Cît de (ne)înarmaţi sînt moldovenii?

Cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea moldovenească sînt politicienii de proastă calitate, corupţi şi mincinoşi care conduc ţara, alcoolismul, drogurile, prostituţia necontrolată, deţinerea legală şi ilegală de multe arme letale şi, nu în ultimul rînd, sistemul de învăţămînt groaznic de mediocru. Se înţelege că toate acestea atrag după sine restul de disfuncţionalităţi instituţionale şi sociale care au adus Republica Moldova într-o zonă care nici măcar gri nu mai este, în raport cu lumea civilizată, ci de-a dreptul neagră.

Despre analfabetismul politic şi corupţia celor care au condus ţara după 1991 am tot scris şi vom continua s-o facem. Din cele şase probleme grave expuse mai sus, aleg, astăzi, să abordez chestiunea deţinerii legale şi ilegale de arme de către nepermis de mulţi moldoveni, propunîndu-mi ca, în viitor, să revin şi asupra celorlalte subiecte enumerate.

Nu o să intru în detaliile cuprinse în legea care reglementează comercializarea şi deţinerea legală de arme letale pentru că nu despre asta e vorba, ci despre necesitatea deţinerii unor astfel de arme de către aproape orice moldovean care întruneşte sau nu condiţiile impuse. Aici, fireşte, nu mă refer la vînători, ci la restul civililor. De-a lungul anilor, am avut numeroase prilejuri să cunosc/văd moldoveni care deţin tot felul de arme în mod legal dar şi ilegal.

De ce are nevoie un moldovean de un pistol sau o puşcă letale? Să se apere de cine şi de ce trebuie să se apere? Cînd cineva posedă o armă, subconştientul lui doreşte să aibă măcar o dată „ocazia justificativă” de a o folosi împotriva altui om, de a-l ucide chiar „în legitimă apărare”. Cei mai mulţi îşi justifică legitimitatea deţinerii unei arme spunînd că „le este ameninţată viaţa”. Ca o paranteză, precizez că vă vorbeşte unul care chiar a fost permanent în pericol de a fi executat, însă, totuşi, n-am avut nevoie de o armă pentru a mă apăra.

În Republica Moldova, nici măcar viaţa politicienilor de cel mai înalt rang nu este ameninţată de cineva aşa cum s-ar crede, cu excepţia, desigur, a celor implicaţi în combinaţii mafiote, în care execuţiile sînt parte a jocului. În clipa în care cineva solicită autorităţii abilitate emiterea unui permis de port-armă, acesta ar trebui serios chestionat şi cercetat în parametrii de periculozitate personală descrişi de el. Cine-l ameninţă şi de ce el trebuie să se apere şi nu Poliţia? Orice astfel de solicitare trebuie tratată cu suspiciune şi cu prioritate de către autoritatea solicitată.

Înţeleg că există şi aici un interes profitabil în comerţul cu arme, dar sînt sigur că nu este unul determinat pentru economia naţională. În ţări ca Republica Moldova, eliberarea de permise de port-armă la cam oricine poate face parte dintr-o schemă mult mai amplă, mult mai sofisticată şi criminală, în sensul că legalitatea comerţului cu arme şi purtarea acestora poate fi un paravan pentru operaţiuni ascunse mult mai extinse. Fără ca să intru în alte amănunte, am certitudinea că legalitatea comercializării armelor şi a purtării acestora are scopul de „a legaliza lupta împotriva traficului cu arme pe criterii selective”, dar şi de a conserva existenţa unor acte criminale împotriva cărora, după caz, „autorităţile au nevoie să lupte”.

La ora actuală, pe lîngă armele deţinute legal de către unii moldoveni, există numeroşi indivizi care deţin adevărate arsenale, iar unele capturi poliţieneşti au demonstrat asta de multe ori. Există şi acum destui care încă îşi mai păstrează ilegal pistoale sau puşti din timpul conflictului de pe Nistru. Piaţa neagră de arme din ţară pare că este destul de ofertantă, iar absorbţia de armament prin culoarul transnistrean înţeleg că este greu de controlat. În ceea ce-i priveşte pe doritorii de a purta legal o armă, ţinînd seamă că în Republica Moldova totul se poate cumpăra, crede cineva că este vreo problemă pentru un doritor cu orice preţ ca să obţină un aviz de la medicul psihiatru şi cel narcolog?

Pentru prevenirea criminalităţii săvîrşită cu arme letale, Parlamentul ar trebui să emită legi drastice, potrivit cărora numărul purtătorilor civili legali ai acestora să fie extrem de redus, adus chiar la zero. De asemenea, absolut toate instituţiile abilitate ale ţării ar trebui să desfăşoare o campanie naţională de identificare, pe căi specifice, a tuturor celor care deţin arme ilegal. Dacă guvernanţii ar dori cu adevărat să administreze o ţară paşnică, atunci ar trebui să-şi dezarmeze cetăţenii.

Mihai CONŢIU