O guvernare la cheremul neputinţei

În Moldova protestele se generalizează. Dobîndesc un caracter naţional. Amploarea pe care au luat-o protestele din Chişinău şi din ţară pune actuala guvernare în cea mai dificilă şi dramatică situaţie pe care puţini ar fi anticipat-o. Este limpede că guvernanţii sînt depăşiţi de situaţia nou creată, dar cu toate acestea se ţin înverşunaţi de funcţii, de Putere. Puterea acţionează ca un drog, lucru demonstrat ştiinţific, motiv pentru care cei care stăpînesc o ţară sînt incapabili să se conecteze realităţii existente. Ei nu vor să plece de la Putere, dar nici armatele de consilieri ai lor nu doresc să-şi piardă privilegiile, motiv pentru care deformează realitatea în rapoartele de evaluare pe care le pun pe mesele de lucru ale şefului statului, premierului sau preşedintelui Parlamentului.

Situaţia actuală a guvernanţilor devine şi mai delicată în clipa în care, în mod obligatoriu, trebuie să ne gîndim la rolul SIS – informează sau nu corect conducerea ţării, în sensul în care victoria finală a protestatarilor poate fi inevitabilă? Se pare că nu!

După ce Platforma DA a dat startul protestelor de amploare, extinse şi în teritoriu, pînă acum au apărut alte proteste colaterale, care se anunţă a fi de o anvergură mult mai mare şi decisă să meargă pînă la capăt, pînă cînd întreaga Putere se va retrage. Aici este vorba despre Renato Usatîi, liderul formaţiunii politice Partidul Nostru, şi Igor Dodon, liderul socialiştilor. Demn de reţinut este faptul că cei doi au renunţat la însemnele partidelor pe care le conduc, plasîndu-se astfel în peisajul de revoltă civică.

Duminică, 27 Septembrie, liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, şi cel al „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, au declarat că acţiunile comune ale celor două formaţiuni vor continua pînă la momentul cînd toate revendicările protestatarilor vor fi îndeplinite. Participanţii la mitingul antiguvernamental de la Chişinău, organizat de Partidul Socialiştilor şi „Partidul Nostru” au adoptat o rezoluţie şi au acordat un vot de neîncredere conducerii ţării.

Într-o primă etapă, protestatarii au cerut demisia procurorului general, şefului SIS, preşedintelui CSJ, conducerii Centrului Anticorupţie, CNA etc. În faza următoare, va fi cerută şi demisia şefului statului, Nicolae Timofti, după cum a anunţat Ion Ceban, consilierul municipal din partea socialiştilor. „Pledăm pentru acordarea unui vot de neîncredere Guvernului Streleţ, cu cererea ulterioară a demisiei. Cerem modificarea art.78 din Constituţia Republicii Moldova şi revenirea la alegerea directă a preşedintelui ţării de către întreg poporul. Poporul trebuie să-şi aleagă singur preşedintele”, a spust Ceban.

Organizarea alegerilor anticipate, care ar trebui să aibă loc cel tîrziu în Primăvara anului 2016, este nu doar o simplă cerinţă, ci chiar o somaţie ultimativă. „Calea cea mai scurtă către alegerile anticipate ar fi demisia lui Timofti. Dacă pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare nu vor fi făcuţi paşi în direcţia respectivă, vom recurge la alte metode, mult mai dure, dar legale”, a declarat şeful socialiştilor, Igor Dodon.

Toate acestea ar trebui să-i pună serios pe gînduri pe guvernanţi! Trebuie să recunoaştem că tumultosul Renato Usatîi are suficientă charismă ca să atragă de partea sa, la proteste, exact numărul de participanţi pe care şi-l doreşte. Ştie să formuleze mesaje clare, concise, mobilizatoare, cu un impact magnetic asupra participanţilor deoarece Usatîi şi le extrage din realităţile crude existente, din durerile pe care moldovenii le simt tot mai acut din cauza unei guvernări aflate la cheremul neputinţei, o guvernare care a furat, la vedere, ţara într-un dispreţ sfidător faţă de întreaga populaţie. De remarcat că Usatîi acţionează magnetic şi în rîndul tinerilor, avînd mari şanse să domine politic Centru-dreapta sau Centru-stînga.

Igor Dodon, la rîndu-i, prin consecvenţa de care a dat dovadă în ultimii ani şi cîştigarea alegerilor ca număr de deputaţi aleşi în Parlament, pe lîngă tinerii deja înrolaţi în Partidul Socialiştilor, îşi sporeşte vizibil numărul susţinătorilor, prin oameni cu convingeri nestrămutate de Stînga.

De cealaltă parte, Platforma DA, care a dat startul acestor proteste maraton, urmează să ne convingă că nu s-a diluat, nu s-a dezumflat, ci este la fel de numeroasă şi decisă să desfăşoare un război absolut împotriva guvernării. Problema este că Platforma DA nu trebuie să fie atît de preocupată de diferenţele opţional-politice sau civice faţă de Usatîi sau Dodon. În fond, inamicul este comun, cauzele sînt aceleaşi, iar dezastrul în care se află ţara trebui să excludă tentativele Platformei DA de a se individualiza în raport cu Usatîi şi Dodon. Urmează ca să vedem dacă pe 4 Octombrie Platforma DA ne va oferi şi alte certitudini, mai ales că au reuşit, la finalul săptămînii trecute, să-şi extindă protestele la Cimişlia, Făleşti, Criuleni, Călăraşi, Ungheni, Bălţi. Totodată, la Cahul, oamenii au anunţat un protest non-stop, instalînd un Orăşel al Demnităţii, după exemplul celui din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Platforma DA nu are dreptul să obosească, să se uzeze sau să se radicalizeze faţă de Usatîi şi Dodon, altminteri riscă să rămînă doar moştenitoarea electoratului lui Mihai Ghimpu.

Decapitarea acestei Puteri pare deja inevitabilă

La fel ca şi Platforma DA, Usatîi şi Dodon au recurs la proteste exclusiv paşnice, însă cu mult mai periculoase decît cele în forţă, iar asta pentru că şansele de izbîndă sînt mai mari. Nu-i greu de bănuit că autorităţile ar fi preferat ca protestatarii să recurgă la violenţe spre a le motiva să intervină în forţă. Deja Chişinăul este asediat de trupele de ordine, de parcă ne-am afla în război civil. Un semn că guvernanţii se tem şi nu vor să renunţe la Putere este dat şi de faptul că trupele de poliţişti, în loc să-i protejeze pe protestatari într-un număr rezonabil de ofiţeri şi subofiţeri, păzesc într-un număr impresionant Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia etc. Ei se gîndesc că protestatarii vor proceda la fel cum au făcut-o ei pe 7 Aprilie 2009, numai că se pare că scenariul sîngeros de atunci nu se va repeta.

Singura soluţie de aplanare a conflictului izbucnit între guvernanţi şi practic întreaga populaţie a ţării este aceea de a veni în întîmpinarea cerinţelor înaintate de protestatari. Astfel, şeful statului sau premierul, văzînd că nu mai există altă cale de compromis, ar trebui să demisioneze şi, de comun acord cu protestatarii, să accepte formarea unui Guvern de Uniune Naţională, constituit majoritar din societatea civilă, care să aibă puterea de a dizolva Parlamentul şi, pînă la stabilirea alegerilor parlamentare anticipate, să creeze o Adunare Constituantă care să abroge Constituţia sau anumite articole din aceasta. Altă cale de scăpare nu mai au! Altă posibilitate de graţiere parţială nu există! Au de ales între a pleca de la guvernare onorabil şi a fi alungaţi ca ultimii hoţi de găini!

Mihai CONŢIU