SEFUL STATULUI A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL TURCIEI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Turcia în țara noastră, Gürol Sökmensüer.

Oficialii au discutat subiecte cu privire la dezvoltarea relațiilor bilaterale, remarcînd necesitatea dinamizării acestora în toate domeniile de interes major, în cadrul parteneriatului strategic dintre țările noastre.

Șeful statului a mulțumit domnului Ambasador pentru contribuția în aprofundarea dialogului moldo-turc și a exprimat recunoștință conducerii Republicii Turcia pentru implementarea mai multor proiecte social-culturale și de infrastructură în Republica Moldova, în special în Autonomia Găgăuză.

În context, Igor Dodon a apreciat înalt eforturile partenerilor turci de a finaliza lucrările de proiectare a reconstrucției stadionului de fotbal din orașul Comrat. Complexul sportiv va corespunde standardelor internaționale și este edificat datorită înțelegerilor la care s-a ajuns între bașcanul Autonomiei, Irina Vlah, și Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, în 2018.

De asemenea, interlocutorii au discutat despre deschiderea complexului sportiv multifuncțional ”Chișinău Arena”, planificată pentru luna octombrie. "Consider că acest proiect inedit este necesar pentru țara noastră, din care motiv vom acorda sprijinul necesar în vederea finalizării și dării lui în exploatare", a remarcat Președintele țării.

Pe final, părțile au discutat posibilitatea organizării unei întrevederi bilaterale cu Președintele Erdoğan, la finele lunii septembrie, la New York, în cadrul Adunării Generale a ONU.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova