Realitatea internationala pe scurt (28 Aprilie 2018)

Avigdor Lieberman: Israelul nu este deranjat de prezența Rusiei în Siria. ‘Ruşii sunt nişte actori foarte pragmatici’

Prezenţa Rusiei în Siria nu deranjează Israelul, pentru că Moscova este un actor „pragmatic” cu care este întotdeauna posibil să închei un acord, a afirmat Vineri la Washington ministrul israelian al Apărării, Avigdor Lieberman, citat de AFP, potrivit agerpres. „Este important de înţeles că ruşii sunt nişte actori foarte pragmatici”, a declarat Avigdor Lieberman, întrebat cu prilejul unui forum organizat de Washington Institute for Near East Policy despre alianţa actuală dintre Moscova şi Teheran în Siria. „În cele din urmă, sunt oameni rezonabili, este posibil să închei acorduri cu ei şi noi înţelegem interesele lor”, a adăugat ministrul, de origine rusă. „Interesele lor sunt foarte diferite de interesele noastre, dar le respectăm priorităţile”, a adăugat el. „Încercăm să evităm fricţiunile directe şi tensiunile”, a adăugat demnitarul israelian.

Armata rusă dispune de o bază aeriană la Khmeimim, în Nord-Vestul Siriei, şi instalaţii portuare la Tartous, în Vestul ţării, de mai multe decenii. Prezenţa rusă în Siria însă „nu ne priveşte”, a subliniat ministrul israelian al Apărării. „Tot ce dorim este să ne protejăm propria securitate”, a ţinut el să adauge. Afirmaţiile lui Avigdor Lieberman au fost făcute la două zile după publicarea unui interviu pe site-ul de informaţii Ynet, în care el ameninţa Moscova că va ataca bateriile antiaeriene S-300 pe care Rusia ar putea să le furnizeze Siriei, dacă acestea ar urma să servească împotriva unor ţinte israeliene.

Moscova a semnat în 2010 un acord cu regimul Preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, pentru livrarea de baterii de apărare antiaeriană S-300, dar Damascul nu a intrat încă în posesia acestui material, mai ales din cauza presiunilor israeliene, potrivit jurnalului rus Kommersant. Ferindu-se să fie antrenat în conflictul sirian, Israelul a efectuat zeci de atacuri asupra unor poziţii ale regimului sau convoaie de arme prezentate ca originare din Iran şi destinate mişcării şiite libaneze pro-iraniene Hezbollah care îl sprijină pe Bashar Al-Assad.

Coreea de Nord celebrează summitul cu Coreea de Nord, spunînd că este deschisă calea pentru „o nouă eră”

Coreea de Nord a celebrat Sîmbătă summitul cu Coreea de Nord, spunînd că a fost „o întîlnire istorică” ce deschide calea pentru „o nouă eră”, după ce liderii celor două ţări s-au angajat să menţină pacea şi să denuclearizeze peninsula, relatează AFP. Summitul, care a avut loc Vineri în Zona demilitarizată ce separă cele două Corei între liderul Nord coreean Kim Jong Un şi Preşedintele Sud-coreean Moon Jae In, este „o întîlnire istorică ce a deschide o nouă eră pentru reconciliere şi unitate naţională, pace şi prosperitate”, a transmis agenţia oficială Nord-coreeană de presă KCNA. Summitul „a putut fi realizat datorită iubirii ardente a liderului suprem (Kim Jong Un – n.r.) pentru popor şi voinţei sale de autodeterminare”, a precizat KCNA.

Agenţia a difuzat textul integral al ‘Declaraţiei de la Panmunjom’ semnată de Kim şi Moon la sfîrşitul întîlnirii. Documentul conţine fraza următoare: „Coreea de Sud şi Coreea de Nord confirmă obiectivul comun de a obţine, printr-o denuclearizare totală, o peninsulă coreeană non-nucleară”. Timp de ani zile, regimul de la Phenian a afirmat că nu va renunţa niciodată la arma nucleară, în opinia sa indispensabilă pentru a se proteja de o posibilă invazie americană. Însă acum a propus ca acest lucru să fie obiectul negocierilor în schimbul unor garanţii de securitate, conform Seulului. Kim nu l-a menţionat totuşi public în timpul summitului de Vineri.

Într-o altă relatare, KCNA a transmis că cei doi lideri au avut „o discuţie francă şi sinceră” asupra unor chestiuni precum „asigurarea păcii în Peninsula Coreeană şi denuclearizarea peninsulei”. Cotidianul Rodong Sinmun, organ de presă al partidului unic Nord-coreean, a consacrat Sîmbătă evenimentului patru dintre paginile sale, publicînd 60 de fotografii, dintre care 15 numai pe prima pagină. În Coreea de Sud, cotidianele de Sîmbătă au salutat cu o anumită rezervă summitul intercoreean, evidenţiind absenţa unui angajament ferm şi explicit al Nordului de a renunţa la armamentul său nuclear.

Trump: „NATO este fantastică, dar ajută mai mult Europa decît SUA”

NATO îi ajută „mai mult” pe europeni decît pe americani, a afirmat Vineri Donald Trump, în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu cancelarul german, Angela Merkel, aflată în vizită la Washington, transmite AFP. „NATO este fantastică, dar ajută mai mult Europa decît ne ajută pe noi”, a declarat Preşedintele american, în timp ce la Bruxelles se desfăşura o reuniune a miniştrilor de Externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, ţinta criticilor lui Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă doreşte în special ca aliaţii săi din NATO să îşi majoreze contribuţia financiară. „Celelalte ţări ar trebui să plătească mai mult. Nu vorbesc doar de Germania. Celelalte ţări ar trebui să plătească mai mult. Apărăm Europa şi, totuşi, noi plătim cu mult mai mult decît restul lumii”, a declarat Donald Trump.

Preşedintele republican a îndemnat ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice, înfiinţată în 1949 la iniţiativa Statelor Unite, să îşi respecte angajamentele, asumate în Septembrie 2014, de a aloca 2% din PIB pentru Apărare. Noul şef al diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a lansat aceleaşi mesaj, Vineri, la Bruxelles. Articolul 5 din tratatul fondator al Alianţei Nord-Atlantice, care prevede că ţările membre vin în ajutorul unui aliat în cazul de agresiune, nu a fost invocat decît o singură dată în istorie: după atentatele de la 11 Septembrie 2001 din Statele Unite, mai scrie AFP.

Decizia lui Juncker de a participa la un eveniment în memoria lui Karl Marx, condamnată de legislatori britanici susţinători ai Brexitului

Decizia preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, de a participa la un eveniment în memoria lui Karl Marx a fost condamnată de legislatori britanici susţinători ai Brexitului, a relatat Vineri Press Association, conform agerpres. Juncker a anunţat că va participa la un eveniment la 4 Mai la Trier, unde s-a născut acum 200 de ani co-autorul – alături de Friedrich Engels – Manifestului Partidului Comunist. Deputatul conservator Daniel Kawczynski – născut în Polonia comunistă – a apreciat că Juncker „dă dovadă de un prost gust înfiorător prin comemorarea unei ideologii care a devastat brutal jumătate din Europa”.

La rîndul ei, vicepreşedinta UKIP (Partidul Independenţei Marii Britanii), Margot Parker, a evocat „o palmă peste faţa” fostelor state din blocul sovietic. „Avînd în vedere toate crimele şi mizeria provocate de ideile lui Marx de-a lungul anilor, este o decizie ieşită din comun a preşedintelui Comisiei Europene”, a declarat Parker, care reprezintă UKIP în Parlamentul European. „Într-adevăr, a schimbat istoria, dar sunt mulţi cei care au schimbat-o şi puţini cei care au făcut acest lucru cu rezultate atît de îngrozitoare. E o lovitură directă peste faţa ţărilor fostului bloc comunist din Europa de Est şi pentru valorile comune”, a insistat Margot Parker.

Purtătoarea de cuvînt a Comisiei Europene Mina Andreeva a precizat că Juncker va „rosti un discurs la comemorarea a 200 de ani de la naşterea lui Karl Marx”, dînd asigurări că, „după decenii de experienţă în politică la nivel naţional şi european, preşedintele Juncker este foarte conştient de faptele şi sensibilităţile istorice”.

„Indiferent ce părere au oamenii despre Karl Marx, cred că nimeni nu poate contesta că este o personalitate care a marcat istoria, într-un fel sau altul”, iar „a nu vorbi despre el s-ar apropia de a nega istoria”, a spus Andreeva, argumentînd decizia lui Juncker de a accepta invitaţia la evenimentul de la Trier.

Regizorul britanic Ken Loach îl acuză pe premierul belgian de ignorarea unor „încălcari flagrante ale dreptului internaţional” după a fost acuzat de antisemitism

Regizorul britanic Ken Loach l-a acuzat pe premierul belgian de ignorarea unor „încălcari flagrante ale dreptului internaţional” comise de către Israel, într-o controversă legată de presupusul antisemitism al regizorului, informează Reuters, conform agerpres. Vorbind după ce i s-a acordat un doctorat onorific la una dintre universităţile de marcă din Belgia, Loach a declarat că a fost şocat să vadă că premierul belgian Charles Michel a ales să critice această instituţie academică pentru că i-a conferit respectiva distincţie. „Domnul Michel este avocat… Se întreabă el despre încălcările dreptului internaţional comise de Israel? (…) Despre ocuparea ilegală a teritoriilor palestiniene?”, a declarat cineastul de 81 de ani recompensat cu „Palme d’Or” în 2016 pentru „I, Daniel Blake „.

Declaraţiile regizorului survin în contextul în care Michel (42 de ani), absolvent de Drept la Universitatea Liberă din Bruxelles, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de planurile de a-i acorda lui Loach un doctorat onorific. De cealaltă parte, cineastul neagă acuzaţiile că susţinerea sa pentru palestinieni l-ar face antisemit. Într-un discurs ţinut miercuri la Marea Sinagogă din Bruxelles cu ocazia aniversării a 70 de ani de la fondarea statului Israel, Michel a declarat că „nici o concesie făcută antisemitismului nu poate fi tolerată, indiferent de forma sa. Iar acest lucru este valabil şi pentru propria mea alma mater”.

De asemenea, într-o declaraţie făcută Joi, Congresul Evreiesc European i-a solicitat universităţii să revoce decizia de a-l onora pe Loach, susţinînd că acesta „a subminat în mod constant eforturile de combatere a antisemitismului în Marea Britanie”.

Disputa din Belgia survine în contextul în care Partidul Laburist din Marea Britanie, la conducerea căruia se află în prezent Jeremy Corbyn – pentru care Loach a fost un susţinător vocal – se confruntă cu acuzaţii de antisemitism.

Începe „curățenia antireligioasă” în orașul papilor: Primarul din Avignon vrea să schimbe denumirea școlilor care poartă numele unor sfinți

În Avignon, școlile publice vor fi redenumite? Întrebarea și-o pune site-ul francez Vaucluse-Matin, care, parafrazand celebra sintagmă „Noblesse oblige”, titrează „Secularismul obligă”. Conform sursei citate, primarul socialist al orașului Avignon vrea să redenumească școli care poartă numele unor sfinți, pentru că sunt „prea creștine”. Pentru început, au fost luate în vizor școala Saint-Roch (Sfîntul Rocco) și școala Saint-Jean(Sfîntul Ioan). Le-ar putea urma școlile care poartă numele Sfîntului Gabriel, Sfîntului Ruf și al Sfintei Ecaterina.

Cécile Helle, primarul socialist, își apără decizia, deși un oficial dintr-un district al orașului a tunat la auzul veștii: „Se propune schimbarea numelui anumitor școli astfel încît să corespundă mai mult unor aspirații ale momentului. Un sfînt mai reprezintă ceva în acest oraș multicultural? Ne putem imagina totuși că acest adept al multiculturalismului a trebuit să citească un raport oficial, scris de un "think tank" și intitulat "Laïcité et République moderne", preluat în 2015 de Manuel Valls, fostul prim-ministru.”

Franța nu este la prima acțiune de extremism secularist. Anul trecut, în Octombrie, Consiliul de Stat a ordonat înlăturarea crucii de pe o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea pe motiv că ar încălca laicitatea statului, cuvîntul „Crăciun” a dispărut în orașele Nantes și Poitiers iar evenimentele legate de Crăciun au fost redenumite „piețe și festivaluri ale orașului” pentru a „nu deranja alte religii”. Același Consiliu de Stat a decis să interzică expunerea scenelor care descriu Nașterea Domnului (în franceză „creches”) în clădirile publice, cu excepția „circumstanțelor speciale care ar arăta valoarea culturală, artistică sau festivă a inițiativei”.

Sub securea laicității a căzut  și  Crucea de pe imaginile catedralei Sacré-Cœur,  Regia Autonomă de Transport a Parisului considerînd că trebuie îndepărtată de pe noile ecrane ale cabinelor funicularului ce transportă în Montmartre milioane de turiști din întreaga lume. Printre victimele multiculturalismului s-a numărat și un profesor francez care a fost suspendat de conducerea școlii primare la care preda pentru că a încălcat „principiul laicității statului” cînd le-a citit elevilor  pasaje din Sfînta Scriptură. (NewsActive.ro)

Pentagonul schimbă prioritățile: Se va concentra pe descurajarea „rivalilor strategici” - China și Rusia. Cele două țări ar fi redus substanțial diferențele față de SUA în domeniul militar

Pentagonul se va distanța de războiul împotriva terorismului, alegînd, în schimb, să se concentreze pe descurajarea „rivalilor strategici” China și Rusia, a anunțat secretarul american al Apărării, Jim Mattis, în timpul unei audieri în fața Congresului. Șeful Pentagonului a apărut în fața Congresului pentru a apăra propunerea de buget pentru următorul an fiscal - perioada cuprinsă între 1 Octombrie 2017 -  30 Septembrie 2018 -, care se ridică la 686.000 de milioane de dolari. După ce și-a prezentat argumentele,  Mattis a susținut că, dacă va fi aprobat propunerea actuală de buget, aceasta ar permite Pentagonului să formeze o forță armată mai puternică pentru a-și restabili capacitatea de a acționa, „grav afectată în ultimii ani”.

Situația globală este serioasă. Rusia își modernizează întregul arsenal de sisteme nucleare, adoptînd, în același timp, o teorie a escaladării nucleare în conflicte militare. China, de asemenea, își modernizează și își extinde forțele nucleare deja considerabile, urmărind crearea de noi capacități. China își modernizează, de asemenea, forțele militare convenționale într-o măsură care va provoca superioritatea militară a SUA. Deși evenimentele recente au dat naștere unui sentiment de mișcare pozitivă, provocările nucleare ale Coreei de Nord amenință pacea regională și globală, aducînd după ele condamnarea Organizației Națiunilor Unite. Ambițiile nucleare ale Iranului rămîn, de asemenea, o preocupare nerezolvată. La nivel global, terorismul nuclear rămîne o amenințare tangibilă”, a afirmat șeful Pentagonului, relatează Breitbart.com. Pe lîngă China și Rusia, Pentagonul a identificat și Iranul și Coreea de Nord drept rivali strategici care amenință Statele Unite.

Mattis a explicat: „Deși Departamentul Apărării își continuă campania împotriva terorismului, competiția strategică pe termen lung - și nu terorismul - a devenit acum punctul central al securității naționale a Statelor Unite. Națiunile atît de diferite precum China și Rusia au ales să fie rivali strategici în căutarea unei lumi compatibile cu modelele lor autoritare. Regimuri autoritare precum cele din Coreea de Nord și Iran persistă în luarea unor măsuri ilegale care subminează și amenință stabilitatea regională și globală”.

Mattis a admis că organizația Statul Islamic (ISIS / ISIL) și alte grupuri jihadiste rămîn o amenințare pentru Statele Unite. „În ciuda succeselor noastre împotriva califatului ISIS, organizațiile violente extremiste continuă să împrăștie ura, să incite la violență și să omoare oameni nevinovați”, a spus Mattis, amintind și faptul că talibanii, care controlează aproximativ jumătate din Afganistan, au respins recent o ofertă de pace din partea Kabulului, susținută de SUA, și au promis că vor ucide și captura trupele americane. Cu toate acestea, Mattis a declarat în fața parlamentarilor americani că „dacă vom insista pe războiul inegal [și] pe contra-insurgența ca provocări primordiale pentru noi, alte națiuni care aleg să fie concurenți strategici, și anume Rusia și China, își vor face mai departe jocurile”.

Pentru a se asigura că Statele Unite sunt capabile să „lupte și să cîștige războaiele viitorului”, Pentagonul trebuie să investească în „schimbările tehnologice rapide inclusiv în evoluțiile în domeniul computerelor avansate, analize de date, inteligență artificială, autonomie, robotică, miniaturizare, producție, energie dirijată și hipersonică”. (News.Active.ro)