RUSII AU VENIT IN CROATIA, FARA FANFARE. ȘI CUCERESC PIATA…

Croația mai mult timp a ignorat Rusia și capitalul rusesc. Mai bine zis – potențialul de colaborare pe care-l are Rusia, în special ținînd cont de resursele energetice. Dar, fără prea mult zgomot, fără a forța lucrurile, rușii au venit pe piața croată. Investițiile, pentru a procura marile companii de turism, operațiunile din sectorul bancar și contractele din sfera asigurării cu resurse energetice – toate acestea le-au asigurat rușilor poziții ferme pe piața croată. Și chiar o anumită influență politică.

Politicienii croați au o poziție tradițional negativă față de ruși și nu tind spre consolidarea colaborării. Acest lucru are un impact negativ asupra afacerilor, mai ales atunci cînd partea rusă propune relații bilaterale convenabile, ținînd cont şi de contextul politic.

Potențialul Rusiei rezidă, nu în ultimul rînd, în cantitățile enorme de petrol și gaze. Companiile energetice ruseşti lucrează în lumea întreagă. Practic, toată Europa depinde de resursele energetice rusești. Fără colaborarea cu Rusia nici un stat din Uniunea Europeană nu-și poate satisface plenar necesitățile energetice. Din acest motiv absolut toți, începînd cu Germania și terminînd cu Franța, mențin relații cu liderul rus, Vladimir Putin.

Din cauza poziției ostile a unor politicieni, companiile energetice rusești erau indezirabile în energetica europeană. Însă anume Rusia a înaintat cele mai convenabile propuneri în domeniul colaborării energetice. ”Rosnefti” a declarat că este gata să achiziționeze compania energetică croată INA. Însă Croația nu a făcut pași concreți în întîmpinarea rușilor. Politicienii iarăși au apăsat pe frînă, deși acest lucru e greu de înțeles, ținînd cont de analizele economice și concedierile colaboratorilor INA.

În industria petrolieră a Croației activează rusescul ”Lukoil”. El a venit în Croația în anul 2008, cumpărînd o companie mică cu 9 benzinării. Astăzi ”Lukoil” în Croația are 53 de benzinării și o rețea dezvoltată.

Ambasadorul Rusiei în Croația Anvar Azimov a declarat presei locale că propunerea Kremlinului de a gazifica Croația pentru construcția noilor termocentrale este încă actuală. Însă, a remarcat ambasadorul, principala piedică în consolidarea relațiilor energetice ruso-croate sînt partenerii externi ai Croației, care au o atitudine preconcepută față de Moscova.

Nu este un secret faptul că companiile energetice rusești, precum și investitorii ruși din alte sectoare, au un comportament pronunțat diplomatic pe piața croată. Ei evită să domine și preferă să se țină ”mai departe de ochii lumii” anume pentru a nu dăuna relațiilor politice, care, din fericire, în ultimul timp s-au ameliorat și chiar îmbunătățit.

După Vecernji list, Croația