Revista Charlie Hebdo este amenintata dur de Al-Qaida: „Daca libertatea voastra nu respecta nici o limita, pregatiti-va de libertatea actiunilor noastre”

Al-Qaida a lansat o ameninţare extrem de dură la adresa revistei satirice franceze Charlie Hebdo, în urma reeditării caricaturilor cu profetul Mahomed, cu prilejul procesului atentatului din Ianuarie 2015.

Atentatul din Ianuarie 2015 asupra Charlie Hebdo „nu a fost un incident punctual”, a avertizat organizaţia jihadistă, evocînd faptele „fraţilor eroi Kouachi”, care au revendicat atacul terorist, în numele Al-Qaida, în Yemen, înainte de a fi ucişi de forţele de ordine, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Pentru a marca începerea procesului în legătură cu acest atac terorist, Charlie Hebdo a publicat, pe prima pagină, caricaturile cu Mahomed care au transformat săptămînalul într-o ţintă a jihadiştilor.

Preşedintele francez Emmanuel Macron „a dat undă verde pentru această reeditare”, acuză Al-Qaida. „Dacă libertatea voastră de expresie nu respectă nici o limită, pregătiţi-vă să vă confruntaţi cu libertatea acţiunilor noastre”, ameninţă organizaţia jihadistă într-o revista publicată pe 11 Septembrie, la 19 ani de la atentatele din Septembrie 2001.

Pe 7 Ianuarie 2015, fraţii Kouachi au asasinat 11 persoane într-un atac armat asupra redacţiei Charlie Hebdo de la Paris, iar apoi au fugit şi au ucis un poliţist. A doua zi, Amedy Coulibaly, care l-a cunoscut pe Cherif Kouachi în închisoare, a ucis o poliţistă în apropiere de Paris, apoi, pe 9 Ianuarie, a omorît patru bărbaţi, toţi evrei, în timpul unei luări de ostatici în magazinul Hyper Cacher, în Estul Parisului. Cei trei jihadişti au fost ucişi de forţele de ordine.