RUSIA AR FI DESFASURAT BOMBARDIERE DE ULTIMA GENERATIE SU-35 IN SIRIA

Rusia ar fi desfășurat bombardiere de ultimă generație Su-35 în Siria, fiind vorba de avioane de luptă ce au intrat în serviciul aviației militare ruse abia în toamna anului trecut, relatează în ediția sa de luni cotidianul economic rus Kommersant.

Desfășurarea acestor bombardiere de către Rusia în Siria intervine în contextul acutizării relațiilor dintre Rusia și Turcia, după ce Ankara a acuzat la sfîrșitul săptămînii trecute că un alt avion de luptă rusesc i-a încălcat spațiul aerian. La sfîrșitul lunii noiembrie, un bombardier Su-24 a fost doborît de aviația turcă la graniță cu Siria, provocînd o criză gravă în relațiile ruso-turce.

După noul incident, Ankara a transmis Rusiei un avertisment puternic și a instituit «cod portocaliu» de amenințare aeriană, ceea ce înseamnă că piloții turci au dreptul, fără să mai aștepte ordin de la vîrf, să decidă în mod independent dacă să doboare sau nu o țintă aeriană, scrie cotidianul Moskovski komsomoleț.

Conform unor date neoficiale, Rusia ar fi trimis în Siria patru avioane Su-35, care au fost date în exploatare în octombrie-noiembrie 2015. Cele patru avioane au făcut parte inițial din Regimentul aerian nr. 23 din cadrul Diviziei 303 mixte desfășurate pe aeroportul militar Dzemghi (Extremul Orient rus), iar apoi au fost transferate la Astrahan, în sudul Rusiei.

Cu cîteva zile în urmă, potrivit Kommersant, cele patru bombardiere Su-35 au plecat de la Astrahan spre baza aeriană rusă din Latakia (nord-vestul Siriei), trecînd deasupra Mării Caspice, precum și prin spațiul aerian al Iranului și Irakului înainte de a ajunge la destinație.

Un ofițer din cadrul Statului Major al armatei ruse a indicat pentru Kommersant că Rusia dispune la ora actuală de cel puțin 70 de avioane de luptă și elicoptere de atac la baza Hmeimim din provincia siriană Latakia.

Ministerul Apărării din Rusia a calificat sîmbătă drept «propagandă fără fundament» declarațiile Ankarei potrivit căreia aviația rusă i-a violat din nou spațiul aerian vineri.

În sprijinul afirmațiilor sale, Turcia a transmis Rusiei coordonatele exacte ale bombardierului care i-a încălcat spațiul aerian, a anunțat duminică ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, într-o conferință de presă la Riad. Premierul turc Ahmet Davutoglu a indicat, la rîndul său, că traiectoria zborului aparatului rusesc a fost înregistrată deopotrivă de radarele Turciei și NATO, iar Rusia nu va reuși să «ascundă această încălcare».

«Datele despre încălcarea spațiului aerian (turc) au fost transmise Rusiei prin canale militare. Sper că Rusia va da dovadă de responsabilitate și va spune adevărul. Încălcarea spațiului aerian a fost stabilită în mod clar. Am transmis toate aceste informații părții ruse», a insistat șeful diplomației turce, pledînd totuși pentru «normalizarea relațiilor» dintre cele două țări, potrivit portalului newsru.com.

Sursa: Agerpres