Vorba vine

Autor: Ioan MÂNĂSCURTĂ

Când a ajuns preşedinte la Uniunea Scriitorilor, pe lângă multele bunuri rămase de la imperialiştii sovietici, Mihai Cimpoi s-a căpătuit şi cu şofer – aşa un fel de anexă sovietică la Volga băgătoare în sperieţi pe occidentalii care prinseseră a se interesa cine suntem şi de unde ne-am luat. Se zvonea că respectiva maşinărie ar fi rebutul regretabil al unei uzine de tancuri. Anexa sovietică, pe care Cimpoi a considerat-o ab initio inseparabilă de maşină, răspundea la numele Vitea şi Vitea se lăuda că în trupul lui adus de pe la Comrat curge sânge rusesc, ucrainean, găgăuz, tătar, calmuc şi daje, spunea el în şoaptă după 1990, sânge rumunesc… Bineînţeles, tot acest cocktail sanguin bolborosea într-o singură limbă şi mira-m-aş să nu pricepeţi în care…

Cimpoi, ca şi echipa pe care fusese chemat s-o păstorească, tocmai prinsese gustul turismului literar şi Vitea îl purta într-o veselie prin necuprinsul spaţiu mioritic, stârnind sentimente contradictorii în sufletele maselor largi ale poporului român. Unii îşi aminteau înfricoşaţi că mai văzuseră maşini sovietice trecând încolo şi încoace şi nu se bucurau, iar alţii îşi făceau cruce când vedeau cumplita fumăraie pe care maşina o scotea la plecare…

Într-o noapte sau oarecum spre ziuă, falnicul echipaj a ajuns în celălalt capăt al României, la Băile Herculane, de exemplu. Europa! Trebuie să te speli pe mâini, să te dai cu parfum înainte de a intra în local… Vitea a apărut mintenaş, dar exact după ce chelnerul luase comanda de la ceilalţi.

-Cu ce vă putem servi, scumpe domn? se sclifosi chelnerul.

Monolingvul până atunci Vitea holbă ochii, făcu un supraomenesc efort conjugat al tuturor etniilor care i se aciuaseră în ADN şi, nu înainte de a fi măsurat în minte distanţa până la Comrat (unde era de presupus că ar fi găsit un borş), îşi sonoriză preferinţele gastronomice:

-Calabaeţ!

Toată suflarea româno-basarabeană din jurul mesei a rămas cu gura amplu căscată, iar chelnerul şi-a deplasat sprâncenele spre locul unde la oamenii normali se află ceafa.

-Ca la baeţ, repetă Vitea rar, anexând spusei un gest larg care încorpora masă, meseni şi o parte din local cu tot cu ospătar.

Ce-o fi auzit ospătarul cu urechile lui de român, habar n-am. Dar se fâstâci brusc, îşi plecă privirea şi grăi ruşinat:

-La ora asta… Nu avem, domnule, ne pare rău… Îngăduiţi până dimineaţă…

Iarăşi, habar n-am de ce-o fi roşit românaşul, deoarece Vitea se exprimase limpede că 1) nu-i fudul 2) nu doreşte să facă zâzanie şi 3) acceptă să fie servit cu aceleaşi feluri de bucate pe care le agreau ceilalţi membri ai echipajului. Scurt: ca la baeţ!