despre provocările cu care se confruntă Republica Moldova.

Părțile au discutat mai multe subiecte cu privire la politica internă şi externă a țării, prioritățile imediate ale instituției prezidențiale. O deosebită atenție a fost acordată situației social-economice din țară, reformelor, statutului de neutralitate al țării, soluționării conflictului Transnistrean și altor chestiuni.

”Moldova este o țară mică care trebuie să stabilească relații bune de cooperare cu toți vecinii, atît din Est cît și din Vest”, a concluzionat Președintele Republicii Moldova.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova