SCANDAL TOTAL IN GRECIA DIN CAUZA PRODUCATORULUI ELVETIAN DE MEDICAMENTE NOVARTIS

Multinaţionala este acuzată că ar fi mituit doctori, funcţionari publici, inclusiv doi foşti premieri

Compania farmaceutică elveţiană Novartis ar fi mituit doctori, funcţionari publici şi politicieni de top din Grecia, inclusiv doi foşti premieri, arată documente guvernamentale văzute de revista germană Der Spiegel. Acuzaţiile de corupţie au dezlănţuit un scandal politic imens în Grecia. Parlamentarii au început dezbaterile privind presupusul rol al unor foşti oficiali guvernamentali în cazul Novartis, care ar fi produs Greciei un prejudiciu de aproximativ 23 miliarde de euro, scrie Bloomberg. În caz sînt implicaţi 10 politicieni, printre care Yannis Stournaras, fost ministru de Finanţe, în prezent guvernator al Băncii Centrale a Greciei şi membru al Consiliului guvernator al BCE. Toţi au negat orice nereguli.

Cazul Novartis din Grecia este parte a unui scandal în care este implicată industria farmaceutică la nivel mondial, cercetîndu-se rolul jucat de producătorul elveţian de medicamente într-o presupusă umflare a preţurilor medicamentelor şi vaccinurilor. Ancheta privind posibilele cazuri de dare de mită, în care au devenit implicaţi şi doi foşti premieri şi un comisar al Uniunii Europene, zguduie scena politică din Grecia chiar într-o perioadă în care ţara se pregăteşte să iasă din programul de bailout. Cazul riscă să adîncească nemulţumirea publicului faţă de partidele politice tradiţionale şi să întărească poziţia populiştilor, spun observatorii.

„Sistemul politic grec este într-o stare de război total“, arată Mujtaba Rahman, managing director al Eurasia Group. „Scandalul alimentează temerile privitoare la stabilitatea politică, în special pe termen mediu, în cazul în care alegerile de anul viitor se vor dovedi nedecisive.“

Stournaras, cei doi foşti premieri Antonis Samaras şi Panagiotis Pikrammenos şi comisarul european pe imigraţie Dimitris Avramopoulos au negat acuzaţiile, spunînd că acestea sînt motivate politic. Potrivit lui Avramopoulos, totul este o înscenare. Criticii au acuzat Guvernul că desfăşoară o adevărată „vînătoare de vrăjitoare“, remarcînd faptul că nu există nici o dovadă concretă privind implicarea celor doi foşti premieri şi a celor opt foşti miniştri în scandal, scrie Kathimerini. Totuşi, scandalul va întări mai degrabă poziţia partidelor de extremă dreapta şi mişcărilor populiste decît pe cea a partidului de guvernămînt Syriza al premierului grec Alexis Tsipras, arată Aristides Hatzis, profesor de drept şi economie la universitatea din Atena, citat de Bloomberg. Cei responsabili nu vor fi probabil aduşi în faţa justiţiei din cauza vechimii cazului, susţine acesta.

Cazul Novartis a fost adus în faţa Parla­mentului acum două săptămîni de către Ministerul de Justiţie al ţării. Legislatorii vor decide dacă va fi creată o comisie de anchetă sau dacă procurorii se vor ocupa de caz. Fostul premier Samaras a iniţiat o acţiune în instanţă împotriva lui Tsipras şi a justiţiei din Grecia pe 15 Februarie pentru acuzaţii false. Tsipras a declarat pe 12 Februarie că Guvernul său intenţionează să recupereze în întregime daunele provocate de Novartis în numele statului grec.

Impactul politic al cazului este dificil de estimat, dar acesta va intensifica sentimentul de nemulţumire al publicului cu privire la sistemul politic al ţării, ceea ce va avea drept rezultat o ascensiune a partidelor de extremă dreapta şi populiste, susţine Nikos Marantzidis, profesor la University of Macedonia. Grecia are toate elementele care ar putea alimenta o astfel de ascensiune: o criză economică, un sentiment de umilire naţională sub programul de bailout, lipsa de încredere în instituţiile statului şi sentimentul de insecuritate. În contextul în care Grecia se apropie de ieşirea din programul de bailout în August 2018 şi al alegerilor programate pentru 2019, lupta politică va deveni una foarte strînsă.

Potrivit Greekreporter, cazul pare a fi o campanie prost orchestrată de denigrare a partidului conservator care ar putea fi cîştigătorul viitoarelor alegeri. De peste un an, administraţia Syriza s-a comportat de parcă s-ar afla în campanie electorală, aruncînd în spatele partidului Noua Democraţie tot ce nu a mers bine în Grecia în ultimii 40 de ani.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar.ro

Socialmai mult
20.10.18 - 15:28
19.10.18 - 18:21
19.10.18 - 18:20
19.10.18 - 16:27
19.10.18 - 14:12
19.10.18 - 13:41
19.10.18 - 13:38
19.10.18 - 10:02
18.10.18 - 17:20
18.10.18 - 15:24
18.10.18 - 13:03
17.10.18 - 19:45
17.10.18 - 17:34
17.10.18 - 14:08
17.10.18 - 13:32
16.10.18 - 18:40
16.10.18 - 16:39
16.10.18 - 11:51
15.10.18 - 17:45
15.10.18 - 17:40