S-AU DEMASCAT CA AU MINTIT CIND AU SPUS CA VOR INTEGRAREA IN UE

Şarlataniile uninominalilor de la guvernare

Capul de afiş al propagandisticii guvernării PD a fost şi continuă să fie aşa-zisa lor prioritate de integrare a ţării în UE. Realitate dură este însă cu totul alta, căci acţiunile lor concrete nu doar că sînt în totală contradicţie cu normele, valorile şi principiile europene, ci le şi sfidează făţiş, la pachet cu recomandările ce vin de la Bruxelles sau de la Comisia de la Veneţia.

Statele membre al UE, prin chiar statutul pe care îl au, sînt nevoite să funcţioneze şi să se subordoneze normelor democratice şi legislative verificate, experimentate, aplicate şi îmbunătăţite constant în jumătatea de secol a existenţei comunităţii europene. Statele candidate la statutul de viitor membru al UE, pe de altă parte, sînt nevoite, în mod natural şi obligatoriu, să-şi accepte necondiţionat postura de elev silitor şi dornic să devină cît mai curînd premiant. Nu statele membre ale UE învaţă de la cele extra-comunitare şi ex-comuniste normele democratice, legislative, de drept constituţional, de respectare a drepturilor omului sau de exercitare a codurilor electorale, ci invers.

Politicienii inculţi din Republica Moldova, însă, vor să-şi convingă concetăţenii că anume Bruxellesul, CEDO şi Comisia de la Veneţia trebuie să înveţe de la Chişinău că UE trebuie să-şi alinieze propriile standarde celor moldoveneşti „decise” de politicieni întîmplători ca Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Vladimir Plahotniuc, Andrian Candu, Iurie Leancă etc.

În intenţia lor de a impune votul uninominal, guvernanţii PD au demonstrat clar că au „delapidat” efectiv ideea de integrare europeană şi o resping în modul cel mai brutal şi vulgar. Nici nu le mai pasă că astfel se demască limpede în faţa moldovenilor că i-au minţit cu neruşinare şi cinism, iar asta pentru că PD-Plahotniuc vrea să-şi păstreze în continuare controlul absolut asupra ţării.

Aşa cum sugeram mai sus, statutul de aspirant la integrarea europeană a ţării, aşa cum şi-l asumă guvernarea PD, presupune respectarea cu sfinţenie a absolut tuturor recomandărilor venite de la Bruxelles şi de la celelalte instituţii ale UE. Ignorarea, nerespectarea fie şi a doar unei singure recomandări europene aprinde de urgenţă un bec roşul a Bruxelles, iar ţara respectivă ajunge să fie tratată cu suspiciune, ca fiind un partener neserios, fraudulos, iresponsabil şi cu care nu se poate coopera democratic, civilizat.

Acum, prin dorinţa sălbatică de a impune votul uninominal, guvernarea PD pune la grea încercare ţara şi cetăţenii în raport UE şi Occidentul, care spun că este contraindicată schimbarea sistemului de votare a deputaţilor. Comisia de la Veneţia consideră „inoportună” schimbarea sistemului electoral din R. Moldova, a scris Agenţia „Reuters” cu referire la concluziile unui document încă nepublicat oficial, pe care Comisia de la Veneţia îl va examina pe 16 Iunie.

După difuzarea acestei ştiri, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat pentru „Reuters” că nu este de acord cu toate concluziile experţilor, iar coaliţia majoritară va accepta doar unele recomandări tehnice, nu şi pe cele care, în opinia sa, depăşesc competenţele experţilor Comisiei de la Veneţia: „Majoritatea parlamentară nu va accepta să se intervină în ceea ce noi considerăm opţiunea suverană a ţării. Unele recomandări ale experţilor le depăşesc competenţele. Fie le vom neglija, fie vom lucra cu cei din Comisia de la Veneţia pentru a-i convinge să-şi schimbe părerea”, a spus Candu.

Aşadar, în opinia lui Candu, Comisia de la Veneţia „îşi depăşeşte competenţele” pentru că, în raport cu guvernanţii moldoveni, nu-i aşa?, experţii europeni sînt nişte nepricepuţi, nişte amatori. De altfel, este ştiut că, încă de dinaintea apariţiei acestei ştiri, Candu, Marian Lupu şi alţi democraţi au declarat că nu se vor conforma recomandărilor Comisiei de la Veneţia dacă acestea vor da aviz negativ schimbării sistemului actual de votare. Dincolo de sfidarea golănească a UE şi renunţarea practic la statutul de candidat la integrare europeană a Republicii Moldova şi prin această respingere a unor principii democrate şi de drept, consecinţele nefaste pe termen lung vor fi simţite cumplit de către moldoveni.

Dorind să-şi păstreze cu orice preş controlul absolut asupra ţării, PD-Plahotniuc este pe cale să declanşeze procesul de izolare a Republicii Moldova de UE şi Occidentul de care ţara are nevoie să supravieţuiască. De Rusia a izolat-o de mult!

Parlamentul European aşteaptă de la guvernarea Republicii Moldova să respecte şi să implementeze pe deplin recomandările Comisiei de la Veneţia în privinţa sistemului electoral, pentru a putea aloca asistenţa macrofinanciară de 100 de milioane de euro, i-a comunicat europarlamentarul Siegfried Mureşan proaspătului vicepreşedinte al Parlamentului, Iurie Leancă, trimis la Bruxelles de guvernanţii spre a le băga „pile uninominale”. Proastă încercare – „recidivistul politician” şi diplomat ex-sovietic Leancă este de mult un golan politic şi un trădător pentru europeni, numai că bunul simţ îi împiedică să vocalizeze o astfel de caracterizare!

În concluzie, credem că v-aţi lămurit în privinţa şarlataniilor cu privire la aşa-zisa opţiune proeuropeană a guvernanţilor! Răul şi mai rău de-abia începe! Veţi vedea!

Mihai CONŢIU